GALINA RĂDULEANU A TRECUT LA DOMNUL IUBIRII NESFÂRȘITE

Răpusă de o severă afecțiune a inimii, în care a încăput tot omul bolnav și suferind, pentru care și-a sacrificat aproape în întregime ultima parte a vieții, doamna Galina a înălțat cu ea, la cer, în sufletul ei dostoievskian, și freamătul durerii pacienților ei, pe care îi numea prietenii ei cei mai buni. Dacă avea de ales în a ajuta pe cineva, fără îndoială alegea pe cel mai bolnav, căruia îi dedica, aproape pătimaș, cu înflăcărare toată dragostea și inima ei. A iubit, „la nebunie”, bolnavii, și i-a slujit ca pe Însuși Hristos.

„Bolnavul este prietenul meu cel mai bun”, ne mărturisea adesea. „Medicina e o slujire laică, dar e slujire și așa cum un preot slujește până îl țin picioarele, și eu dacă am posibilitatea, trebuie să o fac. În închisoare am descoperit ce extraordinar este să stea omul și să-i vezi partea nevăzută, partea care este în el și care nu se vede! De aceea am ales Psihiatria. Eu iubesc bolnavii. De exemplu pe unul pe care nu pot să-l sufăr, în momentul în care se îmbolnăvește, eu îl iubesc. Bolnavul este prietenul meu”.

În urmă cu două luni, doamna Galina a petrecut câteva zile în mănăstirea noastră, așa cum făcea adeseori. Era pe punctul de a îmbrăca haina monahală și parcă nu voia să se mai despartă de noi, de mănăstirea Părintelui Justin, de munții mistici ai Neamțului, așa cum îi numea ea. Era fericită, învăluită de bucuria Harului lăuntric, și chipul ei iradia lumină, lumină ce ne-a împărtășit-o și nouă, maicilor și călugărilor din cele două mănăstiri de la Petru Vodă. „Într-adevăr (ne spunea), toată țara noastră este plină de mănăstiri. Iar munții noștri sunt, de asemenea, plini de pustnici. Și mi-am dat seama că așa cum, pe vremea când au intrat comuniștii, s-a făcut o armată în munți care s-a luptat cu arma în mână ca să-i alunge, acum avem o armată în munți de altă factură, armată spirituală, care va salva nu numai țara asta, dar și lumea! Apropo, în ce sper? Sper în această armată a salvării”. Dar de desfătarea petrecerii duhovnicești la mănăstirea noastră, s-a bucurat până când un apel telefonic avea să o înștiințeze de strigătul disperat al unui bolnav… Și a plecat. A plecat să ajute bolnavii, cât au ținut-o picioarele și … inima.

Chiar dacă nu a îmbrăcat haina monahală, pentru noi însă a fost un model evanghelic ce a îmbrăcat însăși haina Mântuitorului Iisus Hristos, Cel ascuns în inimile celor bolnavi, Cel înveșmântat cu dragostea de bolnavi.

Dumnezeu să o ierte și să o așeze cu drepții întru Împărăția Sa, alături de distinsul și harismaticul ei tată, Părintele Boris Răduleanu, de buna ei verișoară, Maica Mina Mămăligă și de toți sfinții acestui pământ românesc, pentru care mult a pătimit!

Înmormântarea va avea loc miercuri, la mănăstirea Cernica, acolo unde este îngropat și tatăl ei.

Veșnică să-i fie pomenirea!