DESPRE CEI CE STRICĂ LINIȘTEA ÎN BISERICĂ. SF. CONSTANTIN SÂRBU

De ce nu ne folosim dacă ne foim în biserică, dacă facem zgomot în biserică? Și ce se întâmplă atunci când rugăciunea noastră este făcută fără atenție în timpul Sfintei Liturghii? Ne explică Părintele Constantin Sârbu, sfântul văzător cu duhul, recent canonizat de către patriarhia Română. DESPRE CEI CE STRICĂ LINIȘTEA ÎN BISERICĂ. SF. CONSTANTIN SÂRBU

Liniștea din timpul Sf. Liturghii

La început când biserica s-a amenajat cât de cât, Părintele spunea: „Doresc ca această biserică să fie a liniştii, a tăcerii şi a reculegerii. Eu nu am nevoie de lume multă în biserică. Am nevoie doar de câteva persoane, dar care vin la biserică, să fie cu adevărat trăitori ai bisericii”.

Odată la sfârşitul slujbei a numărat credincioşii. Erau doar şaptesprezece şi i-a întrebat pe fiecare de unde sunt. Erau din cartiere diferite şi le-a spus: „Nu cu puterea dumneavoastră sunteţi aici, ci cu puterea lui Dumnezeu, care v-a trimis. De aceea deschideţi bine urechile şi inimile voastre duhovniceşti, ca să intre în sufletul vostru cuvântul lui Dumnezeu; că aceasta este hrana pe care o căutaţi. Nu trebuie să plecaţi aşa cum aţi venit şi osteneala să vă fie zadarnică. Adăpaţi-vă cu apă vie, că pentru aceasta v-a trimis Iisus aici. Spălaţi paharul pe dinăuntru”.

Foiala cu lumânările

Când credincioşii s-au înmulţit în biserică spunea: „Nu avem nevoie să cumpăraţi lumânări, lumânarea nu se roagă. Este un simbol. Nu stricăm tradiţia, dar nu să vină omul să cumpere lumânări, să le aprindă şi să plece, crezând că şi-a făcut datoria, crezând că la atât se rezumă datoria de creştin. Repet, lumânarea este simbolul jertfei, al luminii, dar ea nu se roagă. Dumneavoastră trebuie să învăţaţi ceva nou. Pe mine m-a preocupat în viaţă formarea omului nou. Omul nou nu se poate forma decât în biserică. Vă rog să rămâneţi în biserică la rugăciune şi vă rugaţi împreună cu mine. Eu simt pulsul fiecăruia. Știu dacă cineva este doar figurant, sau dacă se roagă, simt acest lucru. Figuranţii să plece şi să ne lase pe noi care avem nevoie să ne rugăm”.

Când cineva şuşotea în biserică, Părintele oprea Sfânta Liturghie şi cu blândeţe spunea: „Să mă iertaţi că am oprit Sfânta Liturghie. Cine nu are nevoie sau cine nu pricepe Sfânta Liturghie, să iasă afară şi să stea de vorbă şi poate să vină după aceea. Și relua Sfânta Liturghie din punctul de unde s-a oprit”. Părintele spunea: „În natură este ordine perfectă. Lui Dumnezeu îi place ordinea, deci şi noi să păstrăm ordinea în biserică pentru ca să încăpem cu toţii”.

Locul nostru din biserică

Biserica fiind mică, Părintele, noilor veniţi le stabilea locul unde să şadă în biserică. Fiecare avea locul său stabilit de Părintele, de unde nu se mişca. Nu admitea plimbatul prin biserică. Era o mare înghesuială, dar se aplica o disciplină liber consimţită perfectă. Aceasta pentru ca toţi credincioşii să se poată reculege şi concentra în rugăciune, împreună cu Părintele, care spunea că-i simţea pe fiecare în parte.

Era o rugăciune perfectă a părintelui împreună cu toată biserica. Dacă cineva nu era atent la rugăciune, Părintele îl simţea din Altar, oprea rugăciunea, cu dragoste şi iubire se ducea la respectivul şi-l ruga cu blândeţe să se ducă afară să se reculeagă, şi dacă simte nevoia, să vină şi să se roage, cu toată biserica. Părintele primea pomelnicele la Sfântul Altar până după citirea Sfintei Evanghelii, când se termina Liturghia celor chemaţi. Când începea Liturghia credincioşilor se întindea un cordon între naos şi pridvor (pronaos) şi nimeni nu se mai mişca. Toată lumea stătea pe locul său şi se adâncea în rugăciune. În biserică era o armonie perfectă.Vocea Părintelui era pătrunzătoare, era din suflet şi mergea direct la sufletele credincioşilor. Era o comuniune perfectă. Părintele cerea: „Cântările să fie calde, să meargă la sufletul omului, să determine apropierea dintre oameni”. Părintele spunea despre sine: „Când sunt în Sfântul Altar, în faţa Sfintei Mese şi mă rog cu lacrimi şi cu putere, simt că mă înalţ, plutesc, nu mai sunt eu.”

(Mai multe mărturii aflați în cartea „Sfinții închisorilor”, editată la Mănăstirea Paltin)