POVESTEA TEODOREI | UN COLEG DE ȘCOALĂ

Sâmbătă, 27 septembrie, a avut loc la mănăstirea Paltin, acolo unde Teodora este înmormântată, parastasul de 6 ani, la care au participat zeci de tineri și școlari, care au cunoscut-o sau care îi prețuiesc memoria, încă vie în inimile multora. Veșnică să-i fie pomenirea! Să avem rugăciunile, multpătimitoarei Teodora!

TeoDORa

TeoDORa… Povestea TeoDORei este atât de complicată, dar, totuși, atât de simplă. Este atât de simplă, dar, totuși, atât de specială!

Deși era în suferința pe care o știm cu toții, ea își găsea puterea să ne încurajeze pe noi, pentru micile dureri de cap. Nu pot să povestesc tot. Nu mi-ar ajunge timpul. Am multe, multe amintiri pe care le păstrez pe veci, în inimă. În clasa noastră, a X-a C, trei elevi sunt membri în Corul ,,Resurrectio”: TeoDORa, Iulia și eu. Când profesorii ne permiteau, mergeam și repetam cu doamna dirijor, Biea Gabriela. Era atât de fericită TeoDORa!

O dată îmi amintesc că era clasa goală și noi trei am profitat de acest fapt, am cântat cât ne-a ținut vocea.

Râvna de a cânta. Dorul

Altădată, o doamnă profesoară ne-a lăsat să facem ce vrem în ora respectivă. Unii colegi jucau cărți, alții stăteau pe telefoane, citeau sau lucrau la alte materii. Eu cu TeoDORa și cu Iulia ne-am intersectat privirile, voiam să cântăm. Ne-am dus la banca TeoDORei și am început să fredonăm, cu timiditate. Am luat tot portofoliul cu partituri la rând, cântând câte o strofă, câte un portativ. Când am ajuns la piesa Dorul călător, Teo a zis: ,,Încă o dată, hai să-l cântăm pe tot”. Câțiva dintre colegi cunoșteau cântecul și ni s-au alăturat. Era atât de fericită TeoDORa! Piesa aceasta a rămas a ei. DORul călător este pentru TeoDORa!

La prima oră de muzică, din clasa a IX-a, doamna profesoară a adus câțiva copii de la alte clase pentru repetiții. S-a adresat clasei: ,,Dacă este cineva care dorește să facă parte din cor, să-și ia scăunelul și să vină lângă mine!”. Teo avea mari emoții (ca și noi, ceilalți, de altfel), dar ea a fost singura care s-a dus. Atât de mult curaj a avut în acel moment, încât s-a dus. Doamna profesoară i-a spus: ,,Hai, TeoDORa, de când te aștept în corul meu!”. A zâmbit. Zâmbetul acela nu l-a mai abandonat niciodată. Venea la școală zâmbind, pleca zâmbind.

Ea ne face să zâmbim în fiecare zi

Am o prietenie foarte sinceră și specială cu Iulia, colega noastră de clasă. Dar e o prietenie deosebită doar datorită TeoDORei. Ea ne dă putere, ea ne dă încredere, ea ne face să zâmbim în fiecare zi. În fiecare moment de cumpănă: ,,Eu am putut, nu vă lăsați și fiți tari că o să treceți peste!”, aud, de fiecare dată. Mi-o imaginez adesea, stând cu noi, pe un scaun în clasă. Dar nu e fantezie! Sunt amintiri! Iar amintirile cu TeoDORa sunt atât de vii, încât o văd stând cu noi în fiecare zi de școală!

Ne spune să nu ne mai certăm. Noi îi zicem că e în glumă, ea râde și râdem și noi, râdem toți trei, dar e o bucurie parcă de sus și zâmbete fără motiv. Suntem atât de fericiți!

Poza TeoDORei veghează clasa, de pe dulăpiorul de lângă ușă. Când intru dimineața în clasă, îi spun: ,,Bună dimi, Teo!”. Apoi, salut colegii și mă așez în bancă. Îmi răspunde, nu am îndoieli. Îmi răspunde, pentru că de fiecare dată mă face să zâmbesc, indiferent dacă sunt supărat sau obosit, sau stresat din cauza vreunui test. Îi simt încurajările constant. Mereu îmi spune să nu renunț, să fiu puternic și, cel mai important, să mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot!

Prin comportamentul și suferința ei, TeoDORa ne ,,obligă” să fim tari, să nu ne plângem, să ne încurajăm prietenii și pe cei ce au nevoie, să zâmbim, să iubim. Să fim fericiți și să conștientizăm că nu ne lipsește nimic! Să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru fiecare secundă din viața noastră și să nu uităm de rugăciune! Te iubim, TeoDORa!

(Extras din Revista Atitudini Nr. 70)