CÂND SUFĂR SUNT LIBER – PR. ZAHARIA ZAHAROU

INTERVIU CU PĂRINTELE ZAHARIA ZAHAROU

CÂND AVEM INIMA LIBERĂ?

Binecuvântați, Preacuvioase Părinte[1]! Vă rugăm să ne acordați un scurt cuvânt duhovnicesc despre cum să supraviețuim duhovnicește în aceste vremuri din ce în ce mai dificile și pline de suferință? Povățuitorul nostru duhovnicesc, Părintele Justin Pârvu, care a suferit 16 ani de temniță comunistă, ne povestea cu nostalgie despre acea perioadă de chinuri din închisoare, ca fiind cea mai rodnică și plină de har. Cum să reușim și noi să simțim bucurie în greutăți?

Sf. Ioan Hrisostom când vorbește despre Sf. Ap. Pavel spune că a fost mult mai slăvit în suferințele sale decât când a fost dus în al treilea cer. De aceea, vipera care i se încolăcise pe mână, nu l-a putut mușca și el i-a putut da drumul în foc.

Când erau închiși, Sila și Pavel, până și temnița era cutremurată, deoarece ei purtau legăturile lui Hristos asupra lor sau, mai bine zis, erau înlănțuiți pentru Hristos. Dacă cineva e în închisoare de dragul lui Hristos, cu siguranță, inima lui este cea care va fi liberă. Atunci, și rugăciunea ia o altă formă. Să ne aducem aminte și de Sf. Apostoli care au ieșit din sinedriu, slăvind pe Dumnezeu.

Sf. Ap. Pavel spune: „Când sufăr, atunci mă simt liber”. Hristos nu ne-a mântuit prin puterea Lui, ci prin dragostea Lui cea smerită față de noi. Când ne simțim slabi pentru El, când suferim tot felul de umilințe, de lipsuri, de necazuri pentru El, atunci cu adevărat suntem pe calea lui Hristos. Pentru că, astfel a venit și Dumnezeu pe pământ. Aceasta a fost calea pe care ne-a arătat-o. El spune: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Dacă le așezăm pe toate pe calea Lui, El devine tovarășul și însoțitorul nostru. Exact ca pe drumul către Emaus.

TELEFONUL ȘI DUHOVNICIA

După comunism, mănăstirile au suferit foarte mult. Chiar și în zilele noastre, în mănăstire, viața exterioară este mai puternică decât cea interioară. Cum să trăim lăuntric viața duhovnicească, atunci când suntem plini de griji și osteniți de muncă? Nu reușim să acordăm destul timp vieții lăuntrice.

Toate mănăstirile suferă din cauza aceasta. Lumea vine de peste tot la mănăstire. Au lupta aceasta cu telefoanele mobile. Este lumea lor. Desigur ei îi văd utilitatea, doar că nu se opresc aici. Mulți oameni merg dincolo de utilitatea lor.

Eu am un telefon și simplul lucru pentru care îl folosesc este ca să scriu și să primesc mesajele de la oamenii care vin la mine. Oamenii își revarsă astfel durerea inimii, pot să vadă dacă am citit sau nu mesajul lor. Este foarte folositor, dar știm de la spovedanie că oamenii merg mai departe decât atât și se distrug pe ei înșiși. Chiar și în mănăstiri. Știu aceasta de la spovedit. Am cunoscut mulți călugări care vin aici, de peste tot. Centrul vieții noastre trebuie să fie Numele lui Hristos, Cuvântul Lui și Sfânta Liturghie.

Dacă viața noastră ar gravita în jurul acestor trei puncte, atunci lucrarea Sfântului Duh în noi, nu ar avea sfârșit.

DISCIPLINĂ ȘI LIBERTATE

În orice caz, aveți o mănăstire așa de minunată!… Este așa o pace!… Ne simțim ca acasă și foarte ocrotite. Cum să împletim disciplina cu libertatea?

Da, mulțumită lui Dumnezeu. Uneori poate fi foarte greu pentru cei care sunt în conducere și nu știm dacă facem ceea ce trebuie, nu suntem siguri pe noi înșine. Preferabil este să fii în postura celui care ascultă. De aceea, Părintele Sofronie întotdeauna a insistat pe ascultare, făcută de bunăvoie și mai puțin pe disciplina care este impusă. Desigur, a văzut pericolul în care ne poate duce libertatea noastră.

Ascultarea de bunăvoie este singurul lucru care poate să ne înduhovnicească și să biruiască lumea. Cum zic Sf. Apostoli: Hristos devine în noi mai puternic decât vrăjmașul care este în lume. Și singura cale de a birui lumea este să chemăm Numele lui Iisus.

De asemenea este necesar să participăm la Sf. Liturghie, fiind pregătiți pentru ea, ca și cum ar fi o datorie a noastră. Pentru că suntem mădulare ale Trupului lui Hristos, numai atunci când rodim în Duhul Sfânt. Suntem mădulare când venim la Stăpânul, aducând un dar lui Dumnezeu, darul pe care l-am agonisit în chiliuța noastră.

PREGĂTIREA DUHOVNICEASCĂ PENTRU SF. LITURGHIE

Pentru noi, care suntem oameni simpli, cel mai de preț dar pe care îl putem aduce, este pocăința. Să ne pocăim și să ne tânguim în chilia noastră! Doar atunci, suntem pregătiți pentru Sfânta Liturghie. Hristos ne-a învățat Taina Pocăinței prin jertfa Lui de pe Cruce.

Înainte de Sfânta Liturghie, avem nevoie de o pregătire. Câștigul duhovnicesc în urma Sfintei Liturghii e pe măsura pregătirii noastre dinainte. Abia atunci, vom avea o experiență duhovnicească autentică în urma Liturghiei.

În măsura în care Îi vom dărui lui Hristos viața noastră, vom primi de la El, viață. De aceea, la Sf. Liturghie, se spune: „Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate”. Și Domnul face la fel. Își ține făgăduința. Nu Se neagă pe El Însuși și Își dă viața la Sf. Jertfelnic. Își pune propria viață în Sfintele Daruri, iar Sfântul Duh le preface în Trupul și Sângele Lui. Și El zice: „Sfintele sfinților”.

Acesta este darul pe care Dumnezeu îl dă credinciosului în fiecare Liturghie. De aceea, la sfârșitul Sfintei Liturghii cântăm o cântare de laudă, de biruință: „Am văzut Lumina cea adevărată”… Toți sfinții din toate timpurile au cântat lui Dumnezeu, acest imn de biruință.

Așadar, în viața noastră rămân cele trei puncte: Numele lui Iisus, Sf. Scriptură (Cuvântul lui Dumnezeu) și Sf. Liturghie.

(Interviu realizat de maicile de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă, iulie 2024)

 [1] Părintele Arhimandrit Zahaia Zaharou este duhovnic în Mănăstirea întemeiată de Sf. Sofronie Saharov – „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia.

(Interviu publicat în Nr. 87 al Revistei Atitudini)