MAICA ECATERINA FERMO | CUM SE CONVERTEȘTE UN EVREU LA ORTODOXIE

Minunea de la Botez

Pentru mine, Botezul a fost o revelație pentru că am simțit în existența mea fizică, nu numai spirituală, transformarea mea odată cu ieșirea din apa aceea purificatoare.

Ca foarte multă lume, și eu am gândit: „A, fugi de aici!… Aghiazma de la biserică este pentru că pun preoții vasul de argint și crucea de argint și de aceea, rămâne nestricată apa, pe perioade lungi. Ferească bunul Dumnezeu de astfel de gândire rătăcită!

Eu am testat cu propria ființă fizică și sufletească, faptul că acolo nu era decât o biată cristelniță de mănăstire, în care am intrat și au turnat șiroaie apă peste mine, care cu puterea divină s-a transformat în apă purificatoare. Aici este prezența harului Duhului Sfânt pe care oamenii din ziua de azi, nu o experiază. Ori, ca să ajungi fără Taina Botezului la o astfel de trăire ca întreaga omenire să se schimbe din hăul în care se prăvălește și în care se aruncă cu capul înainte, să se ridice către ceruri, este doar lucrarea harului.

Nu vedeți că toată lumea tânjește după nemurire? Părerea mea este că dorul de viață veșnică vine din interiorul ființei noastre, construit de Dumnezeu, ca fiind veșnic.

Frământarea evreului din ea

De ce nu ți-ai ales catolicismul? În „biserica” catolică s-au scris cele mai multe opere de artă, s-a format un Bach…

Fiindcă toate formele acestea de artă, cum spunea părintele Nicolae Steinhardt care, știți bine, ce erudiție și cultură extraordinară, atât muzicală, cât și literară și din toate domeniile avea, nu sunt totuna cu Adevărul, care este doar în Ortodoxie. Cultura pe care o aveam, m-ar fi atras, să zicem, către spiritualitatea catolică, dar Dumnezeu a vrut să mă decantez.

Privind din punct de vedere genetic, în sângele meu era atât o parte evreiască, cât și o parte ortodoxă sadea, din partea mamei care era creștin-ortodoxă din neam pravoslavnic de ucraineni. Deci, pe de o parte ar fi vorbit geneticul din mine, trăsătura ortodoxă din neam. Dar pe de altă parte, am fost atrasă de cultura, de spiritualitatea pe care a creat-o și s-a creat în sânul „bisericii” catolice.

Sigur că acolo unde este știință multă, întrebare multă este în același timp și neînțelegere multă, și îndoială multă. În acea perioadă, pentru mine era o „tabula rasa” că erai evanghelic, că erai catolic sau protestant. Eu eram complet în afara creștinismului. Eu nu-mi puneam astfel de probleme existențiale, dacă să mă duc acolo sau în altă parte. Singura mea problemă era: „Mă botez sau nu?”.

Caraghioslâcul era că întrebam la ședințele de spiritism, duhurile necurate, dacă să mă botez sau nu. Îmi spuneam: „Eu vin din neam evreiesc. Iisus Hristos a fost evreu. Eu, de ce trebuie să mă mai botez? Eu sunt gata mântuită”. Vedeți, este o inconștiență extraordinară. Este o pâclă grozavă care se așează pe capul nostru, de care nu suntem conștienți. Dacă mi-ar fi venit atunci un creștin, în polemică, să-mi spună: „Uite, ce scrie aici. Asta trebuie să urmezi!”, eu m-aș fi uitat la el ca la un specimen ciudat, pentru că aș fi spus că nu văd care e rostul lui, pentru ce polemizează. „Eu oricum cred doar ceea ce vreau eu”. Pe mine, nu m-ar fi deraiat nimeni din mersul meu, așa cum pe 90% din tineretul de astăzi, nu-l deraiază nimeni.

Starea de fericire din Biserică

Din prima secundă a intrării mele în creștinism, mi-am dorit să fiu un călugăr după carte. Mi-am dorit sărăcia de bunăvoie, fecioria și ascultarea necondiționată față de mai-marele meu. Acestea nu vin dintr-o impunere a unor persoane, ci dintr-o impunere pe care ți-o dă  Dumnezeu. Banii, bunurile materiale te împiedică să ai o relație cu Dumnezeu. Cum să vorbesc cu El, când mintea mea se socotește: „Deci, am suma asta de bani. Ia să văd, dacă o pun la banca X, cât profit îmi vine sau ce să-mi cumpăr cu ei, cum să-mi mai repar eu casa?”.

Sunt binecunoscute în Pateric, acele exemple când sfinții plecau în mijlocul pustiei cu o sumă destul de mare pentru ei și, în loc să le fie mintea la rugăciune, ea le era acolo. De aceea, eu am donat tot, când am apucat pe calea monahismului, dintr-o efuziune față de dragostea lui Hristos.

Am regăsit această efuziune în conceptul pe care îl pune părintele Nicolae Steinhardt pe primele pagini în jurnalul lui binecunoscut, Jurnalul fericirii, în cele trei condiții esențiale care sunt pentru câștigarea Împărăției cerurilor: condiția cerșetorului, a celui care este în închisoare și a monahului. Eu mărturisesc că și plăcerile extraordinare trupești ale patimilor și ale păcatelor, le-am dus în extrem. Ori, aceasta am regăsit în Apocalipsă, unde se spune: „Nu ești nici rece, nici fierbinte, ești căldicel. Te dau de la mine”.

Tu ai avut toată viața tot ce ai vrut, părinții te-au adorat, nu ai dus lipsă de nimic și cu toate acestea, te-ai lăsat fără nimic. Ai dat tot ce ai avut și pur și simplu și…

Și am câștigat tot.

(Interviul integral îl puteți citi în Revista Atitudini Nr. 94; de asemenea Jurnalul maicii Ecaterina Fermo poate fi comandat aici)