AJUTORUL PĂRINTELUI PROCLU: NU TE VOI LĂSA NICIODATĂ! MĂRTURIA LUI MARIUS MATEAN

La chilia Părintelui Proclu

După ce Părintele nostru iubit, Justin Pârvu, a părăsit trupește această lume, alăturându-se cetei de cuvioși și mărturisitori, noi, ca familie și eu, personal, am căutat și am găsit un refugiu duhovnicesc în persoana părintelui Proclu, pe care îl vizitam spre a-i cere sfatul de câte ori puteam.

În acea vreme locuiam la Bistrița Năsăud. Întotdeauna, am aflat sfaturi și alinare la problemele noastre și, de fiecare dată, am fost primit și ascultat cu atenție de către părintele Proclu care ne aplica pe loc tratamentul la durerea noastră, după care urma pansamentul: ne povestea întâmplări duhovnicești. Îl ascultam cu mare plăcere și am observat că la multe povestiri duhovnicești, începea discuția, folosind adresări la persoana a treia. „Mi-a povestit un părinte”…, dar în timp ce relata, revenea la persoana întâi. Astfel, ne-am dat seama că, de fapt, acel părinte despre care ne vorbea, era chiar sfinția sa. Însă, din smerenie atribuia întâmplarea ca fiind a altcuiva.

Dar să revin la ultima noastră întâlnire. Era o zi de toamnă și, cu încă un prieten, A. am ajuns la Metocul Bălan, la chilia părintelui. Nu aștepta nimeni afară, unde de obicei era lume. Și, inițial, am crezut că părintele ori nu era acasă, ori nu se simțea bine și nu primea pelerini. Când am ajuns sus, spre surprinderea noastră, ușa pe care părintele primea credincioșii era larg deschisă și părintele Proclu cu chipul luminos și vesel a ieșit în întâmpinarea noastră. Ne-am bucurat tare mult când am văzut că era așa de binedispus, deși știam de mult timp că nu se simțea tocmai bine, având diverse probleme de sănătate.

Minunea de la pustie

La toate întrebările pe care i le-am pus, de această dată a răspuns cum nu o mai făcuse niciodată: concret și cu detalii la fiecare problemă. Țin minte că mă privea pătrunzător și, înainte de a termina întrebarea, îmi dădea răspunsul. Simțeam o mare pace și o bucurie nespusă mă cuprindea și se revărsa către mine.

„Părinte Proclu, cum a fost viața la pustie? A fost greu?”.

„Am plecat cu binecuvântarea Părinților Cleopa și Paisie Olaru, la care mă și mărturiseam. Mari duhovnici și nevoitori! Sunt sfinți amândoi. Când am plecat la pustie, imediat ce am intrat în desișul pădurii, o mulțime mare de porci, și mici, și mari, de toate mărimile s-au năpustit asupra mea, cu o mare sălbăticie ca să mă mănânce. M-am speriat tare și am strigat: Măicuța Domnului!. În același moment, deodată, din cer, a apărut o pasăre mare, extrem de frumoasă care a început să îmi vorbească. Mulțimea de porci a dispărut. Dintr-o dată, s-au risipit”.

Părintele a făcut o pauză, după care a continuat: „Șase zile și șase nopți cât mi-a vorbit acea pasăre, am trăit raiul pe pământ”. Când am auzit ce destăinuire îmi face părintele, nu am mai îndrăznit să-l întreb nimic, niciun detaliu.

Cât de mult ajută rugăciunile pentru cei adormiți

Tot în acea minunată zi, mi-a mai spus: „Uite, o să îți spun un lucru pe care l-am observat pe parcursul vieții mele și care funcționează întotdeauna. Pe mine, în orice problemă pe care am avut-o, cel mai mult în această viață m-au ajutat morții. Eu dau pomelnice la mai multe mănăstiri, unde se slujește zilnic, Sfânta Liturghie pentru toți cei pe care i-am cunoscut. Și trec și câțiva săraci adormiți ca să fie pomeniți de preoți, la Proscomidie și la parastas. Iar cei pomeniți, pentru că le fac binele acesta, strigă puternic la Dumnezeu, să mă ajute. Și Dumnezeu îi ascultă și îmi rezolvă problemele. Așa de mult ne ajută morţii!

Și tu să faci la fel, când ai probleme de rezolvat! Și ai venit până aici, la mine ca să mă vezi? Ce să vezi? Un moşneag! Că eu nica știu, nica pot, nica fac! Eu oriunde merg tot de mine dau”.

„Părinte ce sfat ne dați celor care avem familii?”.

„Eu îi fericesc pe cei ce au duhovnic! Cei căsătoriți să meargă la același duhovnic. Eu așa le spun la toți, să facă ascultare de duhovnic!”.

Promisiunea Părintelui Proclu

„Părinte Proclu, venind încoace, am trecut pe la maica Agafia, sora sfinției voastre. Vă transmite salutări. Nu vreți să vă ducem cu mașina până acolo? Vă aducem înapoi”.

„O cunoști? Măi, băiete, nu vin, că sunt bătrân și bolnav. De-acuma ne vedem doar dincolo! Uite, când ai să mai vii pe aici, vei avea toate problemele rezolvate. După ce nu voi mai fi eu, să vii pe aici să-ți iei ce îți place de aici”.

Am înțeles că nu ne vom mai întâlni și precum odinioară l-am rugat pe Părintele Justin, l-am rugat și pe părintele Proclu: „Părinte, dacă veți afla îndrăzneală la Dumnezeu și cu siguranță veți afla, să nu mă lăsați, căci nu vreau să ajung în iad, iar fapte bune nu prea am!”.

Părintele a zâmbit și a spus: „Nu o să te las! Dacă o să văd că te duci pe alături, o să scot mâna și o să te apuc de păr și te trag înăuntru”.

Au mai fost și alte lucruri pe care nu le mai pomenesc, aici. Acestea au fost totuși, cele mai importante. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

(Mărturii consemnate de Matean Alin Marius, publicate în Revista Atitudini Nr. 87)