P. SAVATIE BAȘTOVOI | SĂ NU VĂ AȘTEPTAȚI LA SPRIJIN | INTERVIU

Pr. Savatie: De ce să nu așteptăm sprijin?

Şi Pr. Justin şi Pr. Selafiil, înainte să se mute la cele veşnice, vorbeau despre tulburarea şi urgia care vor veni asupra noastră… Ce ne puteţi spune despre vremurile şi situaţia în care ne aflăm?

Eu cred că nu va mai da Dumnezeu focul acela care să iasă din gura ta şi să se aprindă în alţii, cum citim noi la Sf. Părinţi despre sămânţa vie care rodeşte. Ajungem în vremea când sângele pe care-l verşi nu va da naştere la altă mărturisire, îl vei duce cu tine şi va fi jertfă – precum al Mântuitorului pe cruce, în singurătate şi deplină lepădare.

Să nu vă aşteptaţi la sprijin! De asta va fi greu, de asta se spune că la sfârşit, cine se va mântui – mare va fi! Fiecare vom răspunde în faţa lui Dumnezeu şi a propriei conştiinţe. Sigur că sfinţii se vor recunoaşte unul pe altul, dar ei nu vor fi lăsaţi împreună. Vor sta în diferite colţuri ale lumii. Ei poate nici nu se vor întâlni, decât în duh şi în rugăciune, în taina Bisericii – care se va ţine pe taina aceasta a dragostei.

Iar în vremurile grele se va lepăda lumea de ei pentru că atât de puternică este lucrarea ce a făcut-o diavolul. Şi mărturisitorii nu vor avea urmaşi. Doar apostolii diavolului vor avea urmaşi şi mulţime de adepţi, dar vor fi urmaşi numai în duhul fricii şi al slavei deşarte. Nu va mai fi ucenicie în duhul dragostei, cum era la părinţii aceştia, pe care i-am mai prins. Şi se pare că vremea s-a plinit şi ei au plecat.

Frică și control

Şi Părintele Justin se simţea singur şi se tânguia adesea că nu a fost susţinut în mărturisirea lui împotriva sistemului biometric…

Da. Eu mă uit cât de puternic este deja controlul. Acum câţiva ani în urmă, când a zis Părintele Justin, s-ar mai fi putut face ceva, dar atunci toţi râdeau. Acum nu mai este nevoie să te pedepsească. Prin propriile cuvinte te elimini. Aşa au băgat frică. Ei singuri hotărăsc: gata, cu acesta nu mai stăm că-i pericol, vorbeşte lucrurile acelea care ni s-a spus nouă că sunt periculoase. În felul ăsta te-au izolat.

Cum va fi mărturisirea, vei simţi că trebuie să vorbeşti?

Chiar şi dacă vei tăcea, tot mărturisire se va chema. Pur şi simplu să gândeşti şi să observi. O să scapi o vorbă unui prieten şi va fi de-ajuns, te vor şti toţi. N-o să trebuiască să scrii la gazete sau să ieşi pe amvon. Zici vorba în casa ta şi asta va fi mărturisire. O să plăteşti, oriunde vei spune. Şi dacă o să taci şi o să gândeşti şi asta va fi mărturisire, după mersul tău te vor cunoaşte.

Ei şi gândul omului vor să-l schimbe. Va trebui să spui şi în gândurile tale cât de mult îi iubeşti şi cât de mult îţi place de ei şi vrei să-i asculţi. Si dacă vei avea un gând potrivnic… şi pe acela o să ţi-l vadă. Aşa de bine s-a ordonat acum lumea, că ei te văd ca nu eşti de-al lor, te identifica repede. Nu poţi să stai afară, nu trebuie să spui nimic, trebuie doar să intri şi să te aşezi pe scaun. Ei au un fel de-a se purta, un fel de-a sta, un fel de-a mânca, un fel de-a tăcea. Aşa că degeaba taci, nu le place că taci, nu le place ca vorbeşti, nimic nu le place.

Duhul din Sistem

Cum te aperi de toată structura asta?

Numai cu rugăciunea, te aperi înlăuntrul tău. Nu trebuie să te gândeşti la structura asta, pentru că ea este de fapt un duh. Să te temi înlăuntrul tău, nu de cei ce ucid trupul iar sufletul nu-l pot vătăma. Este un duh care lucrează în mulţi oameni şi ei îi slujesc lui ca nişte maşini. Dar cu cât mai mulţi sunt supuşi lor, cu atât mai greu se lucrează binele şi ei devin tot mai bine organizaţi. De aceea se creează impresia că este sistem, dar nu-i niciun sistem, este acelaşi drac care stă şi schimbă legile. Eu le-am sucit pe toate părţile şi am înţeles că ele sunt nimic.

Şi dacă te vor identifica că nu eşti de-al lor, cum te fereşti de ei?

Ne punem la sfârşitul vieţii şi ne gândim la moarte. Cât mai puţin să ai treabă cu ei. Dacă poţi, să-ţi faci viaţa astfel încât să nu depinzi de nimic. Mănânci puţin, dormi unde te pune, de cât mai puţine lucruri să ai nevoie. Ei au inventat lucrurile… telefoanele, hainele, benzină, şi distanţele ei le-au inventat. Noi n-avem nevoie să ne ducem la capătul lumii ca să aflăm ce avem nevoie.

Sigur că asta este asceza, viaţa deasupra lumii acesteia. Dar întâi se vor face lepădările de sus în jos, de la ierarhi şi de la sinoade. Şi să vedeţi ce grozăvie va fi atunci când se vor lepăda cei de sus şi cât de uşor conştiinţa îi va îndemna să se lepede şi pe cei de jos. Dacă vrei să te mântuieşti, oricum va trebui să-ţi pui viaţa, iar momentul va fi clar.

(Interviu publicat în Revista Atitudini Nr. 33)