SF. ISIDOR PELUSIOTUL: DESPRE SF. IOAN ȘI TAINELE BOTEZULUI

Tâlcuire la spusa Domnului „Lasă acum” (Mt. 3: 15)

Dreptul Judecător, Care face ceea ce este cuvenit fiecărei vremi, atunci când Ioan a refuzat să-L boteze, i-a spus: „Lasă acum”. Căci acela, pentru că nu a cutezat să se atingă de dumnezeiescul cap, dând astfel cinste Stăpânului, a auzit: „Lasă acum”. Acum, îi zice [Hristos], e vremea sărăciei, e legea pogorământului, din pricina căreia am luat asupra Mea pe om. Primesc botezul ca să-l curăţ pe acela de călcarea poruncii.

Nu e trebuinţă acum de autoritatea Stăpânului, ci de nimicnicia robului. Lasă acum să fie împlinită milostivirea, ca să nu fie împiedicată mântuirea oamenilor. Căci aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Fiindcă dreptate este ca Cel Ce a primit patimile oamenilor să primească în chip nepătimaş pentru ei şi botezul[1], care e izbăvire de păcatul lor şi simbol în Mine al nestricăciunii lor[2].

Despre Botezul Domnului

Mi s-a părut că vrei să te încrezi serios în Domnul şi să cercetezi Scripturile. Aşadar, e de neapărată trebuinţă să ţi se răspundă la întrebările tale. Când Fiul a fost botezat, Dumnezeu şi Tatăl a strigat din ceruri peste El: „Acesta e Fiul Meu cel iubit” (Mt. 3: 17), ca să arate şi că El e Fiul Său cel firesc şi adevărat… Căci e socotit de unii că este doar unul dintre cei numiţi fii prin instituire [înfiere] şi vrednicie[3] – şi să arate şi închinata Treime a Dumnezeirii, făcând-O cunoscută în propriile Ei ipostasuri. Și să închidă [astfel] lui Montan şi Sabelie drumul către necredinţa cea cu cuget rău.[4] Căci atunci când Fiul era botezat, Tatăl a dat mărturie şi Duhul Sfânt, atingându-Se de El, a arătat că Cel botezat este deofiinţă cu Sine şi cu Tatăl[5].

Ce înseamnă ceea ce s-a zis despre Sf. Ioan că „Cel mai mic în împărăţia cerurilor…” şi cele următoare (cf. Mt. 11: 11)

Preabunule între cei iubitori de osteneală, ne-ai pus înainte o problemă nicidecum simplă, ci una care are trebuinţă de multă osteneală [pentru a o pricepe, anume, ce înseamnă] : „Cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât Ioan”.

Cel desăvârşit în Lege, aşa cum era Ioan, de bună seamă, era mai mic decât cel botezat în moartea lui Hristos. Căci acest lucru este împărăţia cerurilor: a fi îngropat împreună cu Hristos, Cel Ce S-a pogorât să prădeze moartea, şi a învia împreună cu El, Cel Ce dă tărie împotriva aceleia [morţii]. Deci, pentru că Ioan era, pe de-o parte, mai mare decât toţi cei născuţi din femeie, dar, pe de alta, a trăit înainte de a fi dată împărăţia cerurilor, el era neprihănit după dreptatea din Lege, dar, plecând din [viaţa aceasta] înainte [de a fi aceea dată], după cum am scris, este pus în urma celor ce au fost desăvârşiţi prin Duhul vieţii în Hristos.

Prin  urmare, oricare ar fi cel mai mic în împărăţia cerurilor, adică în naşterea din nou cea după Hristos, totuşi este mai mare, precum s-a spus, decât cel drept în Lege, pentru că Legea nu a dus nicidecum la desăvârşire.

Note

[1] Până la urmă „dreptatea” pentru Dumnezeu înseamnă a trage toate concluziile posibile ale întrupării. Dreptatea este dezvoltarea dusă până la ultima consecinţă a „nedreptăţii” dragostei lui Dumnezeu arătată în întruparea pentru noi. Dar dacă botezul e consecinţă dreaptă a întrupării, atunci în ochii lui Dumnezeu şi crucea şi moartea sunt tot consecinţa „logică” a întrupării. Dumnezeu nu Se gândeşte că ne face un favor prin toate cele făcute din iconomie pentru noi, ci pur şi simplu acţionează consecvent cu felul Său de a fi: dăruire necondiţionată, fără dedublarea aşteptării egoiste a unei laude sau recunoaşteri din partea noastră. Lauda şi recunoştinţa sunt cele care Îi permit să ne dăruiască personal roadele întrupării Sale.

[2] Botezul ne slobozeşte de păcat, dar el nu ne dă imediat şi nestricăciunea totală, care va fi dobândită abia la înviere. Hristos a înviat deja, şi în El starea de înviere şi nestricăciune este actuală. Botezul, care e învierea şi nestricăciunea lăuntrică a omului, este simbol şi arvună a nestricăciunii şi învierii totale, nestricăiune şi înviere prezentă actual în Hristos cel înviat. Botezul, ca simbol, este şi potenţialitatea nestricăciunii lui Hristos dată omului, potenţialitate ce aşteaptă actualizatea şi ei prin făptuirea poruncilor.

[3] Traducere mai liberă, pentru a reda sensul frazei greceşti. Prin „instituire şi vrednicie” arată faptul că acei fii au primit calitatea de fiu prin investire. Calitatea nu le era firească până atunci.

[4] Montan se socotea pe sine fiu al lui Dumnezeu, asemenea lui Hristos, iar Sabelie confunda persoanele treimice, spunând că ele nu există în  mod distinct şi real, ci sunt doar manifestări ale unicei fiinţe divine.

[5] Prin faptul că erau concomitent trei prezenţe diferite (Iisus – ca om, Duhul – ca porumbel şi Tatăl – ca glas) se indică existenţa a trei ipostasuri. Faptul că porumbelul vine deodată cu glasul şi se atinge de Iisus indică unitatea lor de fiinţă.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 8)