RUGĂCIUNEA NESTRESATĂ | ARHIM. VARNAVA IANGOS

Agonia „folosului”

Binecuvântați, Părinte! Vă rugăm să ne oferiți câteva sfaturi practice în viața duhovnicească de zi cu zi. Cum reușim să ne folosim de darurile, ispitele dar și de toate împrejurările din viața noastră?

Domnul să vă binecuvinteze! Nu trebuie să aibă cineva în mintea lui gândul că trebuie să se folosească, ci numai să se lase cu desăvârșire în grija lui Dumnezeu. Să aibă ochii sufletului deschiși și … ce-i dă Dumnezeu! Nu trebuie să avem agonia „folosului”. Agonia ne închide și ne desparte de Domnul. Este o energie, o mișcare naturală care ne blochează.

De aceea trebuie să viețuim sau să călătorim cu pace, cu rugăciune „nestresată” și cu inima deschisă. În acest fel, Domnul poate să ne dăruiască lucruri extraordinare, la care nici nu ne așteptăm. Noi, adesea, așteptăm folos din ceva în aparență duhovnicesc, dar Domnul se poate să ne surprindă frumos și să ne dea folos prin lucruri neînsemnate pentru noi. Prin urmare, cel mai important lucru este să avem rugăciune și inima deschisă!

Stresul și anxietatea

De ce suntem stresați în tot ce facem?

Cu toții avem stresul, dar să nu-l cultivăm. Să nu ajungem să ne stresăm pentru faptul că suntem stresați! Sf. Porfirie obișnuia să zică: „Ușor! Să nu simțim sugrumare în inima noastră”. Desigur că aceste lucruri au legătură și cu caracterul omului. Unul este mai sensibil și se va mâhni sau se va supăra mai ușor, altul este mai curajos. Având acest lucru în minte, să ne ajutam pe noi înșine, să nu alunecam spre acest duh anhotic[1](anxietate), să nu ne lăsăm stăpâniți de el.

Oboseala și rugăciunea

Atunci când suntem mai obosiți, cum putem să ne ținem atenția lăuntrică în timp ce spunem Rugăciunea?

Nu este ușor. Dar de ce sunt obosit? Am multe ascultări? Dacă oboseala este din slujirea la care sunt rânduit în mănăstire, atunci și slujirea mea este rugăciune înaintea Domnului, atunci când o fac într-un duh corect, fără nervi, fără ceartă, fără să compromit sau să disprețuiesc pe cineva. Dacă se face așa – este rugăciune. Atunci când îmi fac treaba bine, dar supăr pe cei din jur, mai bine să nu mai fac nimic, pentru că fratele are întâietate întotdeauna.

De multe ori oboseala nu este doar trupească, nu rezultă numai din dificultatea și orele de ascultare, ci mai degrabă din faptul că nu ne bucurăm de ceea ce facem. În acest fel, se epuizează forțele noastre sufletești și trupești, și nu mai avem dispoziție să ne rugam nici 5 minute. Dacă suntem liniștiți și puțină rugăciune de vom face, va da roade.

[1] Stare de stres și angoasă care ne paralizează psihic.

(Interviul integral îl puteți citi în Revista Atitudini Nr. 93)