SF. ILARION FELEA | SF. LITURGHIE MAI PRESUS DE TOATE SĂRBĂTORILE

Sf. Liturghie binecuvântează pământul, îmbunătățește oamenii și le sfințește sufletele mai rodnic decât apa, lumina și căldura soarelui. Printr-o singură Liturghie se aduce lui Dumnezeu mai multă slavă, mulțumire și adorare, decât prin toate laudele, cântările și rugăciunile la un loc ale tuturor sfinților din cer și ale tuturor oamenilor de pe pământ, de astăzi și de totdeauna

Ce reprezintă Praznicele împărătești?

Să ne lămurim: Nașterea Domnului (Crăciunul) începe o eră nouă, era creștină, era mântuirii prin Iisus Hristos. Ea ne deschide ochii și inima asupra unei învățături centrale din Evanghelie, care este învățătura despre viața cea nouă, despre Renaștere, despre omul cel nou, despre puterea pe care o împrumută Dumnezeu omului prin întruparea Domnului și prin trimiterea cerescului har.

Botezul Domnului (Boboteaza) ne descoperă învățătura despre Sfânta Treime și ne deschide ochii asupra apei curățitoare, asupra apei sfințite, asupra tainei pe care o săvârșește mai întâi Botezul Domnului în Iordan, când sfințește „firea apei”.

Înălțarea Domnului ne aduce aminte de așezarea Tainei Sfântului Botez și de cuvintele Mântuitorului prin care trimite apostolii să boteze toate neamurile în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. (Mt. 28:18.20; Mc. 15:15-16).

Pogorârea Sf. Duh la Rusalii peste apostoli ne aduce aminte de așezarea Tainei Sf. Mir și de așezarea Tainei Preoției, prin Sf. Apostoli, de la care se continuă prin legătura darului și punerea mâinilor (hirotonia) până în ziua de astăzi.

Cea dintâi Liturghie

Joia și Vinerea Patimilor ne aduc aminte de Cina cea de Taină, de cea dintâi Liturghie, de așezarea Sfintei Împărtășanii cu Trupul și Sângele Domnului, cu Jertfa Mielului prin care se răscumpără și se împacă omenirea cu Dumnezeu (Tit 2:13-14; 1 Tim. 2:5-6).

Învierea Domnului ne aduce aminte de așezarea Tainei dezlegării și iertării păcatelor în Pocăință (Mt. 18:18; In. 20:19-23). Întemeierea Bisericii s-a făcut tainic prin jertfa de pe Cruce (FA 20:28), iar faptic la Rusalii, când prin botezul celor dintâi creștini s-a înființat cea dintâi comunitate (parohia) creștină, în Ierusalim.

Toate tainele de care au trebuință toți oamenii ca să se mântuiască și să facă legătura obligatorie pentru toți cu veșnicia și cu Dumnezeu, sunt rânduite, așezate pentru totdeauna în zilele marilor sărbători creștine: Sf. Botez, după ce a fost anunțat ca naștere din nou, din apă și din Duh (In. 3:5), la Nașterea și Botezul Domnului, s-a așezat la Înălțarea Domnului. Sf. Mir la Pogorârea Sf. Duh; Sf. Cuminecătură în Joia și Vinerea Patimilor (Joi prin jertfa fără de sânge, vineri prin jertfa de pe cruce). Sf. Pocăință în ziua învierii Domnului; Sf. Preoție (fără de care nu se poate săvârși nicio taină) s-a rânduit prin alegerea apostolilor și prin sfințirea lor prin focul Duhului Sfânt.

Toate sărbătorile au în centru Sf. Liturghie

Taina Nunții și Taina Sf. Maslu, nefiind obligatorii pentru toți creștinii și absolut necesare în mântuire, nu sunt legate de marile zile și sărbători din viața Mântuitorului.
Astăzi toate aceste sărbători mari, ca și toate celelalte sărbători mai mici, sunt absorbite și cuprinse în Sf. Liturghie, toate sărbătorile au în centru Sf. Liturghie, slujba de împăcare cu Dumnezeu (2 Cor. 5: 18-20), Jertfa Mântuitorului care cuprinde, înfățișează și închipuie în chip tainic (mistic) toate tainele și toate sărbătorile mari, cu întreagă viața, învățătura și lucrarea Mântuitorului, toată religia creștină, toată legea ortodoxă, întreg creștinismul – propovăduit, practicat, cântat și trăit de popor (D. Stăniloae: Liturghia și unitatea religioasă a poporului român, în rev. Biserica Ortodoxă Română, nr. 10-11/1956, p. 1081).

Pentru religia noastră creștină, toate artele au în vedere mai presus de toate slujirea, oficierea Sfintei Liturghii. Arhitectura bisericilor, sculptura iconostaselor, pictura icoanelor, poezia rugăciunilor, muzica (melodia) cântărilor, frumusețea vorbirilor (predicilor) toate au în centru și culminează în celebrarea Sfintei Liturghii.

Ca și în trecut, și în prezent, în toate satele și orașele noastre, Sf. Liturghie cultivă unitatea și solidaritatea poporului creștin. Sf. Liturghie este haina noastră de sărbătoare, izvorul bucuriilor noastre sfinte, forța unității noastre religioase, morale și naționale. E comunitatea iubirii și a frăției, a rugăciunii și a mântuirii, a păcii și a fericirii. Iată locul și însemnătatea Sfintei Liturghii, iubiți și binecuvântați creștini, între Sfintele Taine, între Sfintele Sărbători ale Bisericii, și între poruncile și virtuțile Evangheliei…

Sf Liturghie – centrul lumii

Pretutindeni în viața creștină, Sf. Liturghie are locul și însemnătatea ei totdeauna în centru: în centrul slujbelor, în centrul sărbătorilor, în centrul Sfintelor Taine, în centrul evlaviei și în inima vieții noastre. Sf. Liturghie – centrul cultului și inima evlaviei – bucură cerul mai mult decât oricare altă slujbă.

Sf. Liturghie binecuvântează pământul, îmbunătățește oamenii și le sfințește sufletele mai rodnic decât apa, lumina și căldura soarelui. Printr-o singură Liturghie se aduce lui Dumnezeu mai multă slavă, mulțumire și adorare, decât prin toate laudele, cântările și rugăciunile la un loc ale tuturor sfinților din cer și ale tuturor oamenilor de pe pământ, de astăzi și de totdeauna (Pr. P. Vintilescu: Curs de Liturgică generală, București, p. 177.).

Numai înțelegând astfel tâlcul, însemnătatea și locul Sf. Liturghii între toate slujbele și sărbătorile, ne putem da seama de ce, în cea dintâi poruncă a sa, Biserica a rânduit, ca lege veșnică pentru toți creștinii: „Să ascultăm cu evlavie Sfânta Liturghie în fiecare duminică și sărbătoare”.

(Extras din cartea „Tâlcuire Sf. Liturghii, de Pr. Ilarion Felea)