Astăzi, 29 septembrie, s-a împlinit un an de când micuța Teodora, copila cu suflet de voinic, a trecut la Domnul, în lumina Celui nepătruns.

Boala și suferința cruntă prin care a trecut, nu este altceva decât o mucenicie fără de sânge, după cum o numesc Părinții. De anul trecut până astăzi, la mormântul Teodorei s-au recules foarte mulți pelerini, majoritatea tineri și copii, care văd în Teodora un înger ce zâmbește acolo, din cer și dă tuturor curaj și voie bună în asumarea crucii vieții. De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor (Mt. 18:3), ne spune parcă și azi Mântuitorul prin pilda vieții Teodorei. Un copil nu conștientizează greutatea suferinței, un copil merge râzând printre obstacole, un copil se ridică ușor ori de câte ori cade, un copil aleargă cu credință necondiționată la ajutorul părinților săi, după cum și noi trebuie întocmai să alergăm la ajutorul Tatălui ceresc. Mai mult decât atât, Teodora și-a asumat suferința în Hristos, a zburat dincolo de limitele firii, biruind păcatul și slăbiciunea firii. Pentru aceasta Hristos a încununat-o încă din viață cu daruri și bucurii cerești, de o dulceață de nedescris în cuvinte, după mărturisirea făcută tatălui ei.

Veșnică să-ți fie pomenirea, fericită Teodora și roagă-te pentru noi, păcătoșii!

Câteva cuvinte din Jurnalul Teodorei:

8 noiembrie 2017

Despre mine

M-am născut pe 23 mai 2003, în Moinești. Am locuit acolo doi ani, apoi m-am mutat la Șesuri. E un sătuc minunat unde am vecini minunați. Am făcut grădinița și școala primară acolo. Au fost ani de vis, cu cei mai drăguți profesori. După clasa a IV-a am început clasa a V-a la Măgirești. În prezent sunt în clasa a VIII-a și am o problemă. Am o tumoare malignă la mâna stângă. Știu, sună rău! E rău, dar se putea și mai rău. Acum sunt la spital și fac citostatice. După aia operație, și iar citostatice. Asta e! Toți avem probleme. Și fiecare are cât poate duce. Nădăjduiesc că o scap cu bine de toate astea.

12 noiembrie 2017

Sunt la perfuzie, dar nu pot începe tratamentul pentru că am o infecție în sânge. Off, nu știu dacă mai prind Crăciunul acasă… Când văd un om amărât, mi se rupe sufletul și mă gândesc că atunci când voi fi mare, voi putea ajuta și eu cu un bănuț sau cu alimente. Vreau să ajut copiii orfani sau pe cei de pe stradă. Mereu mă rog să mă ajute Dumnezeu să nu uit când voi fi mare de gândurile astea. De Crăciun, să iau copii la mine, să îi spăl, să îi îmbrac, să îi hrănesc și să le fac cadouri. Aceste gânduri mă umplu de fericire. Ajută-mă, Doamne, să fac ce mi-am propus! Vreau să ajut lumea. De Crăciun, îmi doresc să fiu acasă alături de familia mea.

20 noiembrie 2017

În spital am învățat să prețuiesc ce am și să mă bucur de toate lucrurile. Mi-am dat seama ce valoare au momentele în care ne strângem cu toții la masă și ne facem rugăciunea. Acum tot ce vreau e să mă fac vrednică de a mai primi momente binecuvântate ca acelea. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate, chiar și pentru acest hop! El le știe și le rânduiește cel mai bine. Știu cât de mult mă iubește și cât de mult mă ajută! Slavă Ție, Doamne!

9 decembrie 2017

E noapte…off! Mai e puțin și plec iar la spital. Mereu mă tem când intru acolo. M-am obișnuit să mă trezesc în patul meu. Ieri, când am fost la Decathlon, am văzut un om amărât. Săracul… nu avea pe nimeni, era frig și cine știe unde avea să doarmă. Mi-a cerut o iconiță și i l-am dat pe Sf. Stelian și pe Maica Domnului… Of, Doamne ajută-ne! Ajută-mă să pot ajuta și eu! Ajută-mă să nu uit niciodată de dorința mea de a avea grijă de oamenii sărmani, de a-i ajuta pe cei ce au nevoie, pe toți oamenii ce au nevoie de adăpost, de hrană sau pe cei singuri pe lume! Îmi este tare frică că atunci când voi crește voi gândi altfel, că voi uita acest sentiment plăcut. Abia aștept să vină Crăciunul! Iubesc colindele și mandarinele, bradul, zăpada și cadourile. Nu doar să primesc, ci să dăruiesc.

…

Seara am făcut un Acatist la icoana Maicii Domnului, Panthanassa. La rugăciunea de seară am început să plâng că am proteză și că boala asta a căzut pe mine, dar am auzit că atunci când un membru de familie duce o boală poate să îi ajute și pe ceilalți să se mântuiască și că pot ajuta eu! M-am bucurat că nu sunt ceilalți bolnavi și că Dumnezeu mi-a dat asta mie. În tot acest timp, am simțit cum Dumnezeu mă întărește! M-am gândit apoi la părinții mei care mă iubesc și am plâns de FERICIRE! Că Dumnezeu mă iubește și mi-a dat această încercare să mă ajute și să mă întărească! Dumnezeu nu dă decât celui ce poate duce. Mă bucur că sunt vrednică! Mă bucur pentru toate câte mi-a dat Dumnezeu!

Noaptea a fost cam grea. Lui Andrei i-a fost rău și a vomat și eu nu am dormit bine cu rana. Spre dimineață mi-am întins mâna și am dormit bine până ce m-a sculat mama să merg la spital pentru analize. Lui Buna i s-a făcut rău azi-noapte și tata a dus-o la spital la 3 noaptea. Când am fost la analize am văzut-o. Săraca Buna! Analizele mi-au ieșit bune. Slavă Domnului! Pot să stau acasă! Zăpada geruită scârțâia sub picioarele noastre! Pe câmp soarele făcea ca neaua să strălucească! O priveliște de basm! Și aerul rece cu miros de ger… Ghetele astea sunt foarte frumoase! Eu și frații mei am crescut cu de toate, dar mama ne-a povestit cum ea avea iarna o singură pereche de pantofi și îi înghețau picioarele. Da, dar mama nu a avut nevoie de o proteză… Oricum ea mi-a spus: „În viață nu poți să le ai pe toate!”. Eu mă bucur mult de tot pentru câte mi-a dat Dumnezeu și pentru asta ar trebui să fiu toată viața, recunoscătoare.

23 februarie 2019

Prin toate câte am trecut până acum am reușit să descopăr și să simt multe. Dar cel mai frumos sentiment pe care l-am trăit este cu siguranță Dragostea! Am simțit dragostea a mii de oameni ce s-au rugat pentru mine! Dar Dragostea și Suferința vin împreună. Cea mai puternică Dragoste a venit de la familia mea, dar pe lângă dragostea lor simțeam și tristețea lor pentru că se simțeau neputincioși!

E minunat să iubești și să fii iubit! Mă simt ca un om special că am lângă mine atâția oameni frumoși! Am o familie minunată cu părinți gata mereu să facă orice pentru mine, cu frați care mă iubesc, cu bunici buni și inimoși și multe mătuși, unchi și verișori!

Sunt zile în care mă întreb mereu: „De ce eu?” și îmi dau seama că răspunsul acesta nu îmi va fi dat prea curând. Toți spun că e o lucrare a Domnului. Îmi doresc să știu acest plan, dar pentru asta trebuie să lupt și să duc bătălia la bun sfârșit. Mă îndoiesc de puterile mele și mai grav mă îndoiesc că merit dragostea lui Dumnezeu. Mă îndoiesc că am să fiu cândva bine. Atunci când am astfel de stări, prezența celor dragi mă ajută să uit! Îmi doresc să fiu bine peste noapte, dar știu că e cu neputință… trebuie să lupt pentru asta. Unii îmi spun că sunt specială și puternică, dar eu mă consider nevrednică, fricoasă și deprimată. Îmi doresc să termin tot și să fiu la fel cum eram, aproape la fel.

21 martie 2019

Nu am mai scris demult timp, tot așteptând să mă fac bine, să pot umbla și să fiu fericită. Încă nu umblu, dar tot mă simt fericită. Fericită că sunt înconjurată de oameni care mă iubesc, fericită pentru toate lucrurile pe care le pot face. După alte analize am observat că problema de la șold dispare, dar la spate ce s-a desprins încă, mai apasă pe nervi. Am fost la Viena unde am stat cu Teo la spital și cu tata așteptând un plan. Am avut mari emoții să nu trebuiască iar chimioterapie, iar Dumnezeu m-a ascultat. Ni s-a propus un tratament revoluționar din Cuba. Pe acesta îl pot face acasă. Nu mai pot merge și nici să stau în picioare și greu tare întinsă, dar în schimb stau în șezut și pentru asta sunt foarte recunoscătoare. Acum pot scrie și face multe alte lucruri.

De când eram mică mi-am dorit să fiu specială ca oamenii să mă cunoască. S-a îndeplinit această dorință, dar în alt fel de cum mă așteptam eu. De asemenea mi-am dorit să fiu puternică. Și dorința asta mi-a fost ascultată. Datorită acestei boli am devenit nu numai puternică și cunoscută, dar m-am și luminat puțin. Pot spune că am învățat multe. Iar după ce mă voi face bine, datoria mea este să-mi ajut semenii așa cum am fost și eu ajutată. Știu că trebuie să continui până la capăt. Am pus de multe ori la îndoială căile Domnului, dar acum simt mai mult ca niciodată că această cruce a fost, este esențială în viața mea. Fără ea m-aș fi pierdut în această lume haotică. Părinții mei mă iubesc enorm! Și fac orice să mă vadă fericită.