
ÎNTÂLNIREA CU FOSTUL GARDIAN
Cumnatul meu, fost polițist, spunea că pe timpul comunismului făcuse parte din „aparatul de represiune”.
Nu era deloc greu să vezi marea dragoste a Părintelui Justin, pentru cei care l-au vrăjmășit toată viața, deoarece învățase să ierte pe torționarii vremii, dar mai mult, îi iubea și pe drepți, și pe păcătoși.
De aceea, Părintele Justin îl primea cu multă dragoste pe cumnatul meu, arătându-i o atenție specială. Eforturile Părintelui, pline de dăruire, nu au fost zadarnice. Drept urmare, a reușit să-l întoarcă pe cumnatul meu la mai multă credință. A venit de mai multe ori la el acasă pentru a-i face slujba Sfântului Maslu, neprecupețind niciun efort, nici măcar anii bătrâneților sale, ani încărcați de roadele mântuirii, culese din țara întreagă, în calitatea sa de mare Voievod al Ortodoxiei Românești.
În anul 2008, mama era bolnavă de cancer cu metastază. Deoarece nu îndrăzneam să-l rog pe Părintele Justin să o ajute pe mama mea cu Taina Sf. Maslu, l-am rugat pe cumnatul meu să rezolve această problemă.
Și de această dată, fără să stea pe gânduri, Părintele Justin a demonstrat că e un adevărat luptător viteaz, făcând Sf. Maslu, dar nu la sfânta mănăstire, ci tocmai la Suceava, lângă mama, care își trăia ultimele zile.
„NE VEDEM PESTE CINCI ANI”
După terminarea slujbei, i-a spus ucenicului său de atunci, părintele Ignatie, să o spovedească pe mama, iar la despărțire, Părintele Justin i-a spus mamei foarte hotărât: „Ne vedem peste cinci ani”.
Nu am înțeles atunci tâlcul acestor cuvinte. Am gândit că este doar o încurajare pentru mama și pentru noi, cei care eram îndurerați de marea despărțire ce avea să urmeze. Așa că, nu l-am crezut pe Părintele, gândind că doar o minune poate să schimbe ceva.
Am înțeles profeția Sfântului Părinte Justin, abia după cei cinci ani de la moartea mamei. Ea a murit cam la două săptămâni după slujba Sfântului Maslu, în anul 2008, iar Părintele Justin a trecut la cele veșnice în anul 2013, după 5 ani.
Astfel, Părintele a profețit sfârșitul alergării sale pământești și întâlnirea cu mama, lucru care cred că, doar mama l-a înțeles. Și pentru ea, într-adevăr a fost o mare încurajare.
(Continuarea aflați în Nr. 94 din Revista Atitudini, în curs de apariție)
Foto credit: Cristina Nichituș Roncea


Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.