BĂTRÂNUL IEROTEI DE LA MĂNĂSTIREA SF. TEODOSIE DIN ȚARA SFÂNTĂ

„Tot ce vom cere cu lacrimi, Dumnezeu este pregătit să ne dea!” Ne-a sfătuit, cu puțin timp înainte de a părăsi lumea aceasta pământească, Starețul Ierothoes Sifakis de la mănăstirea „Sf. Teodosie Chinoviarhul” din Palestina. Dragostea părintelui Ierotei pentru sf. Teodosie cel Mare greu se poate descrie în cuvinte. Vă împărtășim câteva vorbe de duh ale acestui bătrân stareț harismatic, ce a slujit zeci de ani, zilnic, Sf. Liturghie, într-o zonă cu multe conflicte ce i-au pus adesea viața în pericol. Părintele, însă, cu o credință de fier, a mers înainte, fără frică, așa cum obișnuia sa facă și în tinerețea sa, pe când era soldat în armata cretană. BĂTRÂNUL IEROTEI DE LA MĂNĂSTIREA SF. TEODOSIE DIN ȚARA SFÂNTĂ

Paznicul neobosit de la „Sf. Teodosie”

Cu puțin timp înainte de mutarea sa la Domnul, am avut binecuvântarea să stăm de vorbă cu starețul și înnoitorul Mănăstirii „Sfântul Teodosie Chinoviarhul” din Palestina, unul dintre ultimii bătrâni rămași în viață ai Patriarhiei Ierusalimului. Un „cretan adevărat”, „paznic neobosit” și un „uriaș al credinței”, așa cum a fost numit în nenumărate rânduri de către cei care l-au cunoscut.

De la vârsta de 25 de ani a părăsit familia sa din Creta pentru a rămâne până la moarte lângă Sfântul Teodosie, marele stareț ascet care a însuflețit monahismul secolului al V-lea prin vestita Lavră monastică ce adăpostea peste 700 de călugări. Părintele Ierotheos (Ioannis Sifakis pe atunci) a venit în pelerinaj în Țara Sfântă și nu s-a mai întors niciodată în insula sa. O pildă rară de smerenie și jertfă. După mai bine de 20 de tentative de ucidere, venite din partea celor care nu pot să accepte prezența creștinilor la Sfintele Locuri, am putea spune că pr. Ieortheos se aseamănă jertfei martirice a sfântului Filumen din Samaria. A viețuit 70 de ani în Țara Sfântă. Simplu, smerit, primitor, ospitalier, cu o inimă de copil.

Timp de aproape jumătate de secol a slujit zilnic Sf. Liturghie în Lavra Cuviosului Teodosie, până la 94 de ani, când starea lui de sănătate a slăbit considerabil din pricina mulțimii încercărilor și a unui cancer de piele avansat. Cu multă dragoste și devotament a fost ajutat de-a lungul anilor de către cele două maici românce, Teodosia și Evloghia, pe care le-a povățuit și le-a iubit ca pe fiicele sale.

I-am ascultat  povestea vieții, povestită de el însuși. Dar nu este vorba doar de o povestire, ci de mărturisirea unei experiențe, ce părea, acum, încununată de profunzimea și înțelepciunea unui bătrân, care de multe ori a îndrăznit în fața morții și a biruit. Cuvântul său purta mireasma cunoașterii iubirii lui Dumnezeu. Fiecare frază era tivită cu îndemnul „αιτείτε και δοθήσεται”- „Cereți și vi se va da” (Mt. 7:7). Îndemnul suna ca un testament al credinței sale neclintite în Cel ce a făgăduit să răspundă celor ce cer.

De pe front, la mănăstire

S-a născut în anul 1929, în satul Maherá, Iraklion, Creta, unde a urmat clasele primare și gimnaziale. Părintele Arhimandrit Ierotheos, cu numele de botez Ioannis Sifakis, a fost crescut în dreapta credință în Biserica lui Hristos și în spirit de mărturisire vie.

În 1953, al 24 de ani, a fost înrolat în armata Greciei, care se confrunta cu o situație de instabilitate și divizare socială, în urma ocupației naziste (1941-1944) dar și a războiului civil grecesc (946-1949). Pentru calitățile sale militare, a fost selectat pentru a lupta pe front în războiul din Coreea[1], desfășurat între anii 1950-1953, unde lipsurile, suferințele și lecțiile vieții aveau să-i călăuzească pașii mai departe. În timpul șederii sale în Coreea a făcut o promisiune lui Dumnezeu că, dacă va scăpa cu viață din război, va merge în Țara Sfântă pentru a se închina la Locurile Sfinte. Întors din Coreea, după câteva luni, și-a împlinit această promisiune, pornind în călătorie împreună cu un prieten al său.

În septembrie 1954, în timpul vizitei la Ierusalim, l-a întâlnit pe vrednicul de pomenire Patriarh Timotei care, văzându-l pe Ioannis cel tânăr, l-a îndemnat stăruitor să rămână în Țara Sfântă pentru a sluji Biserica. Când tânărul i-a explicat că „este needucat și nu poate”, Patriarhul i-a răspuns: „Și Apostolii erau oameni simpli și neînvățați!”. Astfel, Ioannis s-a lăsat prins în mrejele Domnului, părăsind armata regelui pământesc pentru a se înrola în oastea Împăratului Ceresc, adică în venerabila Obște Aghiotafită (Frăția Sfântului Mormânt), arătând râvnă și jertfelnicie în slujirea sa, fără să se mai întoarcă vreodată în Grecia.

Stareț al Mănăstirii Cuviosul Teodosie Chinoviarhul

După ce a hotărât să rămână aici, a fost numit pedagog la Școala Patriarhală, iar în 1956 a fost pus supraveghetor al Mănăstirii Schimbarea la Față de pe Muntele Tabor. Acolo a fost tuns în monahism la 5 mai 1957 și, în același an, a fost hirotonit diacon și preot de către Mitropolitul Nazaretului, Isidor. De atunci a slujit în diverse misiuni ale Frăției Sfântului Mormânt, ca supraveghetor al pământurilor Turnului Sfântului Sava, ca stareț al Mănăstirii Sf. Gherasim de la Iordan, ca stareț la Ierihon, la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul de pe malul Iordanului, la Mănăstirea Sfânta Cruce din Ierusalim și la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Bedgjala.

La 25 august 1976 a fost numit stareț al Mănăstirii Cuviosul Teodosie Chinoviarhul, din Palestina. În aproape 50 de ani de slujire aici, a lucrat cu râvnă dumnezeiască la restaurarea și înfrumusețarea mănăstirii: a împodobit biserica cu icoane bizantine, a acoperit pardoseala cu marmură aleasă, a ridicat etajul al doilea al aripii sud-vestice, a amenajat un arhondaric pentru găzduirea pelerinilor evlavioși, pe care îi iubea și cu care își împărțea mereu timpul pentru zidirea și întărirea lor duhovnicească. De asemenea, fără să se teamă de primejdii, a apărat cu curaj pământurile din jurul mănăstirii, adesea cu riscul vieții sale.

A adormit în Domnul în după-amiaza zilei de marți, 28 ianuarie 2025, în „grădina” Sfântului Teodosie, pe care a îngrijit-o ca un grădinar iscusit, cu dăruire desăvârșită, până la ultima suflare!

Pătimirile din pământul palestinian

Părintele a suferit cu bărbăție și credință neclintită multe prigoniri, datorită faptului că mănăstirea Sf. Teodosie se află într-o zonă de conflict israelo-palestinian. Conflictele au explodat în Intifada întâi (1987-1993) și a doua (2000-2005), transformând zona mănăstirii într-o zonă de risc.

Noi l-am vizitat pe Părintele Ierotheos în decembrie 2024, cu o lună înainte de trecerea sa la Domnul. Chipul său transfigurat de suferință, dar și de lumina biruinței hristice, ne-a rămas în memorie ca un model de rezistență a credinței în Hristos. Întrebându-l despre încercările și suferințele pe care le-a pătimit din partea necredincioșilor din împrejurimile mănăstirii, Părintele ne-a povestit cu durere:

„Am mâncat bătaie… cu sacul, de la fanaticii necredincioși din zonă! Nu acum, mai demult. Din cauza pumnilor pe care i-am luat, nu mai aud deloc cu o ureche, iar cu cealaltă aud doar puțin. Am și probleme la ochiul drept. Am luat o dată o palmă de la un fost primar al satului care, lovindu-mă, mi-a zgâriat cu unghia obrazul și o aluniță pe care o aveam acolo…”. Și a arătat semnul pe care îl purta încă și de la care s-a declanșat și cancerul de piele.

„Altă dată mi-au rupt mâna și am stat multă vreme cu ea în ghips. Altă dată mi-au rupt piciorul… O dată au încercat să ne ardă de vii, pe mine și pe maicile mele. Altă dată au săpat o groapă în pământurile mănăstirii și m-au prins, mi-au tăiat barba și m-au mutilat. Au vrut să mă îngroape de viu! Dacă nu țipau câteva femei trecătoare, ar fi reușit. Când am scăpat și m-am întors la mănăstire, maicile nu îmi dădeau drumul la poartă pentru că nu mă mai recunoșteau. A durat ceva până să se convingă că sunt eu și să-mi deschidă.

„Aici m-a chemat Dumnezeu – aici voi muri!”

Este greu! Suntem ca o insulă înconjurată de ape tulburi și învolburate. Viața întreagă e o furtună! Ziua mai trece cum trece, mai vin pelerini, mai vezi câte un om. Seara, însă, încep să arunce cu pietre unul dintr-o parte, altul din altă parte, și al treilea, și tot așa… Cu aruncatul de pietre ne-am obișnuit demult. Ne lovesc adesea ca să plecăm de-aici, să ne alunge, să părăsim Mănăstirea. Eu le-am mai spus de multe ori: Și dacă mă tăiați în bucăți, nu voi pleca nicăieri. Aici m-a chemat Dumnezeu – aici voi muri! Nu vă osteniți degeaba cu pietrele! Nu mai spun de scuipături și de ocări, care au ajuns să ne fie ca o bună-dimineața!.

Ne-au tăiat livezile de măslini, ne-au lăsat fără apă. Ce să vă mai spun, copiii mei? Facem răbdare! Slavă lui Dumnezeu! Oriunde mergeți să vă rugați, adăugați încă două cuvinte la pomelnic: Frăția Aghiotafită! Cu toții fierbem aici ca într-un cazan. Cu toții suferim aici și ne este greu, dar Dumnezeu ne dă răbdare ca să putem ține mănăstirile ortodoxe. Aici suntem înconjurați de zeci de mii de necredincioși care abia așteaptă să ne ia mănăstirile și să le transforme în geamii, dar – Să nu fie!

Mănăstirile sunt construite pe urmele Mântuitorului și oricine ajunge aici să se închine în aceste Locuri Sfinte, primește numele de „pelerin”, iar plecând de aici, el rămâne pomenit pentru totdeauna în rugăciunile și ecteniile din Țara Sfântă. Câștigul duhovnicesc este foarte mare, de aceea și răbdarea noastră trebuie să țină pasul.

Minunea Sf. Teodosie

Am spus, de curând, Preafericitului Patriarh Teofil: Preafericite, ajunge! Am 92 de ani, am obosit, aș vrea să mă retrag! Dar, nu a fost de-acord: Părinte Ierotei, cât trăiești, acolo să rămâi, pentru că nu mai este altul care să poată rezista în aceste condiții!. Într-adevăr, este foarte greu contextul aici. Dacă ar avea ocazia să ne taie gâtul, ar face-o fără să gândească, pentru că așa le poruncește legea lor.

Faptul că mai rezistăm aici, este numai minunea lui Dumnezeu și a Sf. Teodosie. Am cerut ajutor din multe părți, ca să mai vină personal, să întărim rândurile, dar nimeni nu vine să ne ajute și să stea aici. Mi-au promis mai demult niște credincioase din Grecia că dacă o să ridic chilii și ziduri de protecție în jurul Mănăstirii, ca să nu intre localnicii, ele vor veni aici să se nevoiască împreună cu noi, dar n-au venit. Ani de zile m-am ostenit ca să strâng niște bănuți, să pot reface mănăstirea și să construiesc zidul.

Am trecut prin multe ca să ajungem în acest stadiu, să putem avea biserica mare și frumoasă, să avem chilii, să putem sluji Sf. Liturghie în fiecare zi, cu toate acestea nimeni nu se încumetă. Nimeni nu vrea să se jertfească pentru moștenirea pe care ne-au lăsat-o sfinții și pe care înaintașii noștri au apărat-o cu viața lor.

E dureros ceea ce voi spune, dar: Unde este Grecia? Unde este Cipru? Unde este Creta? Nimeni! Două românce țin mănăstirea și pe mine!. Asta este viața, ce să faci?! Cu durere și cu sânge se păstrează aceste pământuri sfinte și mănăstirile noastre în Țara Sfântă. Aici nu există tihnă și odihnă”.

Sfaturi duhovnicești

Gheronda, care este esența viețuirii duhovnicești?

Să căutăm voia lui Dumnezeu!

Cum să o căutăm?

Cereți și vi se va da!

Și dacă ceri dar nu primești?

Trebuie să ne rugăm cu pocăință adâncă. Tot ce vom cere cu lacrimi, Dumnezeu este pregătit să ne dea!

Dar cum putem ajunge la pocăința adâncă?

Trebuie să cerem insistent și cu durere! Ce să facem… ridicăm mâinile sus și Dumnezeu nu ne va lăsa. Răbdare și rugăciune!

Gheronda, ați trecut prin război, în tinerețe?

Încă n-am văzut nimic! Da, am luptat în Coreea. Am văzut și Japonia. Peste tot era jale și dezastru, dezordine. Acolo oamenii nu-l cunosc pe Dumnezeu. Credință = zero!

Ce vă amintiți din acea perioadă de război?

Ce să fie? Tulburare, crime, se înjunghiau, se omorau și nimic altceva.

Ați trăit vreo minune acolo?

Din moment ce am scăpat de acolo cu viață… tot e bine!

Minunea Sfintei Marina

Am auzit că ați trăit o minune cu Sfânta Marina…

Da. Sf. Marina este mereu gata să ne ajute. Are brațele deschise ca să ne scape și să ne binecuvânteze. Sf. Marina m-a scos teafăr și nevătămat dintr-un atac armat, unde au murit toți din jurul meu. Sf. Marina m-a adus și aici în Țara Sfântă. Oriunde te-ai duce, sunt încercări. Pe cât ne stă în putință să nu lăsăm rugăciunea. Nimic n-avem în afară de rugăciune. Cereți și vi se va da!

Când ați ajuns aici la Locurile Sfinte, ați prins părinți duhovnicești sporiți?

Pe Timotei, Benedict, Diodor, aceștia erau bătrâni foarte buni, înaintați.

Cine v-a marcat mai mult calea duhovnicească?

Sfântul Teodosie Chinoviarhul, pentru că aici este casa mea. El m-a chemat aici.

Pentru călugării zilelor noastre ce sfat aveți?

Cereți și vi se va da! Dumnezeu este mereu gata să ne răspundă.

Este nevoie să căutăm povățuire duhovnicească?

Putem să căutăm. Pe toate le iconomisește Dumnezeu. Atunci când ai inima deschisă și ceri de la El, nu te lasă! Cereți și vi se va da! Dar nu avem nimic mai prețios ca rugăciunea. Pruncul, oricât i-ai da să mănânce, tot flămând este. De aceea trebuie să ne rugăm mereu, ca să ne putem hrăni.

 VEȘNICĂ POMENIRE PĂRINTELUI IEROTHEOS!

Ce mai putem adăuga acestui „tezaur neprețuit” pe care l-a lăsat în urmă un erou al credinței, cu prezența sa discretă și smerită? Ce am putea răspunde la întrebarea: „Cum a putut răbda toate aceste încercări?”, dacă nu prin cuvintele Sfântului Apostolul Pavel: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Oare necazul, strâmtorarea, prigoana, foamea, lipsurile, primejdia sau sabia? Precum este scris: pentru Tine suntem uciși toată ziua; socotiți am fost ca niște oi de junghiere. Dar în toate acestea biruim prin Acela care ne-a iubit” (Rom. 8: 31-37).

Aceste cuvinte descriu viața pe pământ a Arhimandritului Ierotheos Sifakis și credința lui neclintită în împlinirea făgăduinței monahale și a misiunii sfinte a Frăției Aghiotafite, pentru care s-a jertfit vreme de 71 de ani. Să avem rugăciunea lui!

(Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 93; Material realizat de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă)

[1] Grecia, proaspăt membră NATO (1952), a contribuit cu Greek Expeditionary Force (GEF) – un batalion de infanterie (Batalionul Sparta, atașat Diviziei 1 Cavalerie SUA) și o escadrilă aeriană (13th Flight cu avioane C-47). Trupele grecești au luptat pe frontul din sudul Coreei, în zone muntoase și împădurite, adaptându-se rapid terenului datorită experienței din Războiul Civil Grecesc (1946-1949).