PROFEȚIE DESPRE OAMENII ROBOȚI. SF. IUSTIN POPOVICI

Cu zeci de ani înaintea apariției erei digitale, Sf. Iustin Popovici, marele teolog sârb, prevedea distrugerea omenirii prin supra-tehnică. Ce este supra-omul, la care filosofii lumii au lucrat sârguincios spre a distruge din temelii învățătura creștină? PROFEȚIE DESPRE OAMENII ROBOȚI. SF. IUSTIN POPOVICI

Profeția Sfântului Iustin Popovici:De la supra-om la homo-tehnicus; omul robot –omul dez-îndumnezeit

Să luăm un scurt respiro, căci drama umanismului s-a înche­iat: a fost plăsmuit omul nou, supra-omul! Din embrionul lui Rousseau, omul umanist a evoluat în supra-om. Dar ce este, în esenţa lui, supra-omul, din ce este el alcătuit? Dintr-un singur instinct – instinctul autoconservării. Însă, daţi-mi voie, poate fi alcătuită dintr-un singur instinct fie şi gâza cea mai mică? Şi atunci cum este cu putinţă să fie alcătuită dintr-un singur instinct cea mai complexă fiinţă de pe pământ, omul?

În tot regnul animal, care cuprinde mai mult de şase sute de mii de specii de vieţuitoare, nu există nicio musculiţă, nici altă vietate, chiar mai măruntă decât musculiţă, care să fie alcătuită numai dintr-un instinct, fie acesta chiar instinctul autoconservării. Iar Nietzsche a recunoscut un singur instinct drept supra-om. Drept aceea, supra-omul lui este în realitate un sub-om, adică un ne-om. Dacă vreţi, supra-omul este cea mai respingătoare caricatură a omului pe acest pământ întunecat.

Supra-omul sau sub-omul robot

Ceea ce e adevărat în privinţa supra-omului e adevărat şi în privinţa strămoşilor săi umanişti. Astfel, omul natural al lui Ro­usseau nu este nimic altceva decât o jumătate de om, pentru că i s-a luat tot ce e suprafiresc; iar o jumătate de om este acelaşi lucru cu sub-omul, fiindcă în el odrăslesc neîmpiedicate toate relele firii căzute, ba încă şi răsfăţate de educaţia umanistă.

Dar omul ca senzaţie al lui Locke, ce este? O fărâmă din om arătată drept om. Şi aici avem un nou sub-om şi o nouă schimo­nosire a omului; căci ce sunt simţurile fără de suflet? O vioară cu cinci strune, dar fără violonist.

Dar omul ca logică al lui Kant, ce este? O bucată de om recu­noscută ca om. Unde este lumea, nesfârşita lume a simţămintelor omeneşti, în care se găsesc şi raiul, şi iadul nostru? Poate oare, fără acestea, omul să fie om? Nu. Nici omul kantian nu este altceva decât o caricatură de om.

Dar omul ca voinţă al lui Schopenhauer şi Nietzsche, prin ce seamănă ca om? Unde este sufletul cu nemărginirile sale, unde este conştiinţa, unde e împreună-pătimirea? Fără toate acestea, poate omul să fie om? Fireşte că şi asta e o caricatură de om, doar o nouă caricatură!

Sf. Iustin Popovici prevedea dezastrul umanist prin „homo-tehnicus”

Priviţi, aşadar, panorama umanistă a noilor oameni: jumă­tate-om lângă altă jumătate-om, sub-om lângă alt sub-om, ne-om lângă alt ne-om, adică o caricatură lângă altă caricatură. Doar homunculi lângă homunculi. Nu vedeţi că educaţia europeană umanistă a închipuit numai nişte homunculi şi a populat cu ei Europa? Un homuncul este omul natural al lui Rousseau, un homuncul este omul ca senzaţie. Un homuncul este omul ca logică, un homuncul – şi supra-omul. Pretutindeni numai un om neîmplinit, fărâme şi bucăţi de om, nicăieri un om întreg! Asistăm la o privelişte nenorocită: prin educaţia/luminarea lui umanistă, omul european fără Dumnezeu a degenerat în ho­munculi şi în pigmei!

Aici este nevoie de nişte noi plângeri ale lui Ieremia. Uma­nismul european şi-a îndeplinit misiunea: a plăsmuit noul om, omul fără Dumnezeu şi fără suflet. Dar unde se găseşte acest om nou, acest supra-om? Iată, el nu există ca personalitate in­dividuală, ci ca putere colectivă, pustieşte Europa prin filosofia umanistă, şi prin ştiinţa umanistă, şi prin educaţia/luminarea  umanistă, şi prin cultura umanistă, şi prin tehnica umanistă, şi prin civilizaţia umanistă. În felul acesta, s-a înfăptuit un tip specific de om european: holbachianul „l’homme machine”, „homo faber”, „homo technicus”. Acesta e, în toate privinţele, un om fără Dumnezeu şi fără suflet. Cu alte cuvinte, un om-robot, dez-dumnezeit şi dez-însufleţit.

Fabrica de roboți

Robotul tocmai prin asta e robot, că nu recunoaşte pe Dumnezeu şi sufletul. În asta ştiţi ce îl ajută mai cu osebire? Aşa-zisa psihologie experimentală, „Psychologie ohne Seele” (psihologia fără suflet). Este vorba de ştiinţa europeană umanistă despre suflet. Ştiinţă despre suflet care nu recunoaşte existenţa sufletului! Poate exista ceva mai absurd? Şi totuşi, această absurditate este palatul de nepătruns în care trăieşte măria sa, psihologia europeană umanistă fără suflet – iar acesteia i se închină astăzi ca unui zeu fără greşeală nenumăraţi roboţi.

Da, da, da: fabrică de roboţi, iată ce a tins să se facă – şi până la urmă a reuşit – Europa, de la Renaştere şi până astăzi; iar robo­tul este cel mai mizerabil tip de om. Cine are ochi de văzut poate să vadă: pe pământ n-a existat vreun om mai mizerabil, mai monstruos, mai ne-om ca robotul european. Ruşine şi ocară, veşnică ruşine şi veşnică ocară a Europei, asta e „omul nou” al ei, omul fără Dumnezeu şi fără suflet, omul-robot.

Sinuciderea omenirii

După ce a omorât în sine pe Dumnezeu şi sufletul, omul euro­pean, începând cu câteva decenii în urmă, se sinucide cu încetul – fiindcă sinuciderea este însoţitoarea de neînlăturat a omorâ­rii lui Dumnezeu… Educaţia/cultura fără Dumnezeu a arun­cat Europa într-un întuneric în care niciun continent n-a mai căzut vreodată. În întunericul acesta, nimeni nu mai cunoaşte pe nimeni şi nimeni nu mai recunoaşte pe cineva drept frate!…

Ce alt scop are educaţia/cultura decât acela de a lumina pe om, de a lumina toate abisurile şi prăpăstiile lui şi de a alunga de la el tot întunericul? Iar omul fără Dumnezeu, fără Hristos, fără această neasemănată Lumină, cum va putea să împrăştie întunericul cosmic care din toate laturile năvăleşte asupra lui, şi cum va putea să alunge întunericul din sine?

Cu toate „lumi­nile” lui, omul fără Dumnezeu nu este altceva decât un licurici în nesfârşitul întuneric al acestui univers; iar ştiinţa lui, filosofia lui, educaţia/luminarea lui, cultura lui, tehnica lui, civilizaţia lui sunt nişte lumânărele plăpânde, pe care el le aprinde în întu­nericul întâmplărilor pământeşti şi cosmice. Ce înseamnă toate aceste lumânărele în noaptea nesfârşită şi întunericul adânc al problemelor şi întâmplărilor individuale, sociale, naţionale şi internaţionale? Oare nu s-au şi stins ele deja, iar asupra Euro­pei nu s-a lăsat deja un întuneric des şi apăsător şi n-a căzut o întunecime nepătrunsă?

Abatoare de suflete?

Credinţa uşuratică în atotputernicia ştiinţei umaniste, în atot­puternicia educaţiei/luminării umaniste, în atotputernicia culturii umaniste, în atotputernicia tehnicii umaniste, în atotputernicia civilizaţiei umaniste, este vecină cu demenţa. Sub nefericita înrâ­urire a acestei credinţe uşuratice, educaţia/luminarea europeană umanistă a pricinuit şi la noi conflict între Biserică şi şcoală. Ceea ce pentru norodul nostru ortodox înseamnă şi a însemnat în­totdeauna nenorocire.

Sub înrâurirea aceasta, şi omul nostru a început să se mecanizeze, să se robotizeze. (Cărturarii, rupţi de rădăcinile lor, încă de câteva veacuri aduc „luminile” unui astfel de umanism, ca să „reformeze” norodul ortodox. Rezultatul a fost că au prefăcut şi ţările lor ortodoxe în abatoare de suflete. Pe altarele noii închinări la idoli, fiarele apocaliptice ale civilizaţiei europene săvârşesc o nemaiîntâlnită în istorie ucidere a nenu­mărate suflete omeneşti, prin mâinile cărturarilor noroadelor şi ale educaţiei lor umaniste. Pe bună dreptate spunea A. Zint că Dachau şi celelalte lagăre de concentrare sunt templele pe care le-au ridicat şi în care liturghisesc cărturarii Europei, având ca religie vestitul lor umanism).

O singură ieșire

Ca să ocolim dezastrul de pe urmă, avem o singură ieşire: să primim învăţătura Dumnezeiesc-omenească şi să o punem în lucrare deplin în toate şcolile, de la cele mai de jos până la cele mai înalte, şi în toate aşezămintele cărturăreşti, de la primele şi până la ultimele. Educaţia/luminarea Dumnezeiesc-omenească străluceşte şi luminează cu singura Lumină nestinsă şi adevărată din toate lumile: cu Dumnezeu-Omul Hristos. Niciun întu­neric nu poate să stingă sau să biruie Lumina aceasta, nici măcar întunericul Europei. Numai ea e în stare să alunge toate întunericurile: şi pe cele din om, şi pe cele din societate, şi pe cele din norod, şi pe cele din stat. Ea, singura lumină adevărată, luminează pe tot omul până în adâncul fiinţei lui şi descoperă fiecăruia dintre noi pe fratele nostru nemuritor, Dumnezeiesc şi veşnic; şi ne învaţă că şi problema omului, şi problema socie­tăţii, şi problema naţiei, şi problema omenirii pot fi desluşite şi dezlegate uşor şi limpede doar atunci când şi omul, şi socie­tatea, şi naţia, şi omenirea sunt înţelese în legătură cu Dumne­zeu-Omul Hristos.

Extras din Biserica ortodoxă şi ecumenismul, de Sf. Iustin Popovici, Fundaţia Justin Pârvu, 2012. Din păcate, cartea nu se mai află în stoc.