CUM SE MÂNTUIESC CEI CU PROBLEME MENTALE? VIDEO

Ascultați pe Părintele Athanasie de Mitilene, un renumit părinte vizionar grec, care explică greutatea crucii celor ce sunt afectați de boli mentale sau alte dizabilități. Cum se mântuiesc aceștia și pentru ce îngăduie Domnul o astfel de patologie? Cum se mântuiesc cei cu probleme mentale?

Vizionare cu folos! Nu uitați să activați subtitrarea!

Responsabilitatea celor cu dizabilități mintale

[…] Persoanele cu dizabilități, precum și pe cei născuți infirmi și cu dizabilități severe, cum vor fi judecați de Dumnezeu?”
Dragii mei, după o părere, sunt mai fericiți, mai norocoși decât noi, după o părere.
Desigur, un om care are dizabilități mintale severe, adică până acolo încât nu mai este conștient de faptele sale, nu are doar o dizabilitate ușoară… Pentru că dacă doar o ușoară dizabilitate și înțelege unele lucruri, adică poate percepe legea morală, atunci cu siguranță, el este responsabil, fără îndoială.
Dar ce se întâmplă în cazul în care nu are absolut nicio conștiință [de faptele sale]?

Atunci, cu siguranță, acest om va fi judecat în funcție de ceea ce el oferă. Adică nu va fi pedepsit, chiar dacă comite fapte care nu sunt corecte din punct de vedere moral. La fel, sfințenia presupune libertate și conștiință. Altfel nu ar mai fi un act de sfințenie.
Același lucru se aplică și aici. Când nu am libertate sau conștiință reală, cum este posibil să judec un act al acestui om ca fiind greșit sau corect din punct de vedere moral? Nu se poate.
Astfel, acești oameni vor fi judecați în consecință și se poate spune că vor fi mântuiți întrucât sunt lipsiți de percepție, lipsiți de responsabilitate morală. Se vor mântui.

Părintele Athanasie de Mitilene despre boala creierului și sufletul

În timp ce noi, cei care avem libertate, noesis [dezvoltare intelectuală], conștiință etc., nu știu dacă vom fi mântuiți…
De aceea v-am spus, după o părere, s-ar putea să fie într-un loc mai „avantajos” decât noi.
De ce sunt ei în acest loc și dacă aceștia au cu adevărat un suflet – pentru că am ajuns la un punct în care discutăm dacă persoanele cu dizabilități mintale au sau nu suflet – desigur că au suflet!
Imaginați-vă cazul unei chitare în care unele dintre corzile sale sunt rupte și o parte a unui cântec nu poate fi cântată. Acea parte este gata pentru a fi interpretată, dar chitara nu ne oferă posibilitatea.
La fel, sufletul există, [dar] este imposibil să „ieșim la suprafață” pentru că instrumentul său, nous-ul, mă scuzați, creierul, nu nous-ul, pentru că nous se referă la suflet. [Sufletul nu poate „a ieși la suprafață” pentru că] creierul, care e legat de trup, este bolnav.

Un embrion are suflet

Bolnav nu înseamnă că lipsește, ci în sensul că are o problemă. Astfel, nu putem avea o „manifestare a sufletului”. Dar sufletul este acolo, în întreg. El există. [În plus, cum ar putea fi altfel,] când un embrion are propriul suflet. Un embrion este un om nenăscut, nu are el suflet? [Atunci cum putem spune că cei cu dizabilități mintale nu au și ei suflet?] Un copil care se naște, nu are suflet? Are. Creierul nu s-a dezvoltat încă, pentru ca sufletul să se manifeste în exterior. Așadar, ei vor fi judecați și, din moment ce Dumnezeu este drept, El face întotdeauna așa cum poruncește dreptatea Sa.

Judecata raportată la generație

[Și acest lucru se aplică] generațiilor de oameni de-a lungul istoriei, deoarece morala este diferită de la o epocă la alta. La fel, generațiile de oameni vor fi judecate pe baza felului în care au perceput lucrurile. Mai ales înaintea harului lui Dumnezeu, care a devenit evident odată cu Iisus Hristos.
[Vor fi judecați] pe baza conștiinței lor morale. De aceea morala are o dimensiune unică în fiecare generație.
Observăm acest lucru în Vechiul Testament cu zicala: „era drept şi neprihănit între oamenii timpului său”. (Fac. 6, 9). Această expresie se găsește adesea în Vechiul Testament: „era drept şi neprihănit între oamenii timpului său”. Ceea ce înseamnă că condiția în care este judecat se bazează numai pe standardele generației sale.
Numai atunci poate acest om poate fi dovedit ca „desăvârșit”, adică virtuos. Dacă ar fi judecat pe baza unei alte generații, să luăm de exemplu generația Evangheliei, atunci desigur că virtutea lui nu ar putea rezista.

Credința lui Iacov

De exemplu, dacă îl judecăm pe Iacov, care are multe virtuți, pe baza standardelor Evangheliei, cu siguranță, multe lucruri nu stau în picioare.
Dar din moment ce Iacov nu a trăit în epoca Evangheliei, ci într-o altă epocă, el va fi judecat după epoca lui. Și în funcție de vremea lui, Iacov este drept, este virtuos.
La fel și cu Avraam. Credința lui Avraam depășește orice limită. Depășește limitele [concepute] ale credinței. Credința lui Avraam este ceva de neconceput.
Credința lui Avraam din Vechiul Testament și a tâlharului de pe cruce din Noul Testament. Nici credința lui Petru, nici a lui Pavel nu poate fi comparată cu aceea. Avraam este în Legea Veche și tâlharul în cea Nouă. Două „vârfuri” ale credinței care nu au fost depășite și nici nu vor fi în veacul veacului.
Dacă eliminăm această problemă a credinței de la Avraam, în ceea ce privește alte lucruri, deși, el este un om virtuos, el este drept în sensul restrâns al cuvântului, precum și în sensul larg al cuvântului, el are virtuți.
Și totuși, vedem lucruri care sunt slabe, care sunt „palide”…
Pe baza standardelor Evangheliei, aceștia nu „stau drepți”. Cu toate acestea, Avraam este un gigant, dar unul din vremea lui.
Astfel, el a fost „desăvârșit în generația sa”.