SMERENIA – CALEA SPRE LIBERTATE. VIDEO

Ascultați un cuvânt profund filosofic al Părintelui Teodor Georgianul, despre atributele Dumnezeirii și libertatea umană. Cum ne ajută această înțelegere în viața de zi cu zi, aflați în clipul de mai jos. SMERENIA – CALEA SPRE LIBERTATE. VIDEO

Vizionare cu folos! După video, aveți și transcriptul.

Categoriile lui Dumnezeu

În filosofie, există un concept al categoriilor primare. Acesta este atunci când un termen exprimă o anumită categorie care nu poate fi definită de alte valori sau concepte. Este exact la fel și în teologie. Aceste categorii, putem spune, stau la baza Ființei. Cu alte cuvinte, ele sunt atributele lui Dumnezeu Însuși. Atât libertatea, cât și smerenia, putem spune, sunt calități ale lui Dumnezeu Însuși.
Cunoaștem cuvintele Domnului din Sfânta Evanghelie, unde El spune: „învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima.” Smerenia este calitatea ontologică a Sfintei Treimi, putem spune (având în vedere că în viața cea lăuntrică, Sfânta Treime este Trei Persoane, unirea și relația a trei Ipostasuri Dumnezeiești, Ființa ca Relație), datorită cărora Dumnezeu poate fi numit iubire.
Și în ceea ce privește libertatea, este o [formă de] ființare care nu este determinată de nimic exterior. Aceasta este, de asemenea, un atribut dumnezeiesc.

Libertatea și lumea creată

Prin urmare, în lumea creată, în lumea aceasta, nu poate exista libertate, pentru că lumea aceasta, lumea creată, există datorită unor cauze exterioare, iar această cauză exterioară [pentru existența lumii] este Însuși Dumnezeu. Lumea nu are în sine cauza
existenței sale. Prin urmare, este determinată [de cauze exterioare] și este țesută într-un anumit lanț cauză-efect, s-ar putea spune. De aceea nu există libertate în lumea creată.

Iar în ceea ce privește smerenia, smerenia ca atribut dumnezeiesc, nu există nici ea, pentru că dragostea pe care Hristos ne-a adus-o ca poruncă nouă. „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul, precum Eu v-am iubit pe voi,”. Aceasta înseamnă că dragostea pe care Hristos ne-a adus-o ca poruncă nouă (și S-a dat pe Sine ca pildă de urmat), înseamnă că acest fel de iubire, adică adevărată iubirea, iubirea divină, nici măcar nu a existat în această lume [înainte de venirea Sa]. Ne-a fost dată nouă ca o nouă poruncă, ființelor care purtăm chipul și asemănarea lui Dumnezeu în noi. Iar iubirea stă tocmai în smerenie. Fără smerenie nu există iubire. Nu putem iubi o altă persoană fără a ne exprima deplina smerenie în fața ei.

De ce smerenia?

Hristos ne iubește cu dragoste nemărginită pentru că S-a smerit până la moarte, chiar până la iad. Și bineînțeles ne-a dat calea și pilda, nouă, ființelor zidite după chipul și asemănarea Lui, despre cum trebuie să trăim, cum să ajungem la mântuire și cum să putem împlini potențialul pe care Dumnezeu l-a pus în noi.
Și de aceea, atunci când o persoană este detașată de Dumnezeul Cel Viu prin credința sa, prin viziunea sa asupra lumii, prin conștiința sa, prin modul său de viață, atunci valorile precum libertatea și smerenia, îi rămân necunoscute. Ele rămân necunoscute faptic. Cu toate acestea, aceste cuvinte există, așa că omul le umple aceste cuvinte cu un înțeles diferit, o esență diferită. Și, prin urmare,
cuvintele „smerenie” și „libertate”, care sunt umplute de un înțeles diferit, ridică următoarea întrebare: Cum se poate ca smerenia să fie calea spre libertate? Și această întrebare este foarte importantă, pentru că trebuie să avem și smerenie. Fără smerenie nu există creștinism.

Libertate și smerenie

Și Domnul, așa cum am menționat, ne spune direct: „învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima.”
Și, pe de altă parte, nu există nici creștinism fără libertate. Domnul ne spune că trebuie să ajungem să cunoaștem Adevărul, adică pe Dumnezeu Însuși, care ne va face liberi. Și așa, se ivește întrebarea: cum îmi va da smerenia libertate, cum mă va conduce la libertate? [Această întrebare apare] deoarece libertatea este încărcată cu un alt sens, care nu este adevăratul ei sens.
La fel pentru smerenie. Și astfel, din această perspectivă lumească, ceea ce eu numesc smerenie cu siguranță nu
mă poate conduce la ceea ce numesc libertate. Prin urmare, pentru a ne da seama cum smerenia ne conduce spre libertate, desigur că trebuie să înțelegem sensul creștin, esența creștină a acestor cuvinte, care, așa cum am menționat, este că acestea sunt calitățile lui Dumnezeu Însuși.

Hristos în noi înșine

Prin urmare, când spunem că trebuie să practicăm și să învățăm virtutea smereniei și că smerenia, ca virtute, trebuie să devină o parte organică a firii mele, aceasta înseamnă că Hristos trebuie să rămână în mine. Dumnezeu m-a chemat nu doar la o desăvârșire morală, El fiind o autoritate externă pentru mine, cu care trebuie să mă asemăn [în morala Lui]. Ci, mai degrabă, întruparea lui Dumnezeu a adus în lume o taină minunată, și anume că o ființă umană devine templu al lui Dumnezeu. Iar primul om care a devenit templu al lui Dumnezeu a fost Însuși Dumnezeul întrupat. El se numește templu. El numește trupul Său, firea Sa omenească – templu. Dumnezeu a rămas în El în deplin, așa cum ne spune apostolul Pavel: „mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup.”
Dumnezeu a rămas în El în măsura maximă și repet, acesta a fost primul precedent care arată că firea umană a fost împlinită ca templu al lui Dumnezeu. Aceasta este ideea, [planul din spatele creației] unei ființe umane.Și noi, ca părți ale [Trupului] lui Hristos, ca unii aflați în unire cu El…

Îmbrăcați în Hristos

Nu asta înseamnă oare să fii om al Noului Testament? Un om al Noului Testament este cel care a fost îmbrăcat de Hristos, cel care unit cu Dumnezeul Întrupat. Devenim și noi temple ale lui Dumnezeu, iar apostolul Pavel ne spune, în mod imperativ, să nu uităm că suntem temple ale lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că Domnul trăiește în noi și, din moment ce Dumnezeu trăiește în noi, ne îmbogățim cu atribute dumnezeiești. Deoarece fierul devine ca focul când este pus în foc, chipul și asemănarea lui Dumnezeu începe să se împlinească într-o persoană, când acesta devine purtător al lui Dumnezeu, adică atunci când Dumnezeu trăiește în el. Sfânta Evanghelie este plină de mesaje care ne cheamă la această taină.

Și când Dumnezeu începe să trăiască în noi, ne îmbogățim cu atribute dumnezeiești, dobândim calități dumnezeiești, ale lui Hristos și printre ele – smerenia. Și în ceea ce privește libertatea, dacă Dumnezeu nu ar fi, ca Ființă transcendentă, o Ființă transcendentă, vie, conștientă, a cărei cauză a existenței se află în Sine, dacă nu ar fi așa, și dacă lumea ar fi doar ceea ce vedem noi, dacă nu ar exista Dumnezeu, libertatea ca atare nu ar exista, pentru că, repet, totul ar fi determinat.
Acesta este motivul pentru care se face adesea referire la expresiile voinței căzute, voința firii căzute, ca libertate, iar când acest talent uluitor al unei persoane intră în slujba firii sale căzute, pentru ca omul să se elibereze de aceasta, trebuie să se unească tainic cu Ființa care posedă libertate absolută.

Unirea ontologică cu Dumnezeu

Prin urmare, cunoașteți adevărul și adevărul vă face liberi. Cunoașterea lui Dumnezeu presupune o unire esențială, ontologică, cu Dumnezeu. Apostolul Petru spune că trebuie să devenim părtași firii dumnezeiești. Acest lucru se întâmplă pentru că Dumnezeu ne dă energiile Sale și începem să trăim cu energiile Sale dumnezeiești. Prin aceasta, Dumnezeu rămâne în noi și, așa cum v-am spus, ne îmbogățim cu calități dumnezeiești și tainic, într-un mod inexplicabil din punct de vedere logic. Pe măsură ce dobândim calitățile dumnezeiești, devenim liberi. Și, prin urmare, din moment ce o ființă umană este nu doar o ființă biologică și nici doar o ființă spirituală,
asta înseamnă că libertatea este calitatea, fără de care umanitatea noastră, împlinirea noastră ca ființe umane nu se va întâmpla. Și vom continua să fim abisul, pe care nimic nu îl poate umple, așa cum citim în cartea Psalmilor.

Rolul ascultării

De aceea o ființă umană caută în mod continuu fericirea, caută binele, dar nu îl va găsi niciodată. Și de aceea libertatea este de o importanță vitală pentru noi. Este de o importanță vitală să fii și să trăiești în libertate. Totuși, trebuie să cunoaștem și Adevărul,
ceea ce înseamnă că trebuie să avem o relație cu Dumnezeu și, prin aceasta, vom deveni liberi. Cum putem cunoaște Adevărul, dacă nu suntem ascultători față de Purtarea de grijă a lui Dumnezeu? Pentru că libertatea unei ființe umane există împreună cu ascultarea. Iar ascultarea este cea mai importantă expresie a smereniei. Adică trebuie să ascult de voia lui Dumnezeu. Trebuie să am încredere în El. Și tocmai în această ascultare de Dumnezeu, în această încredere în Dumnezeu, mă îmbogățesc cu această calitate uluitoare, mistică, numită smerenie. Și prin smerenie, treptat, ajung să-L cunosc pe Dumnezeu. Ajung să-L cunosc pe Dumnezeul Întrupat și, prin cunoașterea lui Dumnezeu, încep să mă apropii de El.
Și prin aceasta încep să fiu purtător de Hristos, începe dragostea mea pentru Dumnezeu. Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt încep să trăiască în mine, iar eu mă îmbogățesc cu cea mai importantă calitate, o calitate dumnezeiască a libertății.

Premisa fericirii

De aceea, este foarte important să știm că, dacă suntem creștini, viața noastră trebuie să fie o sărbătoare în libertate, în această calitate dumnezeiască. Și totul începe cu smerenie, [și cu ascultare] față de Dumnezeu, ascultare față de Purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Voia cea dumnezeiască. Cel care face ascultare de voia dumnezeiască este recunoscător pentru toate. În toate, el se încrede în Dumnezeu. Nu murmură; nu se plânge; nu se întristează. Se bucură de toate și este mereu plin de nădejde. Îi iubește pe toți. Așa începe creștinismul, cu smerenia, care în cele din urmă ne înalță la libertate, care este premisa fericirii noastre, o stare de rămânere în Împărăția Cerească, o pregustare, fiind încă în trup, a fericirii și a binelui ceresc dumnezeiesc și desăvârșit.