
AJUTĂROR ÎN DEZNĂDEJDE
În anul 1952, un om de la Buzău, șef de gară sau impiegat de mișcare, a venit la Mănăstirea Ciolanu și a întrebat de Părintele Dometie Manolache. Cum Părintele era plecat la București, a fost întrebat ce dorește. Și atunci omul a spus că, puțin timp mai înainte, se aflase într-o situație disperată. Din cauza unei reclamații fusese dat afară din serviciu, iar copiii săi, exmatriculați din Facultate. Și așa de tare s-a deznădăjduit și s-a tulburat în mintea lui, că își pusese în gând să termine cu viața și chiar se pregătea să plece la gară pentru această faptă disperată.
Dar, tocmai atunci, s-a pomenit în casă la el cu un om mic de statură, cu față călugărească, cu barbă, îmbrăcat cu haine preoțești, care l-a întrebat: „De ce sunteți așa de disperat? De ce sunteți atât de deznădăjduit? Bunul Dumnezeu ne încearcă credința și răbdarea noastră. Nu vă lăsați tulburat!”.
„Intră în casa aceasta și salvează-i pe oameni!”
Și s-a îmbrăcat cu veșminte preoțești și i-a făcut o slujbă în casă. În timpul slujbei, i s-a ridicat o negură de pe inima lui și de pe cei ai casei. „Atât de mult m-am liniștit, încât nu mai aveam nicio grijă”, zicea el.
A treia zi, a fost chemat la serviciu și i s-a mărit și salariul. Iar peste câteva zile, copiii au fost reprimiți la Facultate. Și spunea omul că de la slujba aceea, făcută de Părintele, avea o nespusă bucurie și o luminare, împreună cu familia. De aceea, a venit la mănăstire, ca să aducă mulțumire lui Dumnezeu și să-i mulțumească și Părintelui pentru că au fost scăpați din acea grea primejdie. Ceva mai târziu, într-o anumită împrejurare, Părintele Dometie a spus foarte scurt, cum s-au petrecut cele de mai sus. Trecând prin Buzău, când a fost aproape de casa familiei respective, parcă i-a vorbit o voce: „Intră în casa aceasta și salvează-i pe oameni!”.
(Aflați viața și mai multe mărturii în ultimul număr al Revistei Atitudini)

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.