
Roțile de la jeep
Vă relatez o minune simplă cumva, dar eficientă, a Părintelui Justin, din multele minuni pe care le-a săvârșit în familia noastră. Aveam la una din mașinile familiei niște roți mai scumpe cu senzori pe ele, care au fost furate, când le-am schimbat cu cele de iarnă. Georgică, soțul meu, a venit la Părintele Justin. I-a dat atunci doar 10 lei părintelui și i-a zis: „Părinte, vă rog frumos să vă rugați să găsesc roțile de la jeep”. Atât a fost și a plecat.
Eu am mers la București, iar Georgică a rămas acasă. Între timp, fiul nostru a căutat pe internet alte roți asemănătoare și, spre surprinderea lui, a văzut pe un site chiar roțile noastre, care fuseseră furate. A făcut imediat o sesizare la poliție și s-a dus la firma respectivă. S-au întâlnit acolo și cei de la second au început să spună: „A nu, că nu sunt ale dumneavoastră, dar dați-mi un indiciu!”. „Roata aia are senzor acolo, aia dincolo”. Când s-au uitat și au verificat, n-au mai zis nimic. I-au dat roțile și au plecat. Cu rugăciunile Părintelui Justin, am recuperat roțile.
Pruncii binecuvântați de Pr. Justin
Altădată, când nora mea trebuia să nască al treilea copil, i s-au semnalat serioase probleme în privința sarcinii. Medicul i-a recomandat urgent să avorteze, spunând că atât mama, cât și fătul sunt în pericol. Imediat cum au ieșit de la medic, au pus mâna pe telefon: „Părinte, știți, am fost la control. Ne-a spus medicul că și mama, și fătul sunt în pericol de moarte și ne-a recomandat avortul imediat”.
A stat părintele puțin și le-a zis: „Vezi, măi, de treabă! O să naști fără probleme”. Și, mulțumim lui Dumnezeu, acum au al șaselea copil.
Și nu a fost niciun fel de problemă la acea naștere?
Nimic. Nu știau ce nume să-i pună și au ales, Iosif. După aceea, au aflat că pe Părintele îl chema din botez, în lume, Iosif.
(Teodora Ouatu, Piatra-Neamț)
Extras din Revista Atitudini Nr. 95


Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.