CUM L-A PARALIZAT DUMNEZEU PE TACHE RODAS CA SĂ NU POATĂ FI EXECUTAT

Din minunile Sfinților din închisori. Tache Rodas, robul lui Hristos, care nu s-a lepădat nicio clipă de credința sa, nici în cele mai cumplite chinuri. Cu simțul său specific de umor, Tache încă reușea să zâmbească și să glumească până și în iadul comunist de la Pitești. Din câte nu l-a scăpat Dumnezeu! Aflați din această mărturie, pe care însuși Tache ne-o povestește, cum l-a paralizat Dumnezeu temporar pentru a-l păzi, de fapt. CUM L-A PARALIZAT DUMNEZEU PE TACHE RODAS CA SĂ NU POATĂ FI EXECUTAT

„Când nu vrea Dumnezeu să mori, nu mori”

Nu v-ați temut nici de moarte?

Nu m-a lăsat Maica Domnului. Și când nu vrea Dumnezeu să mori, nu mori. În timpul procesului de la Ploiești, procesul lui Țurcanu, au vrut să mă execute. Eu nu știam că eram pe lista celor ce urmau să fie executați.

În dimineața aceea m-am trezit cu spatele paralizat, încât nici nu mă puteam ridica din pat. Trebuia să mă prezint la proces și eu nu mă puteam ridica. Ei credeau că sunt în grevă și le-am zis: „Domnule, eu nu fac grevă, eu nu mă pot ridica din pat”. Au încercat să mă ridice cu forța, dar nu au reușit. Și-au dat seama că sunt imobilizat datorită coloanei și au chemat o echipă de medici să mă pună pe picioare.

„Eu nu mă puteam ridica să mă execute”

În fiecare zi îmi făceau câte o injecție în coloană, dar în zadar. Apoi am aflat că trebuia să fiu executat, dar orice execuție se face în picioare, iar eu nu mă puteam ridica. Plutonul de execuție mă aștepta afară. După trei zile vin gardienii să mă ia, să mă execute: „Rodas, sus!”. Dar eu, chiar dacă nu avusesem niciodată probleme cu coloana, de data aceasta nu mă puteam ridica din pat. Auzisem cum îi executase pe alți deținuți în ziua aceea. Comandantul plutonului de execuție, văzând-mă așa, s-a înfuriat urlând: „Dă-l dracului, lasă-l pe ăsta!”.

Și așa m-a ocolit moartea. În acea zi au executat mai mulți deținuți de drept comun, iar familia mea fusese înștiințată că urma să fiu executat. Un văr de-al mamei a venit să identifice trupul meu și a văzut pe unul mort ce semăna cu mine și a chemat-o pe mama, spunându-i că am murit. Dar un gardian a liniștit-o: „Du-te, măi femeie acasă, că nu e fiu-tu. Nu mai e la noi, e plecat la un spital”. Sărmana mama, prin ce șocuri a trecut ea!

(Extras din Revista Atitudini)