Epistola encilcică, către ortodocşii cei de pretutindenea, a Bisericii celei una, sfântă, sobornicească şi apostolească, a celor patru Patriarhi ai Răsăritului, la anul 1848 de la Hristos.
Răspuns la Epistola Papei Pius al IX-lea, Către Răsăriteni.
Tuturor celor de pretutindenea, în Duhul Sfânt iubiți şi doriți frați ai noştri, sfințiților Arhierei, preacucernicului cler din jurul lor, şi tuturor ortodocşilor, fii adevărați ai Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, frățească îmbrățişare în Duhul Sfânt, şi toate cele bune şi de mântuire de la Dumnezeu.
Trebuia ca evanghelica propovaduire, sfântă şi dumnezeiască, a răscumpărării noastre, de către toți aşa neschimbată să se vestească, şi în veci aşa curată să se creadă, precum au descoperit-o dumnezeieştilor şi sfinților săi Ucenici Mântuitorul nostru, Care pentru aceasta S-a deşertat pe sine, chip de rob luând (Filip. 2, 7), pogorându-Se din sânurile părinteşti şi dumnezeieşti; şi, iarăşi, mereu la fel precum aceia, făcându-se martori văzători şi auzitori, ca nişte trâmbițe puternice în toată lumea au răsunat-o „căci în tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii graiurile lor (Ps. 18, 4; Rom. 10, 18); şi, în sfârşit, aşa neatinsă, cum de obşte ne-au învățat-o atâția şi atât de mari de Dumnezeu purtători Părinți ai Bisericii Soborniceşti, cei de la marginile pământului, care aceleaşi graiuri le-au repetat, şi până la noi în Sinoade şi fiecare în parte au învățat. Ci precum odinioară în Eden începătorul răutății, vrăjmaşul cel înțelegător al mântuirii oamenilor, luând cu viclenie chip de sfetnic folositor, l-a făcut pe om călcător poruncii celei dumnezeieşte încunoştiințate, tot astfel, amăgind pe mulți din când în când şi în Edenul cel înțelegător, Biserica lui Dumnezeu, şi unelte ale sale pe aceştia făcând, amestecând veninul ereziei în izvoarele cele limpezi ale învățăturii ortodoxe, adapă pe mulți nevinovați care viețuiesc fără pază, neluând seama la cele ce s-au auzit (Evr. 2, 1) şi cele vestite de Părinții lor (A Doua Lege 32, 7) potrivit Evangheliei şi pururea la fel cu Dascălii cei de mai inainte; şi socotind neîndestulător spre mântuirea lor sufletească cuvântul cel grăit şi scris al Domnului şi mărturisirea Bisericii celei de totdeauna, urmăresc nelegiuire nouă şi înnoiri, ca la îmbrăcăminte, şi desfăşoară în toate chipurile învățătura evanghelică cea de ei stricată.
2. De aici dar ereziile cele mult sfâşiate şi îngrozitoare, cu care Biserica Sobornicească, primind chiar din scutecele ei toată armarea lui Dumnezeu, şi apucând şi sabia Duhului, care este graiul lui Dumnezeu (Efes. 6, 13-17), nevoită a fost să se războiască, şi împotriva tuturor a biruit până azi, şi va birui în toți vecii, după toată lupta mai strălucită şi mai puternică arătându-se.
3. Ci din aceste erezii, unele au şi pierit cu totul, altele se duc, altele s-au veştejit, altele şi înfloresc mai mult ori mai puțin, fiind în putere până în vremea întoarcerii lor la Credință, altele iarăşi răsar, ca să-şi meargă drumul lor de la naştere până la pieire; că jalnice cugetări şi născociri fiind, de oameni jalnici, trăsnite cu anatema celor Şapte Sinoade a toată lumea, ca şi ei se nimicesc, chiar de ar mai ține o mie de ani. Numai ortodoxia Bisericii Soborniceşti şi Apostoleşti, cea însuflețită de Cuvântul cel Viu al lui Dumnezeu, ea dăinuie veşnic, după nemincinoasa făgăduința Domnului: porțile iadului nu o vor birui pe dânsa (Mat. 16, 18); adică gurile necinstitorilor şi ereticilor (după cum ne tâlcuiesc dumnezeieştii Părinți), oricât de cutezătoare, oricât de uimitoare, nu vor birui dreapta învățătură cea liniştită şi fără zarvă. Dar oare ce este căci calea necinstitorilor sporeşte (Ierem. 12, 1)? Cum de se fălesc cei necredincioşi şi se ridică precum cedrii Libanului (Ps. 36, 35), tulburând slujirea cea liniştită a lui Dumnezeu? Pricina acestui lucru este nespusă, şi Biserica, măcar că se şi roagă zilnic ca să lipsească de la ea boldul acesta, acest înger al satanei, aude de la Domnul totdeauna: Destul este ție harul Meu, că puterea Mea în neputință se săvârşeşte (2 Cor. 12, 9). Deci cu dulceață se va lăuda mai mult în neputințele sale, ca să locuiască în ea puterea lui Hristos (2 Cor. 12, 9), şi cei lămuriți să se facă arătați (1 Cor. 11, 19).
4. Între aceste erezii răspândite, pentru judecăți pe care Dumnezeu le ştie, pe o mare parte a pământului, a fost cândva arianismul, iar astăzi este şi Papistăşia, dar şi aceasta (ca şi acela, care a pierit cu totul), deşi este în putere acum, nu va birui până în sfârşit, ci va trece şi se va doborî, şi în cer va răsuna glas mare: Doborâtu-s-a (Apoc. 12, 10).
Despre înşelăciunea Filioque şi alte abateri
5. Părerea cea nouă, cum că „Duhul Sfânt de la Tatăl şi de la Fiul purcede”, este potrivnică lămuririi hotărâtoare a Domnului nostru, dată cu dinadinsul pentru aceasta (Ioan 15, 26): care de la Tatăl purcede, şi potrivnică mărturisirii întregii Biserici Soborniceşti, dupa cum este încredințată de cele Şapte Sinoade a toată lumea, rostind: care de la Tatăl purcede (Crez):
i. Fiindcă înlătură singurimea cauzei celei Una şi felurimea obârşirii Persoanelor dumnezeieşti ale Fericitei Treimi, amândouă acestea mărturisite în Evanghelie.
ii. Fiindcă aduce legături felurite şi neasemenea între ipostasurile cele de aceeaşi putere şi de aceeaşi slujire vrednice, cât şi contopirea ori amestecarea lor.
iii. Fiindcă arată ca fiind, aşa-zicând, nedesăvârşită, ba chiar întunecoasă şi greu de priceput mărturisirea de până atunci a Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.
iv. Fiindcă loveşte pe Sfinții Părinți de la Sinodul Întâi a toată lumea de la Niceea şi de la Sinodul al Doilea a toată lumea de la Constantinopol, cum că adică ar fi teologhisit nedesăvârşit despre Fiul şi Sfântul Duh, şi ar fi trecut sub tăcere însuşirea deosebită a fiecăreia dintre cele două Persoane ale Dumnezeirii, măcar că era de trebuință a fi lămurite toate însuşirile lor dumnezeieşti împotriva arienilor şi makedonienilor.
v. Fiindcă batjocoreşte pe Părinții Sinodului al treilea, al patrulea, al cincilea, al şaselea şi al şaptelea a toată lumea, care au vestit în lume desăvârşit şi întreg dumnezeiescul Crez, încât şi cu înfricoşate afurisenii şi cu pedepse nedezlegate au oprit orice adaos sau scădere sau schimbare sau mutare, fie şi cu o virgulă, şi lor înşişi, şi oricăror altora; ca şi cum ar trebui a fi îndreptat şi adăugit, şi prin urmare toată învățătura teologhicească a Părinților Soborniceşti ar fi de schimbat, descoperindu-se parcă noi însuşiri tuturor celor trei Persoane ale Fericitei Treimi.
vi. Fiindcă s-a strecurat la început în Bisericile Apusului ca un lup în piele de oaie, adică nu cu însemnare de purcedere, după înțelesul grecesc al Evangheliei şi din Crez, ci cu însemnarea de trimitere, cum se apăra Papa Martin față de Maxim Mărturisitorul şi cum desluşea Anastasie Bibliotecarul lui Ioan al VIII-lea.
vii. Fiindcă arată o neînchipuită îndrăzneală, lucrând fără împuternicire, şi cu silnicie măsluieşte Crezul însuşi, care este moştenire de obşte a Creştinătății.
viii. Fiindcă a adus atâtea tulburări în Biserica cea liniştită a lui Dumnezeu şi a dezbinat neamurile.
ix. Fiindcă a fost veştejită pe față de la prima sa înfățişare, de către doi Papi de veşnică pomenire, Leon al III-lea şi Ioan al VIII-lea care, acesta din urmă, în epistola către sfântul Fotie, a pus în rând cu Iuda pe cei care au introdus-o întâi în dumnezeiescul Crez.
x. Fiindcă a fost osândită de multe sfinte Sinoade ale celor patru Patriarhi ai Răsăritului.
xi. Fiindcă a fost lovită cu afurisenie, ca o înnoire şi adăugire a Crezului, la Soborul al optulea a toată lumea, adunat la Constantinopole pentru împăcarea Bisericilor Răsăritene şi Apusene.
xii. Fiindcă odată intrată în Bisericile din Apus, fie a odrăslit roade de ruşine, fie a atras după sine curând şi alte înnoiri, cele mai multe potrivnice poruncilor Mântuitorului nostru celor hotărât scrise în Evanghelie, şi ținute până la intrarea ei în Bisericile în care s-a furişat, precum: stropire în loc de botez, oprirea Sfântului Potir mirenilor, ridicarea uneia şi aceleiaşi pâini frânte, dar folosirea de ostii, azimă în loc de pâine, lăsarea din Liturghii a binecuvântării, a dumnezeieştii Chemări a Preasfântului Duh celui care sfințeşte slujirea, şi părăsirea vechilor rânduieli apostolice ale Bisericii Soborniceşti, oprind de pildă ungerea cu sfântul Mir şi împărtăşirea cu Preacuratele Taine a pruncilor botezați; necăsătorirea preoților, infailibilitatea Papei şi socotirea lui ca vicar al lui Hristos, şi celelalte, înlăturând astfel tot tipul vechi apostolic aproape al tuturor Tainelor şi al întregii învățături, pe care-l ținea vechea sfântă şi ortodoxă Biserică a Romei, pe atunci mădular preacinstit al Sfintei Biserici Soborniceşti şi Apostolice.
xiii. Fiindcă i-a împins pe teologii Apusului, apărătorii săi, neavând ei niciun temei în Scriptură ori la Părinți pentru a da chip plăcut greşitelor învățături înşiruite, nu numai la răstălmăcirea Scripturilor, cum nu vedem la niciunul din Părinții Sfintei Biserici Soborniceşti, dar şi la măsluirea scrierilor sfinte şi neatinse ale dumnezeieştilor Părinți, atât răsăriteni cât şi apuseni.
xiv. Fiindcă s-a ivit ca un lucru străin, nemaiauzit şi hulitor, chiar pentru celelalte obşti creştineşti bine cunoscute, care, mai înainte de ivirea sa, pentru alte drepte pricini au fost înlăturate din Staulul sobornicesc.
xv. Fiindcă încă nu a putut fi apărată câtuşi de puțin din Scripturi, sau măcar în chip rațional de la Părinți, cu toată osârdia şi osteneala apărătorilor ei, în niciuna din învinuirile înşiruite. O asemenea părere poartă toate însemnele învățăturii greşite ivite din firea şi în însuşirile ei. Ci orice învățătură greşită care atinge cugetarea Sobornicească cu privire la Fericita Treime şi la obârşiile dumnezeieşti, şi chiar ființarea Preasfântului Duh, este şi se numeşte erezie, şi cei care cugetă astfel, eretici, după hotărârea celui între sfinți Damasie, Papă al Romei: „De va avea cineva dreaptă socotință pentru Tatăl şi Fiul, dar nu pentru Sfântul Duh, eretic este” (Mărturisirea credinței soborniceşti trimisă de Papă Episcopului Tesalonicului). De aceea, Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, mergând pe urmele Sfinților Părinți, atât răsăriteni cât şi apuseni, a mărturisit odinioară către părinții noştri, şi iarăşi mărturiseşte astăzi în sinod, că noua părere mai sus arătată, cum că Duhul Sfânt de la Tatăl şi de la Fiul purcede, este în sine erezie, iar cei care o urmează, oricare ar fi ei, eretici sunt, potrivit cu sus-numita hotărâre sobornică a Preasfântului Papă Damasie, iar sinoadele lor eretice, şi orice părtăşie duhovnicească în slujire a ortodocşilor fii ai Bisericii Soborniceşti cu unii ca aceia neîngăduită, dupa cum întăreşte şi Canonul al şaptelea de la Sinodul al Treilea a toată lumea.
Scurt istoric al ereziei catolice
6. Această erezie, care a împreunat cu sine şi multă mulțime de înnoiri, precum s-a arătat, s-a făcut cunoscută prin jumătatea veacului al şaptelea, la început şi tăinuindu-se, şi încă felurite însemnări având în ținuturile apusene ale Europei, până ce cu încetul, furişându-se vreme de patru sau cinci veacuri, a covârşit vechea Ortodoxie a acelor părți prin nepăsarea Păstorilor de atunci, şi cu sprijinul Domnitorilor, ducând la rătăcire puțin câte puțin nu numai Bisericile pe atunci încă drept-slăvitoare ale Spaniei, dar şi pe cele germanice, galice şi italice, a căror ortodoxie se vestea odinioară în toată lumea, şi cu care adeseori se sfătuiau dumnezeieştii noştri Părinți Atanasie şi Vasile cel până la cer strălucitor, şi a cărora împreună bună-înțelegere şi lucrare cu noi până la Sinodul al Şaptelea a toată lumea a păzit nevătămată învățătura Bisericii Soborniceşti şi Apostoleşti. Dar în urmă, prin zavistia urâtorului de bine, înnoirile privitoare la teologhisirea cea sănătoasă şi ortodoxă a Preasfântului Duh „a cărui hulire nu se va ierta oamenilor nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie, după spusa Domnului (Matei 12, 31-32) „şi prin înnoirile privitoare la dumnezeieştile Taine, şi mai ales la Taina cea de-lume-mântuitoare a Botezului, ca şi a dumnezeieştii Împărtăşanii şi a Preoției, ca nişte făpturi îngrozitoare una dupre alta urmând, au pus stăpânire şi peste însăşi Roma cea veche; de unde, luând întărire în Biserică, au primit, spre a se deosebi, şi numele de Papistăşie. Căci măcar că la început unii dintre episcopii ei, numiți şi Papi, s-au rostit în chip sobornicesc împotriva înnoirii, precum Leon al III-lea şi Ioan al VIII-lea, aşa cum am mai spus, veştejind-o pe față în toată lumea, unul prin acele table de argint, iar celălalt prin epistola sa către sfântul Fotie la Sinodul al Optulea a toată lumea şi prin cea către Sfendopulcrie[1] prin mâna lui Metodie, episcopul Moraviei „cei mai mulți dintre urmaşii lor, momiți de privilegiile potrivnice soborniciei, ce decurgeau pentru dânşii din erezie în apăsarea Bisericilor lui Dumnezeu, şi găsind în ele mult folos lumesc şi „câştig mult”, închipuind o cârmuire monarhică în Biserica cea Sobornicească şi o singură-stăpânire a darurilor Sfântului Duh, nu numai că au schimbat după voie credința cea veche, despărțindu-se prin arătatele înnoiri de vechea şi primita ocârmuire creştinească, ci s-au silit prin nelegiuite uneltiri, cum ne încredințează istoria cea adevărată, ca să momească de la Ortodoxie la apostazia lor şi celelalte patru Patriarhii, şi astfel să robească voilor şi poruncilor oamenilor Biserica cea Sobornicească.
7. Cei de fericită pomenire Înaintaşi şi Părinți ai noştri de atunci, întru împreună-osteneală şi sfătuire, văzând călcată în picioare evanghelica învățătură strămoşească, şi veşmântul cel de sus țesut al Mântuitorului nostru sfâşiat de nelegiuite mâini, mişcați de părintească şi frățească dragoste au plâns pierderea atâtor creştini pentru care a murit Hristos, lucrând cu multă osârdie şi iubitoare străduință, şi în sinoade şi îndeosebi, pentru ca, izbăvind învățătura drept-slăvitoare a sfintei Biserici Soborniceşti, să coasă împreună la loc, de vor putea, ceea ce s-a sfâşiat; şi ca doctori încercați au chibzuit laolaltă pentru mântuirea mădularului suferind, îndurând multe supărări şi dispreț şi prigoniri, numai ca să nu se despartă în bucăți trupul lui Hristos, numai ca să nu se calce în picioare hotărârile dumnezeieştilor şi preacinstitelor Sinoade. Dar istoria cea nemincinoasă ne-a încredințat de neînduplecata stăruință apuseană în rătăcire. Aceşti bărbați de fericită amintire au dovedit cu adevărat în această privință adevărul vorbelor celui întru sfinți Părintelui nostru Vasile, cel până la cer strălucitor, când zicea, din cercare, despre episcopii Apusului, şi îndeosebi despre Papa: Care nu cunosc adevărul, nici suferă să-l învețe, certându-se cu cei care vor să le vestească adevărul, înşişi întărindu-se în erezia lor (Epistola către Eusebie al Samosatei). Şi astfel, cunoscând neîndreptarea lor după întâia şi a doua certare frățească, lăsându-i în pace şi ocolindu-i, i-au lăsat la mintea lor cea îndărătnică (căci mai bun este războiul, decât pacea care desparte de Dumnezeu, cum a zis cel între sfinți Părintele nostru Grigorie despre arieni). De atunci nu s-a mai aflat niciun fel de părtăşie duhovnicească între noi şi ei; căci aceia cu mâinile lor au adâncit prăpastia dintre ei şi Ortodoxie.
Prozelitismul bisericii catolice
8. Dar pentru aceasta Papistăşia nu a încetat a tulbura Biserica cea liniştită a lui Dumnezeu, ci trimițând pretutindenea aşa-numiți propovăduitori, neguțători de suflete, înconjură uscatul şi marea ca să facă un prozelit, să înşele pe vreunul dintre ortodocşi, să strice învățătura Domnului nostru, să măsluiască prin adaos dumnezeiescul Crez al sfintei noastre Credințe, să arate de prisos Botezul cel lăsat de Dumnezeu, nefolositoare împărtăşirea cu Paharul Legământului, şi câte altele nenumărate, însuflate de dracul înnoirii atotîndrăznitorilor scolastici din Veacurile de Mijloc şi Episcopilor Romei celei vechi, care au cutezat toate pentru iubirea de stăpânire. Fericiții noştri înaintaşi şi părinți, în evlavia lor, deşi încercați şi prigoniți în multe feluri şi în multe chipuri, dinăuntru şi dinafară, pe față şi în ascuns de către Papistăşie, încrezându-se în Domnul, au izbutit a izbăvi şi a ne învăța şi pe noi această neprețuită moştenire a părinților noştri, pe care şi noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, o vom trece ca pe o comoară de mult preț generațiilor ce vor veni, până la sfârşitul veacului. Dar nu încetează până astăzi, şi nu vor înceta pentru aceasta Papistaşii, a lovi dupa obiceiul lor Ortodoxia, care le este zilnică mustrare vie înaintea ochilor, ca unor lepădați de credința lor cea strămoşească. De ar fi dat Dumnezeu să îndrepte ei acele loviri împotriva ereziei care a năvălit asupra Apusului şi a pus stăpânire pe el! Cine se îndoieşte că, dacă osârdia lor în nimicirea Ortodoxiei s-ar fi întrebuințat cumva în nimicirea ereziei şi a înnoirilor, după sfaturile cele lui Dumnezeu plăcute ale lui Leon al III-lea şi Ioan al VIII-lea, cei din urmă Papi ortodocşi de fericită pomenire, de mult nu ar mai fi rămas nici urmă din ea pe lume, şi am putea acum să spunem acelaşi, după făgăduința apostolică! Dar osârdia urmaşilor lor nu a fost în apărarea Credinței Ortodoxe, precum osârdia vrednicului de pomenire Leon al III-lea, acum între cei fericiți.
Molima Enciclicei către Răsăriteni a Papei Pius al IX-lea
9. Într-o oarecare măsură silniciile personale ale Papilor din urmă încetaseră, şi nu mai erau decât cele ale propovăduitorilor lor; de curând însă Papa Pius al IX-lea, care a primit episcopatul Romei la 1847, a dat la 6 Ianuarie acest an o Epistola Enciclică Către Răsăriteni, având douăsprezece file în tălmăcirea grecească, pe care trimişii săi au răspândit-o ca pe o molimă venită din afară înăuntrul Turmei noastre Ortodoxe. În această Enciclică el se adresează acelora ce în felurite vremuri şi în felurite obşti creştineşti au apostaziat şi au trecut la Papistăşie, fiindu-i deci prielnici, dar se îndreaptă cu dinadinsul şi către ortodocşi, fie direct, fie nenumindu-i; şi pomenind pe dumnezeieştii şi sfinții noştri Părinți (fila 3, r. 14-18; fila 4, r. 19; fila 9, r. 6; şi filele 17 şi 23), îi defaimă în chip vădit pe aceştia, cât şi pe noi, moştenitorii şi urmaşii lor: pe ei ca ascultând, zice-se, de poruncile papistăşeşti şi de hotărârile venite de la Papi, ca de la arbitrii Bisericii Soborniceşti; iar pe noi ca pe nişte neascultători de pildele acelora şi, prin urmare, defăimându-ne față de Turma noastră cea de Dumnezeu încredințată, ca pe nişte despărțiți de Părinții noştri şi nepurtători de grijă pentru datoriile noastre cele sfinte şi pentru mântuirea sufletească a fiilor noştri duhovniceşti. Şi hrăpind ca pe o moşie a sa Biserica cea Sobornicească a lui Hristos, fiindcă ține, precum se laudă, Scaunul episcopal al Fericitului Petru, voieşte să amăgească astfel pe cei mai simpli cu apostazia de la Ortodoxie, alegând drept temei al oricărei învățături teologhiceşti aceste cuvinte cu totul de mirare (fila 10, r. 29): „nici că se află vreo pricină să vă împotriviți întoarcerii la adevărata Biserică şi la părtăşia cu acest sfânt Scaun al nostru.”
10. Neîndoielnic, oricare din frații şi fiii noştri în Hristos, care cu evlavie a fost crescut şi învățat, cu băgare de seamă şi cu înțelepciunea cea dată lui de Dumnezeu citind, va socoti că şi vorbele celui de acum Episcop al Romei, ca şi ale schismaticilor săi înaintaşi, nu sunt vorbe de pace, cum zice (fila 7, r. 8), şi de bunăvoire, ci cuvinte de amăgire şi vicleşug, țintind însuşi a se mări pe sine, după obiceiul înaintaşilor lui cei potrivnici soborniciei. De aceea şi suntem încredințați că, aşa cum nu s-au înşelat până azi, ortodocşii nu se vor înşela nici de acum înainte; căci adevărat este cuvântul Domnului nostru (Ioan 10, 5): După cel străin nu merg, ci fug de la dânsul, că nu cunosc glasul străinilor.
-VOM CONTINUA-
aparut in nr. 11 al revistei ATITUDINI
In urma se pare ca inca un preot ortodox din Episcopia Caransebeului a cazut prada acestui virus numit Ecumenism, ar fi indicat sa luati act de acest fapt si sa-l mediatizati deoarece nimeni nu ia nici o masura in aceasta cauza, aducem in vedere ca respectivul preot a savarsit Sfanta Liturghie alaturi de un preot Romano-Catolic impartasindu-l pe acesta si pe alti credinciosi catolici, greco-catolici, precum si pe binecunoscuta misionara eretica Vassula, mai aducem in atentie si activitatile ecumeniste pe care le desfasoara Episcopia Caransebesului la nivel larg, avand ca rezultate diluarea identitatii crestin ortodoxe in randul tinerilor si al credinciosilor care incep a frecventa mai cu osardie Bisericile Catolice decat cea Ortodoxa, totul sub obladuirea preotilor si a Episcopului…mie unul mi se pare nepotrivit si injositor
BISERICA E MAMA MEA, EU IMI IUBESC MAMA SI NU O POT LASA TERFELITA DE TOTI CIUDATII CARE NU SI-AU INTELES VOCATIA PREOTEASCA, ORICE OM ARE O SINGURA MAMA ASA SI NOI AVEM O SINGURA MAMA DUHOVNICEASCA BISERICA ORTODOXA – PE CARE NU E DREPT SA O TERFELEASCA NIMENI LA ADUNARI ECUMENISTE….
+BARTOLOMEU
aveti aici cateva linkuri unde puteti sa remarcati acest fapt in detaliu, pentru ca luam o ADEVARATA ATITUDINE
http://apologeticum.wordpress.com/2010/09/30/episcopia-caransebesului-desfasoara-ample-activitati-de-educare-a-tinerilor-in-spirit-ecumenist-adica-eretic/#more-7895
http://www.laurentiudumitru.ro/pr-savatie-bastovoi-interviu.php
(Din GLASUL MONAHILOR – revistă de înnoire duhovnicească a Mănăstirii „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil”, Petru Vodă, nr. 5-6 (19-20) – Mai-Iunie 2005)
Doamne ajută!
Citiți vă rog aceste articole.
34) Premizele teologice eronate ale primatului papal (III)
http://graiulortodox.wordpress.com/2010/11/04/premizele-teologice-eronate-ale-primatului-papal-iii/#comments
Ecumenism sau teologie? Criza teologiei lui Iannis Ziziulas http://graiulortodox.wordpress.com/2010/08/24/ecumenism-sau-teologie-criza-teologiei-lui-ioannis-zizioulas/
Intrebări și răspunsuri din cadrul conferinței Primatul-Sinodalitate și Unitate a Bisericii desfașurate la data de 28.04.2010 în orașul Pireu http://graiulortodox.wordpress.com/2010/06/07/urmeaza/
16) Mitropolitul Augustin : „œcreştinii laici pot încă să afurisească sinoade locale şi ecumenice, când sinoadele acestea nu exprimă adevărul Credinței Ortodoxe”
http://graiulortodox.wordpress.com/2010/08/
„Memoriul de apărare” al Părintelui Marcu Manolis împotriva ereziarhului, arhiecumenistului şi masonului Atenagora http://graiulortodox.wordpress.com/2010/07/25/%e2%80%9cpredica-antiortodoxa-a-ecumenistilor-este-o-dezmembrare-a-bisericii%e2%80%9d/
Se impune înlocuirea tuturor ierarhilor ortodocşi filoecumenişti http://graiulortodox.wordpress.com/2010/07/27/se-impune-inlocuirea-tuturor-ierarhilor-ortodocsi-filoecumenisti/
Sănatate.
9. Textele Comisiei Teologice Mixte de Dialog dintre Ortodocși și Catolici nu ajung în Sinoadele Bisericilor Ortodoxe pentru discuție și aprboare a declarat Mitropolitul Ierotheos al Nafpaktei și Sfântului Vlasie.
http://graiulortodox.wordpress.com/ve%c8%99ti/
http://www.petitieonline.ro/petitie/papa_nu_are_ce_cauta_in_romania_-p66477055.html