Ieșirea din infern
Abia după anii ʼ90, odată cu ridicarea „lespezii care ne imobiliza”, am simțit că renasc din toate punctele de vedere. Poate de aici şi această „tinerețe fără bătrânețe”. Omul care mi-a deschis uşa spre cer din infernul pe care-l trăiam a fost Sergiu Celibidache. L-am auzit pentru prima dată în 1974 la Sala Radio, când a venit cu orchestra suedeză. Abia atunci am înțeles pe cei care, în Duminica Floriilor, îşi aşterneau hainele pe jos în faţa Mântuitorului. Din păcate, eu nu aveam nimic să îi ofer. Toată noaptea, însă, împreună cu prietena mea L.V., cu aceeaşi trăire, am rătăcit pe străzile Bucureştiului fără să putem scoate o vorbă. Ceea ce simțisem era dincolo de cuvinte.
După 1977, când revenea în ţară, luam concediu ca să pot participa la repetiții şi la concerte. Îi duceam flori pe scenă, iar odată, în numele tuturor, i-am spus: „Să ştiţi că vă iubim mult!”. Şi asta pentru că frumosul transmis de el, te dematerializa. Trupul ajungea să dispară, iar tu te cufundai în muzică, deveneai tu însuţi muzică, însoțită de o stare de fericire indescriptibilă. Numai că entuziasmul declanşat de celibidaţie ajunsese extrem de deranjant, mai ales pentru marii noştri dirijori (deşi pe niciunul dintre ei eu nu l-am văzut la vreun concert).
Ura mediocrității
Ca urmare, după doi ani, nu i s-a mai permis intrarea în ţară. Ura mediocrității, însă, l-a urmărit şi după moarte.
Astfel, la sărbătorirea pe plan mondial a împlinirii a 100 de ani de la naşterea românului Sergiu Celibidache, la noi, cu o publicitate mai mult decât modestă, s-a admis, totuşi, rularea unui film făcut de nemți despre viața şi personalitatea lui. Dar nu în centru, ci cât mai departe, la mall-ul de la Băneasa. În sala unde a rulat filmul am fost SINGURA spectatoare. Asta, în timp ce pe culoarele magazinului se scurgeau zeci şi zeci de bucureşteni, veniți cu copiii la cumpărături sau pentru relaxare.
Am scris despre toate acestea Ministrului Culturii, actorul Mircea Diaconu. Mi s-a răspuns să fiu liniştită, întrucât filmul e programat să ruleze şi în centru. Şi în prezent… sunt într-o continuă aşteptare a acestei promisiuni. Marea diferență, însă, între Celibidache şi restul dirijorilor, cu unele excepții, a redus mult participarea mea la concertele simfonice.
(Extras din cartea „Întoarcerea în adâncuri”, de Dr. Galina Răduleanu)
Notă: Acum, slavă Domnului, se rulează filmul „Cravata galbenă” regizat de fiul maestrului Sergiu Celibidache, Serge Ioan Celebidachi, un film de care doamna Galina ar fi încântată și cu siguranță s-ar fi bucurat să îl vadă.
Puteți sprijini activitatea editorială a revistei ATITUDINI și prin Paypal.
POMELNICE ȘI DONAȚII
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.