APRINDEREA RÂVNEI DUHOVNICEȘTI | SF. SILUAN ATHONITUL

Domnul atât de mult ne iubește, cât noi înșine nu putem iubi. Dar sufletul în necazuri gândește că Domnul l-a uitat, și că și până a privi asupră-i nu voiește, și suferă și se strâmtorează.

Aprinderea rugăciunii în suflet

Când sufletul iubește pe Domnul, atunci nestăvilit este tras către acea lume (a Harului) și nu se poate opri, ci tânjește și se strâmtorează, și plânge, și nu se poate smulge de la rugăciune. Și măcar că trupul cade în neputință și dorește a se întinde pe laviță, chiar și culcat fiind pe laviță, sufletul se răpește către Domnul și către Împărăția sfinților.

Sosit-a bătrânețea, trupul a slăbit și dorește a se culca pe laviță, dară duhul nu slăbește. El tinde către Dumnezeu, Tatăl său, Cel firesc, Cel ceresc. El ne-a înrudit cu Sine prin Trupul Său și preacinstit Sângele Său, și prin Duhul Sfânt. El ne-a dat a cunoaște ce este veșnica viață. În parte am cunoscut: Duhul Sfânt este veșnica viață.

Domnul atât de mult ne iubește, cât noi înșine nu putem iubi. Dar sufletul în necazuri gândește că Domnul l-a uitat, și că și până a privi asupră-i nu voiește, și suferă și se strâmtorează.

Iubirea nesfârșită a Mirelui Hristos față de sufletul omului

Dar nu este, așa, fraților! Domnul nesfârșit ne iubește, și ne dă Harul Duhului Sfânt și ne mângâie. Domnul nu voiește ca sufletul să zacă în mâhniciune și în nedumerire pentru a sa mântuire. Cu tărie să crezi că noi suferim numai câtă vreme nu ne-am smerit. Iar îndată ce ne-am smerit, se pune capăt și durerilor. Căci Duhul lui Dumnezeu, pentru smerenie, încunoștiințează sufletul că s-a mântuit.

Sufletul este asemenea miresei, iar Domnul – Mirelui. Și se iubesc și tânjesc unul după celălalt. Domnul, în dragostea Sa, tânjește după suflet, și Se întristează dacă nu este într-însul loc Duhului Sfânt. Iar sufletul ce a cunoscut pe Domnul, tânjește după El, căci în El este viața Sa și bucuria.

Viața păcătoasă este moartea sufletului, iar dragostea lui Dumnezeu, raiul desfătării, unde viețuia înainte de cădere, părintele nostru Adam.

Oamenii și-au lipit sufletul de agonisirile pământești și au pierdut dragostea lui Dumnezeu, și de aceea nu este pace pe pământ.

Cum Îl putem vedea pe Dumnezeu?

Viețuim pe pământ și pe Dumnezeu nu-L vedem și a-L vedea nu putem. Dar dacă Duhul Sfânt vine în suflet, vom vedea pe Dumnezeu precum L-a văzut Sf. Arhid. Ștefan. Atunci, sufletul și mintea, în Duhul Sfânt, de îndată cunosc că acesta este Domnul.

Cel ce iubește pe Domnul, întotdeauna își va aduce aminte de El, iar aducerea aminte de Domnul naște rugăciunea… Prin rugăciune vine Harul Duhului Sfânt… Dar rugăciunea numai din obișnuință, fără zdrobirea inimii pentru păcate, nu este plăcută Domnului.

O, oameni ai întregii lumi, să ne smerim pentru Domnul și pentru Împărăția Cerurilor. Să ne smerim și Însuși Duhul lui Dumnezeu ne va povățui sufletul.

O, omule, învață-te smerenia lui Hristos, și va da ție Domnul a gusta îndulcirea rugăciunii!

Să nu mâhnești cu nimic pe fratele, nu-l osândi și nu-l întrista, fie și prin înfățișarea ta. Și Duhul Sfânt te va iubi, și Însuși întru toate te va ajuta.

Duhul Sfânt este ca o maică iubitoare

Duhul Sfânt foarte mult se aseamănă unei maici iubite, adevărate. Maica își iubește pruncul și-i este milă de el. Tot așa și Duhului Sfânt îi este milă de noi, iartă, tămăduiește, înțelepțește și îmbucură.

În sfintele locașuri se săvârșesc dumnezeieștile slujbe și viază Duhul Sfânt. Dar sufletul este cea mai bună biserică a lui Dumnezeu. Pentru cel ce se roagă în suflet, întreaga lume s-a prefăcut în locaș sfânt, dara ceasta nu este pentru toți…

Mulți se roagă cu gura și iubesc a se ruga după cărți, și este bine, și Domnul primește rugăciunea și miluiește. Dar de se roagă cineva Domnului și se gândește la altele, o astfel de rugăciune Domnul nu ascultă.

Durerea și primejdiile pe mulți au învățat să se roage.

Celui ascultător și întru toate înfrânat – în mâncare, în cuvânt și în mișcări – Însuși Domnul îi dă rugăciunea, iar ea ușor se săvârșește în inimă.

Neîntrerupta Rugăciune vine din dragoste, dar se pierde prin osândire, prin grăire în deșert și prin neînfrânare.

Domnul ne-a dat porunca de a iubi pe Dumnezeu din toată inima, din toată mintea și din tot sufletul. Dar fără rugăciune cum poți iubi? De aceea mintea și inima omului trebuie să fie întotdeauna libere, gata pentru rugăciune.

(Extras din Viata Sf. Siluan Athonitul, scrisă de Sf. Sofronie Saharov)