ÎNTÂLNIREA CU SF. IACOV TSALIKIS | M. FOTINI

Oare, nu sunt sfinții milostivi?

Se întâmplă tuturor ca atunci când avem o boală sau dureri puternice, să alergăm la ajutorul sfinților ca să ne tămăduiască sau să ne ușureze durerile. De ce uneori, însă, chiar dacă ne rugăm cu credință, nu primim această vindecare și nu simțim nicio ușurare a durerilor? Oare, Dumnezeu nu ne aude? Oare, nu sunt sfinții milostivi? Aveam să înțeleg lucrul acesta la mormântul Sfântului Iacov Tsalikis din Evia.

Mă aflam într-un pelerinaj în Grecia, împreună cu alte câteva maici, ca să ne închinăm la mai mulți sfinți dragi, nouă. La un moment dat, din pricina multelor ore petrecute în mașina cu care ne deplasam, m-au cuprins niște dureri groaznice de cap și de coloana cervicală. Trei zile, durerile nu mi-au cedat deloc. Dimpotrivă, se amplificau, în pofida multelor calmante puternice pe care le luam și în perioada în care am avut intervenția chirurgicală la coloana cervicală.

Am ajuns la moaștele Sf. Nectarie din Eghina, convinsă fiind, că acolo, cu siguranță, sfântul mă va ușura de dureri, măcar un pic. Dar, spre surprinderea mea, sfântul făcător de minuni și tămăduitor de boli, nu mi-a domolit cu nimic durerea. Nu am cârtit. Doar de atâtea ori, am simțit ajutorul duhovnicesc, nu doar trupesc al acestui mare sfânt, slăvit de Dumnezeu!… Mă gândeam că pentru puțina mea credință, sfântul nu a putut săvârși minunea. Și am plecat mai departe, continuând pelerinajul.

Întâlnirea cu Sf. Iacov Tsalikis

Am ajuns în Evia, unde, din pricina durerilor care nu m-au lăsat să mă odihnesc noaptea, nu am fost în stare să particip la slujba Sfintei Liturghii din biserica Sfântului Ioan Rusul. Am rămas în camera unde eram cazate, până când s-au întors maicile de la Sf. Liturghie și apoi, am plecat spre Tesalonic. La ieșirea din Evia, nu se putea să nu trecem și pe la mănăstirea Cuviosului David, un alt mare făcător de minuni. Îmi luasem deja gândul de a mai cere vindecare. Mă rugam doar să pot răbda durerea și să nu necăjesc maicile cu indispoziția mea.

Am intrat în mănăstirea Cuviosului David, unde nu se terminase Sf. Liturghie și unde, spre surprinderea mea, erau foarte mulți oameni, încât se umpluseră toate aleile mănăstirii, biserica fiind și ea arhiplină. Neavând loc în biserică, ne-am îndreptat către un mormânt din curtea mănăstirii, unde se rugau și alți închinători. Nu am realizat inițial că acela era mormântul Sf. Iacov Tsalikis. Citisem despre viața sa, dar nu îndeajuns. În orice caz, știam că fusese canonizat recent de către Patriarhia Ecumenică, un sfânt contemporan, văzător al tainelor lui Dumnezeu.

M-am apropiat de mormânt, fără nicio intenție de a-i cere ceva sfântului, ci doar să mă închin sfintelor moaște care se află încă, îngropate în pământ. Ceva însă, m-a cutremurat. Era chipul plin de lumină și atât de viu din icoana de la mormântul său, un chip de la care nu-mi puteam lua ochii. Am exclamat în sinea mea, cu inima săltând de bucurie: „Doamne, ce sfânt minunat! Slavă Ție, că Te oglindești în cuvioșii Tăi, care și astăzi, în aceste vremuri întunecate, se despătimesc și se îndumnezeiesc!”.

„Sfântul mi-o luase în chip minunat, fără ca măcar să îi cer lucrul acesta”

Am sărutat crucea de la mormântul său și, spre uimirea mea, nu am mai simțit nicio durere. Sfântul mi-o luase în chip minunat, fără ca măcar să îi cer lucrul acesta.

Am rămas mai mult timp la mormântul sfântului, pe care îl simțeam atât de cald și de iubitor, mulțumindu-i pentru darul primit, în chip atât de minunat! Eram atât de bucuroasă, încât voiam să-i dăruiesc și eu ceva, sfântului. Mă gândeam: Sfinte al lui Dumnezeu, oare ce aș putea să îți dăruiesc și eu ție, în schimbul marii tale iubiri de oameni, că până și pe mine, care nu cerusem nimic, m-ai tămăduit?

În acel moment, am simțit o dorință arzătoare de a-i citi viața și de a-i dedica un număr din revista Atitudini. De fapt, mai târziu, am realizat că tot el ne călăuzise pașii în acest pelerinaj, unde am avut binecuvântarea să întâlnim doi părinți îmbunătățiți, ucenici de-ai săi, care ne-au împărtășit din minunile și sfaturile duhovnicești primite de la acest mare sfânt văzător de Dumnezeu: părintele stareț Onufrie de la mănăstirea Pandeli și Gheronda Maxim de la mănăstirea „Sf. Dionisie” de Olimp, cuvinte pe care le veți regăsi în paginile acestei reviste.

Cum să ne raportăm la boli?

M-am minunat nu doar de Sf. Iacov, ci și de modul în care sfinții își oferă cinste, unul altuia. Personal, am simțit cum Sf. Nectarie, care și el ar fi putut să mă tămăduiască de acele dureri, a dorit să primesc ajutor de la acest sfânt al Eviei, Sf. Iacov Tsalikis, în aceeași măsură, mare făcător de minuni și tămăduitor de boli, dar nu așa de cunoscut, precum Sf. Nectarie.

Ajunsă acasă, am citit pe nerăsuflate viața Sf. Iacov, scrisă de Stelian Papadopoulos. Abia acum aveam să înțeleg, nu doar că unii sfinți nu ne ajută, pentru că așteaptă să cerem ajutorul altor sfinți, pe care Dumnezeu vrea să îi slăvească, ci și că bolile, durerile compensează simțirea și ajutorul Harului dumnezeiesc.

Acest minunat sfânt al Eviei, care slujea împreună cu îngerii și pe care îi ruga uneori, să îi facă loc ca să treacă cu Sfintele Daruri, pentru că nu încăpea de aripile lor, și care săvârșise incredibil de multe minuni cu cei bolnavi, el însuși a fost foarte bolnav. A răbdat cu bărbăție dureri cumplite în tot trupul, fiind foarte bolnav întreaga lui viață, suferind mai multe intervenții chirurgicale. Nu a cerut niciodată de la Dumnezeu sau de la Sf. David, cu care vorbea adesea în duh, să fie vindecat.  Dimpotrivă, cerea, cu o dragoste nesfârșită, să poarte durerile și suferințele celor neputincioși, pentru care se ruga. Prin această nevoință a bolii, de fapt, își lărgea inima, spre a aduna cât mai mult har, care nu poate veni acolo, unde nu este jertfă de sine.

Sf. Iacov în Revista Atitudini

Citindu-i viața, nu am găsit jertfă pe care acest sfânt să nu o săvârșească. Nu am găsit o nevoință mai mare, pe care acest sfânt să nu o fi lucrat, nu o dată, ci zi de zi. Nu am găsit putere de sacrificiu și iubire pentru păcătoși, precum avea Sf. Iacov. Era împodobit cu darurile Sf. Duh, pe care le menținea, printr-o covârșitoare smerenie, ca unul ce cunoștea prea bine că aceste harisme se pot pierde prin cel mai mic gând de mândrie și părere de sine. Consider că prin suferințele pe care le purta cu demnitate în trup, Sf. Iacov își „conserva”, precum sarea bucatele, smerenia și darurile bogate de tămăduiri.

Vă invităm, așadar, să parcurgeți cu evlavie, în paginile acestui număr al Revistei Atitudini, viața acestui mare nevoitor al lui Hristos, care arde de dor dumnezeiesc să vindece neputințele celor ce cu credință îi cer ajutorul.

Să avem rugăciunile și binecuvântările Sf. Iacov din Evia!

(Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 94, dedicat sf. Iacov Tsalikis și ucenicilor săi)