Sfântul Mucenic Iulian din Tars

Astăzi prăznuim pomenirea SFÂNTULUI MUCENIC IULIAN DIN TARS.

Începutul vieții și a muceniciei

Sfântul Mucenic Iulian era din cetatea Anazarvia, care este a doua eparhie a Siciliei.

El s-a născut dintr-un tată de neam bun senatoresc, cu credința elin, și dintr-o mamă creștină, care, după moartea bărbatului său, s-a mutat în Tarsul Ciliciei.

Acolo, botezându-și pruncul în sfânta credință, îl creștea în învățătura cărții și în dreapta credință.

Iar când copilul era de 18 ani, s-a pornit prigoană mare împotriva creștinilor din porunca lui Dioclețian.

Și fiind prins fericitul Iulian, a fost dus la ighemonul Marchian spre întrebare.

Acesta, schingiuindu-l mult, uneori îl amăgea cu îmbunări, iar alteori prin îngroziri și munci îl silea spre idoleștile jertfe; însă el nu s-a lepădat de Hristos.

Deci plimbându-l un an întreg prin diferite cetăți ale Ciliciei,pretutindeni a fost muncit în diferite chipuri; însă el răbda ca un credincios adevărat al lui Iisus Hristos.

Când a fost adus în cetatea de lângă mare, care se numea Egeeia, slujitorii cei diavolești, deschizând gura sfântului cu sila, i-au băgat vin și carne jertfită idolilor, vrând ca, cu acele jertfe idolești, să spurce pe curatul și sfântul rob al lui Hristos.

Îndemnul mamei

Apoi, fiind aruncat în temniță, a venit la dânsul fericita lui maică, care de departe îi urma lui. Ea se ruga lui Dumnezeu să întărească pe fiul ei întru nevoința cea mucenicească.

Deci, prinzând-o pe ea păgânii, a rugat pe ighemon să o lase la fiul ei trei zile, ca să-l sfătuiască a se închina zeilor lor.

Atunci a poruncit ighemonul să nu o oprească nimeni, când se va duce în temniță la fiul ei.

Deci dânsa, șezând lângă el ziua și noaptea, îl ruga cu multe lacrimi și cuvinte de iubire, ca o mamă bună și-l îndemna pe dânsul să rabde pentru Hristos până la sfârșit muncile cele de puțină vreme, pentru ca prin acestea să se învrednicească de la Domnul de veșnicile bunătăți și să fie numărat în ceata sfinților mucenici.

După ce au trecut cele trei zile, sfântul împreună cu maica sa au fost scoși la judecata ighemonului.

Ighemonul, nădăjduind că maica lui l-a înduplecat spre a jertfi idolilor pe fiul ei, a început a o ferici pe dânsa cu laude.

Dar ea, deschizându-și cinstita și de Dumnezeu insuflata sa gură, a mărturisit cu mare glas numele lui Iisus Hristos, iar idoleasca păgânătate a rușinat-o cu multe mustrări și ocări.

Asemenea făcea și Sfântul Iulian, mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos, Unul și adevăratul Dumnezeu și ocărând mulțimea zeilor păgânești.

Muncile fără milă

Atunci ighemonul, mâniindu-se, i-a muncit pe amândoi fără milă.

Pe maica mucenicului, după ce a bătut-o mult, a poruncit să i se taie călcâiele picioarelor cu care a urmat fiului ei venind după dânsul din Tars, apoi să o izgonească.

Iar pe Sfântul Mucenic Iulian a poruncit să-l bage într-un sac cu nisip în care erau jivini și târâtoare veninoase și apoi să-l arunce în mare.

Astfel, Sfântul Mucenic Iulian a luat cununa muceniciei. Tot mucenicește s-a sfârșit și sfânta lui maică, luând cununile biruinței de la Hristos Dumnezeul nostru.

Sfintele moaște

Trupul Sfântului Iulian fiind scos de valuri la uscat, o oare­care dreptcredincioasă femeie văduvă, luându-l, l-a dus în Alexandria și l-a îngropat cu cinste.

După un timp, sfintele lui moaște au fost aduse în Antiohia.

Iar pomenirea Sfântului Mucenic Iulian, a fericit-o și a cinstit-o cu cuvânt de laudă Sfântul Ioan Gură de Aur, pe când trăia în Antiohia, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.

(Extras din „Viețile Sfinților”, ed. Ep. Romanului, 1997)

Sinaxarul video:

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…



Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura