SF. IACOV DESPRE SF. IOAN RUSUL: „L-am văzut că se aşeza în raclă, ca un om viu”

Sf. Iacov Tsalikis îl vede pe Sf. Ioan Rusul cum se mișcă în raclă

Într-o amiază, întorcându-se de la Halchida, cuviosul Iacov a ajuns la Procopi. De aici a luat-o la stânga şi s-a aflat lângă Biserica Sfântului Ioan Rusul. A intrat cu evlavie în pridvor, a aprins o lumânare mare şi a înaintat spre stânga în biserica propriu-zisă. S-a apropiat cu respect şi veselie de racla Sfântului şi a îngenunchiat. A stat aşa rugându-se mult timp.

Fiindcă aşteptau şi alţii să se închine şi se necăjeau pentru că întârzia, s-a ridicat, a sărutat sfintele moaşte şi a trecut de cealaltă parte a raclei, în stânga, ca să nu împiedice pe închinători. Acolo stătea în picioare şi cu ochii aţintiţi la sfinţitul Cap al Cuviosului, se desfăta de vederea lui. Aşa cum privea, a observat că sfintele moaşte se mişcau, îşi schimbau poziţia, potrivit cu omul care se apropia să se închine. I s-a părut ceva ciudat şi a luat aminte mai bine la acest fapt. A luat apoi îndrăzneală şi a întrebat pe Cuviosul:

– Sfinte al meu, de ce pe unii îi laşi să-şi atingă buzele şi să te sărute, altora le scoţi mâna şi te întorci să-i vezi, te uiţi la ei şi le zâmbeşti? Iar de la alţii de ce îţi întorci faţa şi te scârbeşti de ei?

Şi a primit imediat răspunsul Cuviosului:

– Iacove, nu trec toţi pe dinaintea mea să se închine… Unii trec cu evlavie, alţii trec cu mâinile la spate, iar alţii vin din curiozitate.

Dialogul dintre Sf. Ioan Rusul și Iacov Tsalikis

Pe Sfântul Ioan Rusul, Stareţul îl vizita regulat, în special când mergea la Atena la doctorii care se îngrijeau de el.

«Odată m-am dus, spunea Stareţul, şi-l văd pe Sfânt viu, în racla lui, şi-i zic:

– Sfinte al meu, cum ai petrecut în Asia Mică? Ce virtuţi ai avut de te-ai sfinţit? Sfântul mi-a răspuns:

– Dormeam în peşteră, în iesle. În timpul iernii mă înveleam cu paie ca să nu îngheţ. Am avut şi smerenie şi credinţă.

Peste puţin mi-a zis:

– Aşteaptă puţin, Părinte Iacove, că au venit acum doi oameni şi mă roagă pentru un copil bolnav. Aşteaptă că mă duc să-i ajut.

Deodată a rămas racla goală, pentru că Sfântul a plecat. Peste puţin timp s-a întors din nou. Nu l-am văzut cum s-a întors, dar l-am văzut că se aşeza în raclă, ca un om viu»

Trosneau oasele Sf. Ioan Rusul în raclă

Astfel, mult mai târziu, în 1990, când se întorcea de la niște consultații medicale din Atena, s-a oprit la Biserica Cuviosului împreună cu nepotul sãu Teodor. Era multã lume. A intrat, s-a apropiat de raclã, a îngenuncheat și a rămas așa destule minute. Femeile care așteptau sã se închine și-au pierdut răbdarea din pricina întârzierii părintelui, care nu-și mai termina rugãciunea.

Deodatã, s-au tras înapoi înfricoșate spunând: „Trosnesc oasele, oasele Sfântului trosnesc”.

Pãrintele Iacov a înțeles neliniștea lor, s-a ridicat în picioare și le-a spus foarte firesc:

– Creștinilor, Sfântul este viu, și-a schimbat doar poziția, nu vã temeți!

(Extras din Stelian Papadopulos, Fericitul stareţ Iacov Ţalikis, stareţul Mănăstirii Cuviosului David)