articole, Mărturii, Minuni, Sfinți români
STAREȚUL DANIIL SANDU TUDOR M-A VĂZUT CU DUHUL | SPIRIDON ROIU
Un stareț cu viață sfântă
A vorbi despre o personalitate mare, uriașă privită sub aspect intelectual, dar mai ales moral, tu, care ești mic și neînsemnat, e ceva nefiresc, dar când relația dintre tine și el, e ca dintre părinte și fiu, atunci poți îndrăzni să dai niște mărturii ca unul care l-ai cunoscut personal și a contribuit la zidirea ta, mai ales spirituală.
Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, marele stareț de la Rarău, căruia cu nevrednicie i-am fost fiu duhovnicesc, mi-a rămas în suflet și în ființa mea ca omul lui Dumnezeu care m-a îndrumat, a contribuit la creșterea mea duhovnicească și mi-a deschis drumul spre cunoașterea și trăirea lui Dumnezeu.
Ca monah, ca preot și schimnic în același timp, avea o viață plină de sfințenie. Trăia în post și în rugăciune neîncetată, studiind Sfintele Scripturi, scrierile patristice, meditând ziua și noaptea la Dumnezeu Ziditorul, Atotțiitorul și la creația Sa. Era un Părinte îmbunătățit, plin de harul Duhului Sfânt care, ca să folosesc o expresie a Patericului egiptean, stăpânea întreaga cultură latinească și elinească, dar mai ales teologia dăruită de Dumnezeu, sfinților.
Prin viața sa sfântă, râvna spre cele duhovnicești, lepădarea de lume și împreunarea cu Hristos, prin pocăință și dobândirea virtuții creștine, el a devenit un model pentru ucenici, dar și pentru toți cei care l-au cunoscut.
Peste cele 8000 de volume care alcătuiau impresionanta sa bibliotecă de om de cultură, se suprapuneau numeroasele manuscrise, opere personale și meditații duhovnicești din care țâșnea seva luminii și a înțelepciunii divine.
A bătut la ușa lui…
Multe întâmplări minunate se pot spune despre Starețul și Părintele meu, dar voi începe cu felul ieșit din comun în care am ajuns la Rarău. Era într-o zi de noiembrie a anului 1956, după praznicul Sf. Arh. Mihail și Gavriil, când mă trezesc la ușa casei mele cu un monah necunoscut. Bate la ușă, i se deschide și intrând, după salutul smerit pe care îl adresează casei, întreabă de Roiu Spiridon, care era de fapt numele meu. După ce facem cunoștință și discutăm mai multe lucruri duhovnicești, îmi adresează invitația părintelui stareț de la Rarău pentru a merge împreună cu el la schit.
Cu Părintele Daniil nu mă văzusem niciodată, eram doi necunoscuți din diferite zone ale țării și din diferite generații. Se pune întrebarea de unde a știut de mine și cine i-a dat adresa mea exactă, pe care i-a dat-o fratelui Neagoe – monahul Ioan de mai târziu, actualul arhimandrit Ioan Neagoe Larion de la Sihăstria Rarău? Aici, nu-i decât o intervenție divină, o minune!
Țin să menționez că, în momentul în care monahul necunoscut de mine a fost trimis să mă ia, eram foarte bolnav de inimă. Sufeream de o boală congenitală, comunicație interventriculară, care, cel puțin la vremea aceea, nu avea leac. Medicii profesori din Iași și București mă trimiseseră acasă fără să-mi dea vreun tratament și așa, în suferință, îmi așteptam sfârșitul.
Părintele Daniil a fost leacul și salvatorul meu
În această situație tragică pentru mine, totuși nu îmi pierdusem nădejdea, predându-mă cu toată încrederea în mâinile lui Dumnezeu. De acum înainte, Dumnezeu era leacul și salvatorul meu.
Din cauza neputinței, mai ales fizice, aș fi avut un motiv serios pentru a respinge chemarea, dar nu m-am descurajat și cu multă încredere am primit invitația Părintelui Daniil, ca din partea lui Dumnezeu. Așa, împreună cu Ion Neagoe, însoțitorul meu, am pornit la un drum necunoscut mie, foarte greu, de la Vaslui unde aveam domiciliul, la muntele Rarău.
Am călătorit cu trenul și pe jos, făcând un popas la Câmpulung Moldovenesc, la casa părinților fratelui Neagoe. A doua zi, pornind dis-de-dimineață pe jos, în urma unor eforturi supraomenești, cu ajutorul milostivului Dumnezeu, pe la miezul nopții, am ajuns la schit.
Părintele stareț, cu un zâmbet plin de iubire părintească ne-a primit în chilia sa, citindu-ne o rugăciune de bună sosire, ne-a ospătat și ne-a trimis să ne odihnim în noaptea aceea, scutindu-ne de participarea la Utrenia care, peste puțin timp, avea să înceapă. În ziua în care a urmat, eram deja considerat noul membru al familiei de schiteni.
(Continuarea minunii și a relatării domnului Spiridon Roiu, o puteți citi integral în Revista Atitudini Nr. 95)
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.