SERGIU OPREA: DEPENDENȚA DE TEHNOLOGIE ȘI JOCURI

Cum depășim dependența de jocuri video, păcănele și ecran? Cum ne ajutăm copiii să o facă? Dar prietenii? SERGIU OPREA: DEPENDENȚA DE TEHNOLOGIE ȘI JOCURI

SĂNĂTATEA ȘI TEHNOLOGIA

Cu cât tehnologia avansează și ne face viața mai ușoară, în consecință, noi devenim mai slabi (fizic, mental și sufletește). Înainte de a exista lifturi, când oamenii urcau pe scări, ei aveau sistemul cardiovascular mai bun, erau mai în formă și automat, mai sănătoși. Înainte să se răspândească calculatoarele de mână, oamenii nu aveau altă alternativă și erau mai ageri la minte, făcând calcule în capul lor. Exemplele pot continua, însă adevărul rămâne: tehnologia ne face viața mai ușoară, însă, trebuie să găsim echilibrul între eficiență și sănătatea noastră.

Astăzi, majoritatea oamenilor au un calculator sau un laptop performant și sunt foarte puțini cei care nu au un telefon inteligent. Desigur, acestea ne pot ajuta la nenumărate lucruri de care avem nevoie, precum comunicarea la distanță, folosirea GPS-ului, găsirea rapidă a unor informații necesare sau urgente și așa mai departe.

DEPENDENȚA

Însă, toate acestea vin și cu anumite dezavantaje: cu cât vorbim mai mult la telefon cu cineva, cu atât mai puțin intensă va fi bucuria revederii față către față, cu cât navigăm cu ajutorul GPS-ului mai mult, cu atât vom avea simțul orientării mai nedezvoltat. Aceste obiceiuri, dacă sunt prea des sau intens practicate, pot crea adevărate dependențe de tehnologia folosită. Iar lumea modernă a creat nenumărate dependențe și una dintre cele mai nocive, dar uneori neconștientizată, este cea de jocurile video.

Aș putea exemplifica în acest articol cu studii și statistici care arată cât de mulți oameni sunt dependenți de jocuri și cât de mult rău le fac acestea, dar nu avem nevoie de statistici. Cea mai tristă dovadă a existenței acestor dependențe este în jurul nostru sau suntem chiar noi înșine. Cu siguranță, fiecare dintre noi cunoaștem pe cineva care petrece mult timp cu jocurile video, observând cum acestuia i se deteriorează sănătatea.

CUM FUNCȚIONEAZĂ DEPENDENȚELE

Înainte să vorbim despre dependențe și despre cum să le învingem, trebuie să știm mecanismul prin care acestea funcționează. Dacă se strică o mașină, numai un mecanic bun, care cunoaște fiecare piesă în parte, o poate repara. Tot așa un om dependent (sau cineva care vrea să ajute un dependent să scape de dependență) trebuie să știe cum funcționează mecanismul mental prin care un om se lasă prins în mrejele dependențelor. Un concept fundamental al dependenței îl reprezintă dopamina, un hormon secretat în organism care este asociat cu sentimentul de plăcere (nu de împlinire profundă sau de fericire, care este cu totul altceva). Cu cât există în organism un nivel mai ridicat de dopamină, cu atât corpul se simte mai „bine”.

Dopamina este secretată în mod natural atunci când râdem, mâncăm, avem o realizare în munca noastră, ajutăm pe cineva, zâmbim cuiva sau facem multe alte lucruri necesare, dar și frumoase, din viața de zi cu zi. Însă, problema apare atunci când creierul este păcălit de către mediul exterior și crede că tocmai a realizat ceva bun, care de fapt, este un lucru fals, precum a mânca fast food sau dulciuri, a învinge în cadrul unui joc video sau a sta pe rețelele sociale. Atunci, creierul crede că am mâncat ceva nutritiv care ne va asigura supraviețuirea, că am realizat ceva notabil în viața noastră sau, respectiv, că ne satisfacem nevoia firească de socializare.

TOLERANȚA LA DOPAMINĂ

Însă, aceste acțiuni au fost doar simulări ale activităților reale de care noi avem nevoie ca oameni. Nivelul de dopamină crește, ne simțim bine și dobândim toleranță la dopamină. Cu alte cuvinte, avem nevoie de mai multă dopamină ca să ne simțim la fel de bine. Trebuie să mâncăm din ce în ce mai nesănătos dar gustos, să ne jucăm mai mult pe calculator sau să stăm mai mult pe telefon ca să ne simțim la fel de bine precum ne-a fost prima dată când am făcut acele activități.

Dacă un dependent de jocuri nu se joacă o perioadă de timp, nivelul lui de dopamină scade și se simte ca într-un sevraj. Are nevoie de mai multe realizări virtuale, pentru a-și păcăli creierul ca să elibereze dopamină pentru a se simți bine. Așa că, dependentul se întoarce la activitatea care îi dă dependență, fără să se poată controla. Și astfel intervine dependența.

JOCURILE VIDEO ȘI TIPURILE LOR

Există un motiv pentru care marea majoritate a oamenilor dependenți de jocuri video sunt băieți și bărbați: fiindcă această dependență simulează îndeplinirea unor nevoi strict bărbătești. Aceste nevoi fundamentale sunt apartenența la un grup, dorința de auto-îmbunătățire, de a coopera cu o echipă și de a fi în competiție cu alți bărbați sau grupuri de adversari. Absolut toate genurile de jocuri video simulează una sau mai multe din aceste nevoi.

Jocurile shooter (cu împușcături) simulează apartenența la o echipă și competiția cu alte grupuri, jocurile de aventură simulează dorința masculină de explorare și de a fi persoana care își controlează propriul destin. Jocurile RPG (role playing game, adică jocuri în care jucătorul își asumă rolul personajului) simulează dorința de îmbunătățire a situației proprii și de a avea realizări notabile. Pe scurt, în jocuri, bărbații pot găsi mai ușor lucrurile pe care le vor în viață: camaraderie, realizări, aventură, putere.

Cum în lumea de azi devenim din ce în ce mai individualiști și egoiști, pierdem legăturile de prietenie și camaraderie, ne pierdem dragostea față de aproapele și încetăm a fi o parte a unui neam. Nu mai suntem o parte mică, dar importantă a ceva mai măreț decât noi înșine. Nu mai suntem un om între oameni, ci suntem cel mult o rotiță într-un enorm mecanism care; nu știm de ce funcționează și pentru ce funcționează. De asemenea, lipsa unor greutăți majore din viață coincide și cu sentimentul lipsei de sens al vieții. Oamenii se unesc mai mult când intervin greutățile vieții, se călesc și învață din ele.

CUM ESTE PĂCĂLIT CREIERUL UMAN?

Mulți băieți tineri devin absorbiți de jocuri, fiindcă în acele jocuri pot găsi distracție (dopamină dobândită ușor și fără efort), dar și pentru că e mai ușor să dai „level-up” – adică să evoluezi ca nivel într-un joc, decât în viața reală. Din păcate, creierul uman nu poate face distincția la nivel de subconștient dintre o lume imaginară (cum e în cazul poveștilor, al filmelor, al jocurilor) și lumea reală. Creierul va considera recompensele câștigate într-un joc (precum viteză sau putere mai mare, noi arme, bani câștigați etc.) ca fiind lucruri câștigate în viața reală.

Astfel, se deturnează complet procesul de autoîmbunătățire, de a crea prietenii reale și de a fi un om mai bun în lumea reală. După ce aceste procese reale sunt deturnate, tânărului îi este mai greu să se descurce în viața reală și să evolueze acolo, prin a lua note mai bune, a-și face prieteni sau a fi într-o formă fizică mai bună. După ce vede că în viața reală îi este din ce în ce mai greu, devine din ce în ce mai anxios și dorește să se întoarcă în lumea virtuală în care este fie un mare războinic, un soldat excelent sau un strateg extraordinar, deoarece are nevoie să se simtă util și bun. Fiindcă petrece în continuare timp în lumea virtuală, în lumea reală devine din ce în ce mai retras și anxios, se retrage din nou în lumea virtuală și se tot continuă acest cerc vicios.

BINELE DE MOMENT ȘI BINELE PE TERMEN LUNG

Jocurile video, la fel ca toate viciile, fac omul să se simtă bine pe moment, dar îi fac mai mult rău pe termen lung. Toți oamenii dependenți de un viciu sunt conștienți de acest lucru într-o măsură sau alta, dar nu se pot controla, nu se pot împotrivi impulsului de a se întoarce la dependență. De aceea, conceptul de gratificare întârziată este unul fundamental și este o chestiune prin care se poate măsura maturitatea unui om.

Gratificarea întârziată presupune să faci lucruri dificile care te plictisesc sau produc disconfort pe moment, dar au rezultate bune în timp. Învățatul, practicarea unui sport, mâncatul sănătos, chiar și rugăciunea pot fi exemple de fapte cu gratificare întârziată.

Opusul acesteia este gratificarea instantanee, prin care omul se simte bine pe moment, dar pe termen lung, activitatea îi face rău. De exemplu, jocurile video, băutura, lenevitul, mâncatul nesănătos sunt activități cu gratificare instantă. Un dependent trebuie să ajungă la măsura de a-și dori mai mult să facă activități cu gratificare întârziată decât instantă, pentru a începe să-și cucerească dependența.

Acum că știm cum funcționează dependența de jocuri video, putem trece la pasul următor: biruirea ei. Poate că cel mai important lucru în acest proces este voința de a scăpa complet de acest viciu, fără scuze și raționalizări.

CUM PUTEȚI SCĂPA DE DEPENDENȚA DE JOCURILE VIDEO

Pentru ca cineva să scape de această dependență a jocurilor video, există două metode: una echilibrată în care, pas cu pas, ne îndepărtam de jocuri și micșorăm doza de „drog”. Iar a doua este una extremă, prin care tăiem brusc orice contact cu dependența.

Prima metodă, cea echilibrată, o recomand mai ales părinților care au copii ce suferă de această dependență și vor să-i ajute (de cele mai multe ori împotriva voinței lor) să scape de această patimă. Problema în această situație o reprezintă înțelegerea superficială din partea părinților cu privire la dependența copilului. Părinții gândesc rațional și nu emoțional, cum gândește copilul. Un tată ar putea gândi: „Ce lucru stupid este ca fiul meu să-și petreacă ore în șir jucându-se la calculator! De ce nu-l închide și nu iese pe afară?”. Dar nu pricepe că unui dependent de ceva anume, nu i se poate spune pur și simplu: „Lasă-te!”.

Copilul nu are autocontrolul și nici măcar dorința de a se autocontrola în dependența lui, deoarece el vede joaca pe calculator sau consolă drept o distracție inofensivă și o metodă bună de a petrece timpul. În cazul în care părinții încearcă să-și determine copiii să se oprească din a se juca prin metoda extremă și anume, oprirea imediată și definitivă a cauzei dependenței, vor fi asaltați imediat de țipete, proteste și nemulțumiri din partea copilului, deoarece acesta crede că i se ia ceva fără de care nu poate trăi și care i se cuvine. De aici și problema multor părinți care încep să vadă că fiii și fiicele lor se înstrăinează de ei. Încercând să-ți înțelegi copilul cu neputințele lui, ajungi să relaționezi mai bine cu el, dar este necesar ca în același timp, el să te privească ca un model.

PSIHOLOGIA DEPENDENTULUI

Astfel, prin această combinație de înțelegere din partea părintelui și respect din partea copilului, se poate pune în aplicare metoda echilibrată, care constă în două acțiuni care trebuie să se întâmple concomitent. În primul rând, părintele trebuie să îi limiteze copilului timpul petrecut la calculator, ușor și sigur. Dacă, spre exemplu, un băiat petrece 2 ore pe zi jucându-se la calculator, părinții trebuie să îi limiteze ferm acest timp la doar o oră și cincizeci de minute. După aproximativ 2-3 săptămâni, aceștia trebuie să-i scadă din nou, timpul petrecut la o oră patruzeci, după alt timp să-i limiteze la o oră jumătate și tot așa. Această limitare treptată este mai ușor de suportat pentru copil. Deoarece acesta se „distrează” în continuare jucându-se, își primește porția de dopamină exagerat de mare din lucruri nenaturale cu care creierul lui se obișnuiește, dar se scade treptat doza de comportament vicios.

OTRAVĂ ȘI RECOMPENSĂ

În timp, copilul va ajunge la relativ puțin timp petrecut pe calculator fără ca organismul să se considere în pericol, fiindcă nivelul de dopamină îi scade prea brusc și fără prea multe proteste din partea lui. În realizarea acestui proces, părintele trebuie să fie foarte ferm, în ceea ce îi spune băiatului. La primul gest de slăbiciune, copilul va profita de el și își va recăpăta timpul lui inițial de joacă. În acest proces, părintele nu trebuie să facă absolut niciun compromis și să aibă o atitudine ca la lupta de la Mărășești: „Pe aici nu se trece!”.

O greșeală majoră o reprezintă ideea de „recompensă” dată copilului pentru note bune la școală, sub forma unui timp mai îndelungat de jocuri video. Cine a auzit vreodată ca un părinte să-i dea copilului otravă drept recompensă? Jocurile nu sunt o recompensă. Ideea de recompensă presupune un obiect sau o activitate care este, cu adevărat, benefică tânărului și pe care acesta trebuie s-o privească drept un lucru bun.

PASUL AL DOILEA

Pasul al doilea îl reprezintă să oferi copilului un mod mai bun, util și distractiv de a-și petrece timpul. Cum copiii și adolescenții au multă energie și nevoie de prietenie cu alții de vârsta lor, părinții îi pot trimite să practice un sport, în cel mai bun caz, un sport de echipe (precum fotbal, baschet sau volei). În acest mod, tânărul bărbat va petrece timpul său prin a face mișcare, a se împrieteni cu alții de vârsta lui și prin a-și satisface nevoia de cooperare, competiție și de explorare. În plus, când un băiat vine extenuat acasă de la un antrenament sportiv, nu va mai avea timp (și nici măcar chef) să se joace.

În schimb, metoda extremă de a scăpa de acest viciu este destinată celor care sunt ei înșiși biruiți de această patimă, care s-au săturat să cadă mereu în ispita aceasta și să continue să aibă acest obicei rău, de care au impresia că nu se pot lăsa. Aceasta este pentru oameni care vor, cu adevărat, să-și schimbe viața și care sunt conștienți că jocurile nu aduc nimic bun.

VOINȚA

Eu, personal, acum câțiva ani, am reușit să scap definitiv de patima jocurilor video, urmând această metodă extremă. O numesc „extremă” deoarece presupune tăierea bruscă a oricărui contact cu sursa patimii. Această metodă presupune dezinstalarea tuturor jocurilor, ștergerea conturilor de pe platforme de jocuri. Vânzarea calculatorului și achiziționarea unuia nou care e destul de bun, încât persoana în cauză să-l folosească pentru motive bune, precum studiul, dar nu atât de performant încât să poată rula jocuri.

Timpul liber care este dobândit în urma eliberării de jocuri trebuie imediat să fie folosit în scopuri bune, precum cititul, sportul, dezvoltarea unei noi deprinderi utile. Și, cel mai important, prin rugăciunea de mulțumire lui Dumnezeu pentru ajutorul dat în lupta împotriva dependenței și de cerere de întărire împotriva ispitelor.

O idee extrem de importantă în actul de a opri patima jocurilor video este că acestea trebuie tăiate complet și definitiv. Nu există niciun avantaj în a juca jocuri video. Aceasta o spun eu, care mi-am pierdut mult timp în adolescență, jucându-mă. Deci, credeți-mă! Cred că singurul regret din viața mea e că mi-am irosit mult timp prețios în adolescență stând cu ochii într-un ecran și păcălindu-mi creierul că dacă evoluez în jocul video, evoluez și în viața reală, în loc să realizez alte activități care să-mi folosească cu adevărat în viață.

SCUZA GAMER-ILOR

O scuză des întâlnită a gamer-ilor este: „Mă joc doar când se joacă prietenii mei, așa mai ținem legătura”. Pentru cei care cred asta, le spun: partenerii de jocuri nu vă sunt prieteni. Încercați să le spuneți că vă lăsați de jocuri și că o să vă vedeți cu ei de acum înainte doar în viața reală. Veți vedea că vor face glume pe seama voastră, o să vă batjocorească și vor încerca să vă oprească procesul de vindecare de patimă. Prietenii adevărați se susțin și se ajută unul pe altul, nu îi împing pe alții să facă lucruri dăunătoare lor.

Altă scuză este că „e în regulă să te joci o oră pe zi”. În primul rând, nu e vorba niciodată doar de o oră. Mereu acea oră se lungește, se transformă în două, trei, patru și așa mai departe. În al doilea rând, chiar dacă ar fi vorba, prin absurd, doar de o oră de jucat pe zi, acea oră pe zi echivalează cu 15 zile pierdute într-un an, timp care ar fi putut fi petrecut în moduri mult mai bune. Este inacceptabil pentru un om să-și arunce la gunoi o oră pe zi, în loc să își valorifice timpul său limitat pe pământ pentru lucruri care contează, cu adevărat.

NOI VERSUS EI

În această luptă împotriva dependenței, există două tabere. Pe de o parte, este persoana dependentă. Un om simplu, care are responsabilități precum școala, serviciul și așa mai departe. Un om care nu are prea mult timp să se gândească la acțiunile sale, dacă sunt benefice sau nu. Un om care trebuie să facă primul pas și să conștientizeze că se află într-o dependență, că nu poate să trăiască înrobit de tehnologie în continuare și să vrea să fie liber.

De partea cealaltă, se află marile companii multinaționale de dezvoltare de jocuri. Cei mai inteligenți scenariști, povestitori, programatori, testeri și psihologi își pun mințile la contribuție pentru a-și face jocurile cât mai adictive cu putință. Ei optimizează fiecare părticică din cadrul unui joc pentru ca să țină consumatorii cât mai conectați cu produsul lor, totul pentru profit. Multinaționale cu miliarde de dolari în cont își sporesc averile de pe urma exploatării dependenței altora.

Chiar dacă această luptă pare inegală, nu este neapărat așa. Fiecare om e înzestrat cu liber arbitru și poate să și-l folosească într-un mod bun, devenind liber de orice dependență. Dacă omul vrea, poate avea cel mai puternic ajutor posibil: pe Dumnezeu. Voința care duce omul spre desăvârșire și eliberarea de patimi vor birui orice dependență. Totul poate fi făcut cu nădejde și cu ajutor de la Dumnezeu.

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura