PR. JUSTIN PÂRVU: DESPRE FEMEIE ȘI MAMĂ

În mentalitatea Părintelui Justin mama este un concept sfânt. Aflați modul în care o mamă trebuie să lupte pentru împlinirea menirii ei sfinte, de mamă și de modelator al societății. Totodată aflați cum era mama Părintelui Justin și cât de mult și-a iubit Părintele mama, o mamă model.

În ce constă puterea și măreția femeii? Despre rolul mamei în familiei, societate și lupta ei pentru apărarea menirii ei sfinte. Pr. Justin Pârvu: Despre femeie și mamă

Importanța femeii

Din păcate, acum familiile sunt mai degrabă marxist-leniniste. Ţin ziua agriculturii, a prăjiturii, a cozonacului şi uită de sărbătorile creştine. Ori familia este cărămida lumii, iar femeia are un rol sacru în cadrul familiei. Ea este şi cu căderea şi cu ridicarea, de aceea este importantă…

Rolul mamei

În viaţa de familie a mea, din zona asta a munţilor, ca de obicei, mamele joacă rolul cel mai important. Părinţii, fraţii sunt plecaţi mai mult în dreapta, în stânga; ei sunt pe terenul de luptă. Iar mamele sunt acelea care se ostenesc cu naşterea, cu creşterea, cu formarea caracterelor şi cu in-fluenţa şi viaţa spirituală pe care o are ea. Mie mi-a fost uşor să înclin înspre viaţa monahală, pentru că mama, Dumnezeu s-o ierte, aproape în fiecare zi de duminici şi sărbători, ne lua la Durău, la mănăstirea Secu, Sihăstria, pe la mănăstirea Neamţ. Nu erau maşini, se întovărăşeau doi-trei vecini, puneau caii la căruţă, merinde în traistă şi hai la mănăstire, 20 de Km, 25, 30.

Mama Părintelui Justin

Când făceam năzdrăvănii, teama mea cea mare era să nu plătească mama liturghii – asta era o mare dramă. Şi mă temeam, toată noaptea nu dormeam. Mi-era frică şi trebuia să-i spun mamei neapărat ce trăsnaie am făcut eu în ziua aceea. Că, dacă nu, auzeam că s-a dus la Durău sau la Secu, la mănăstire, şi plăteşte slujbe pentru răufăcători, care au căzut din pod, care au dat foc la cânepă…

Când mergeam cu vitele, mama îmi punea mâncare de post, dar veneau alţi copii cu brânză, cu altele şi eu mai mâncam cu ei acolo. Dar să ştiţi că într-o săptă­mână le trăgeam toate. Ori că stâlceam un deget la picior, sau se-ntâmpla să cazi cumva să te loveşti la ochi…, dar nu rămâneai nepedepsit. Ei, în clipa în care pătimeai, simţeai că-i pedeapsa lui Dumnezeu.

Mai ales că eu mai mărturiseam mamei că, uite, azi am mâncat brânză de la Ion. Ș-apoi dacă păţeam ceva în cursul săptămânii, mama îmi zicea: Ai văzut că nu-ţi ajută Maica Domnului? Te-a pedepsit! Ai mâncat miercuri, vezi, ai grijă!

Dragostea mamei

Într-o zi ciopleam ceva la un trunchi şi nu ştiu cum mi-am tăiat unghia oleacă. Ptiu, cum am alergat în casă, cu unghia-n gură … ţipam, nu alta. Mama, săraca, se gândea că cine ştie ce am păţit. O ieşit repede afară, s-a uitat la mână dacă-i întreagă şi zice: Lasă, nu-i nimic. Sufla mama peste deget şi mă mângâia…trecea îndată, nu mai aveam nimic. Mai obişnuia să pună praf de cărbune acolo pe rană şi-n câteva minute sângele se oprea. Se mai întâmpla să umblu cu lapte fierbinte, şi mai dădeam pe mine. Mă ardea, iar mama, în loc să pună ceva să răcorească, punea sare: Stai acolo!

Sfințenia mamei

Nu ştiam dacă mai trăieşte mama. Ea s-a îmbolnăvit îndată după arestarea mea. Auzise că eu am murit. Şi, după 13 ani, când am găsit-o, nu m-a mai recunoscut. M-a luat drept un nepot, nicidecum eu. Era bolnavă, nu mai avea memoria deplină. Şi aşa s-a stins mama, fără ca ea să fie convinsă că eu m-am mai reîntors în viaţă în casa părintească. Am fost pomenit la morţi.

Dar să ştiţi că mi-a mers foarte bine. De altfel, şi povestesc unele mame care vin aici îndurerate că le-a plecat copilul de acum şapte-opt ani prin ţări străine şi nu mai ştiu nimic de el. Mă-ntreabă ce să facă: Să-i pomenească la morţi sau la vii? Nu, dragii mei, le spun, puneţi-l la morţi, că nu-i nicio deosebire între mort şi viu. Se dezleagă şi la morţi, şi la vii, tot pentru iertarea păcatelor. Aşa că eu, când mă pomenea mama, când făcea câte un parastas, îmi mergea mai bine. În puşcărie o visam pe mama când eram în momentele cele mai grele şi anevoioase. Şi ştiam sigur că începe un alt regim, de destindere. Şi, într-adevăr, se schimba total.

Desființarea semnificației de mamă

Acum trebuie să trezeşti în tânăr oleacă de ordine duhovnicească, de unitate, de armonie, de înţelegere care lipsesc la noi, la români. Întâi ne-au distrus dragostea creştină, apoi s-a produs răcirea între oameni şi distrugerea educaţiei. Au distrus familia, lăsând mama să lucreze la colectiv, bărbatul la fel, de se întâlnesc seara, obosiţi, se culcă. Copilul ia-l dimineaţă, du-l la creşă sau grădiniţă şi aşa îl creşte Statul. Unul îl naşte, altul îl creşte şi altul îl educă. Şi ce să iasă din el? E adevărat că o să se cearnă toate, dar trece timpul…

Copiii nu mai stau cu părinţii pentru că acum mama trebuie să facă norma. Altădată bărbatul lucra pentru întreaga familie ca să o întreţină. Acum am fost aduşi la mizerie, la sărăcie să nu aibă timp nici mama, nici tata de copii. Aici e greutatea mare, că din mizerie numai mizerie iese.

Lupta unei mame

Dacă copilul va creşte în braţele mamei, îndreptat spre icoană, iar mama merge la biserică, ţine un post miercurea şi vinerea, face milostenie, îşi iubeşte soţul ca pe Hristos, atunci şi copilul va fi sănătos. Aşa după cum copilul absoarbe hrana din corpul mamei, tot aşa absoarbe şi hrana spirituală din viaţa mamei şi a părinţilor. Copilul acesta, crescut cu inima la Hristos, va fi într-adevăr un urmaş al lui Hristos. El nu va fi răzvrătit, neascultător şi nu va ieşi din făgaşul acesta pentru că e crescut din mamă îngerească şi atunci şi el va fi un copil îngeresc. Creşteţi copiii cu inima la Hristos!

(Extras din volumele „Ne vorbește Părintele Justin”)