VEDENIA SF. IOAN DE KRONSTADT DESPRE MUCENICIA TARULUI NICOLAE

Astăzi, la prăznuirea sfinților Țari Mucenici Romanov, vă relatăm o parte din vedenia scrisă de marele sfânt al Bisericii Ruse, Sf. Ioan de Kronstadt. Sf. Serafim de Sarov îi arată în vedenie Sf. Ioan de Kronstadt cum vor muri și pătimi Țarul Nicoale împreună cu familia sa. VEDENIA IOAN DE KRONSTADT DESPRE MUCENICIA TARULUI NICOLAE

Descoperire cerească despre vremurile de pe urmă, arătată în vis sfântului Ioan de Kronştadt[1] de către Sfântul Serafim de Sarov

 Doamne, binecuvântează! În numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!

Eu, mult păcătosul Ioan din Kronştadt, scriu această descoperire cerească văzută de mine şi vă spun adevărul, tot ce-am auzit şi am văzut într-o vedenie ce mi s-a arătat într-o noapte de ianuarie, în 1901.

Mă înfior de cele văzute, când mă gândesc ce va fi cu lumea cea păcătoasă. Mânia lui Dumnezeu va lovi în curând, pe neaşteptate, pentru ticăloşia noastră. Scriu, şi-mi tremură mâinile, şi lacrimile-mi curg pe obraz. Doamne, dă-mi tărie şi putere, dă-mi adevărul Tău şi voinţa Ta de la început până la sfârşit, ca să descriu tot ce-am văzut!

Această vedenie a fost aşa: după rugăciunea de seară m-am culcat să mă odihnesc puţin de oboselile mele. În chilie era semiîntuneric. În faţa icoanei Maicii Domnului ardea candela. Nu trecu nici jumătate de ceas şi am auzit un zgomot uşor, cineva s-a atins de umărul meu şi o voce blândă mi-a zis încetişor: „Scoală-te, robul lui Dumnezeu, şi mergi cu voia lui Dumnezeu!”. M-am ridicat şi am văzut lângă mine un minunat stareţ, cu pletele albe, într-o mantie neagră, cu toiagul în mână; m-a privit binevoitor, iar eu de frică mai n-am căzut jos; mâinile şi picioarele începură să-mi tremure, voiam să spun ceva, dar limba nu mi se supunea. Stareţul m-a însemnat cu semnul crucii, şi mi s-a făcut uşor şi vesel pe suflet. După aceea mi-am făcut eu singur semnul crucii.

„Ale cui sunt aceste cruci?”

Mi-a arătat apoi, cu toiagul, spre peretele de la asfinţit. M-am uitat într-acolo. Stareţul a desenat pe perete următoarele cifre: 1913, 1914, 1917, 1924, 1934. Apoi,  dintr-odată, peretele a dispărut, iar eu l-am urmat pe Stareţ peste un câmp verde. Şi am văzut o mulţime mare de cruci de lemn, mii de cruci pe morminte: cruci mari de lemn, de lut, şi de aur. L-am întrebat pe Stareţ: „Ale cui sunt aceste cruci?” Iar el mi-a răspuns cu blândeţe: „Ale celor care au pătimit pentru credinţa în Hristos şi pentru cuvântul lui Dumnezeu au fost ucişi şi au devenit mucenici!”.

Şi iarăşi am mers mai departe. Deodată am văzut un râu plin cu sânge, şi l-am întrebat pe Stareţ: „Ce sânge este acesta? Atât de mult s-a vărsat!” Stareţul a privit în jur, zicând: „Acesta este sângele dreptmăritorilor creştini!”

Unsul lui Dumnezeu a fost călcat în picioare de fiare

Deodată Stareţul s-a întors spre nord, făcându-mi semn cu mâna. M-am uitat şi am văzut un palat împărătesc. În jurul lui alergau câini, fiare turbate, şi scorpioni ce se căţărau, zbierau, îşi înfigeau colţii. Iar pe tron l-am văzut şezând pe Ţar. Cu faţa palidă, plină de bărbăţie, citea rugăciunea lui Iisus. Brusc, a căzut mort. Coroana s-a rostogolit. Unsul lui Dumnezeu a fost călcat în picioare de fiare. M-am îngrozit şi am plâns amarnic.

Stareţul mi-a pus mâna pe umărul drept: îl văd pe Nicolai II – în linţoliu alb. Pe cap – o cunună de rămurele înfrunzite; cu faţa palidă, însângerată, la gât purta o cruce de aur. Şoptea încetişor o rugăciune, pe urmă mi-a zis cu lacrimi în ochi: „Părinte Ioane, roagă-te pentru mine. Spune-le tuturor pravoslavnicilor creştini, că am murit curajos, ca un Ţar – mucenic pentru credinţa lui Hristos şi Biserica Dreptmăritoare. Spune-le păstorilor apostoleşti să slujească o panihidă frăţească pentru mine, păcătosul. Să nu căutaţi mormântul meu!”

„Roagă-te şi spune-le la toţi să se roage!… Vino şi vezi!”

Apoi totul a dispărut în ceaţă. Am plâns mult şi m-am rugat pentru Ţarul – mucenic. De frică îmi tremurau mâinile şi picioarele. Stareţul a rostit: „Voia lui Dumnezeu!  Roagă-te şi spune-le la toţi să se roage!… Vino şi vezi!” Şi iată, am văzut zăcând o sumedenie de oameni morţi de foame, unii rodeau iarbă şi verdeaţă. Cadavrele altora erau sfâşiate de câini şi o duhoare oribilă umplea tot locul.

Doamne, nu mai au oamenii credinţă! Din gura lor ies cuvinte de hulă, pentru asta vine mânia lui Dumnezeu! Şi iată, am văzut o movilă înaltă de cărţi şi printre ele se târau nişte viermi ce răspândeau o duhoare insuportabilă. L–am întrebat pe Stareţ, ce fel de cărţi erau acelea? – „Cărţi ateiste, hulitoare de Dumnezeu, care-i vor sminti pe toţi creştinii prin învăţături străine!” Dar, îndată ce Stareţul s-a atins cu toiagul de cărţi, ele s-au aprins şi vântul a împrăştiat cenuşa.

….

Starețul Serafim de Sarov

Timpul era pe sfârşite. Stareţul a arătat spre răsărit, apoi a căzut în genunchi, rugându-se: m-am rugat şi eu cu el. După aceea Stareţul începu să se desprindă cu repeziciune de la pământ, înălţându-se spre cer: de-abia atunci mi-am amintit că nu ştiam cum îl cheamă, şi am strigat: „Părinte, care îţi este numele?” – „Serafim de Sarov!” – răspunse blând Stareţul:  „Să scrii tot ce-ai văzut pentru creştinii pravoslavnici!”

Deodată, deasupra capului a răsunat parcă un clopot imens şi, auzindu-i dangătul m-am trezit.

„Doamne, blagosloveşte şi ajută-mă cu rugăciunile Marelui Stareţ! Tu mi-ai descoperit această vedenie cerească mie, păcătosului Tău rob Ioan, protoiereul din Kronştadt!

Această remarcabilă „Descoperire cerească…” a protoiereului Ioan din Kronştadt, marele purtător de duh şi închinător al Ţării Ruseşti a circulat vreme îndelungată în manuscris, fiind copiată şi răspândită de către credincioşi.

În anii de restrişte ea a slujit creştinilor prigoniţi drept mângâiere şi consolare.

[1] Alexandr Strijev, din cartea „Călătorie la Sarov”, 1993.

(Fragment dintr-un articol publicat și în Revista Atitudini Nr. 18)