CUM SĂ-I IUBIM PE CEI CE NE GREȘESC? PR. MIRON MIHĂILESCU

Ucenic și asistent al Sf. Dumitru Stăniloae, prieten de Duh cu Sfinții Arsenie Boca și Serafim de la Sâmbăta, Pr. Miron Mihăilescu, pomenit astăzi, 11 septembrie, a fost un autentic isihast în lume. Trăitor al dumnezeieștilor dogme, un desăvârșit împlinitor al Cuvântului evangheliei și al Filocaliei Părinților, Pr. Miron a iubit Liturghia mai mult decât viața cea vremelnică, pe care a închinat-o deplin sfântului altar al Domnului, slujind zilnic, timp de 58 de ani, Sf. Liturghie. Vă oferim câteva mărgăritare duhovnicești din învățătura sa. CUM SĂ-I IUBIM PE CEI CE NE GREȘESC? PR. MIRON MIHĂILESCU

Cum îi iubim pe cei ce ne disprețuiesc?

Când nu ești duh de dăruire, nu ai viață în tine. Acest duh al dăruirii, ni-l întreține Duhul Sfânt. Când iubești, ești plin de Duhul Sfânt. Când ți-aduci aminte de un om ce ți-a făcut rău, care te-a disprețuit amarnic, tu, pe loc, să poți să-ți deschizi inima împreună cu Hristos și să-l cuprinzi în tine. Când îți aduci aminte de dușmanul tău, să-l poți cuprinde într-un raționament dumnezeiesc și să-i zici, în taină: „Hai la mine, ai încredere pentru că ești, ca și mine, al Celui Ce ne-a dat viață”.

Mântuitorul a promis că ne va trimite puterea de a ne bucura de dușmanul nostru, ca de prieteni. Din moment ce ne cere lucrul acesta, înseamnă că avem posibilitatea de a-l îndeplini. Asta înseamnă că suntem o mare minune, că în ochii lui Dumnezeu suntem încărcați cu această posibilitate de a pune la inimă pe dușman ca pe prieten, exact cum face Dumnezeu.

Dragostea nu înșeală

Trebuie să ne bucurăm că suntem atât de dumnezeiești! Din moment ce ne împărtășim cu El, asta înseamnă că Dumnezeu are nădejde de la noi că putem fi dumnezeiești, deoarece garantează El. Ne stă la dispoziție ca să ne uităm la El și, așa cum ne privește El pe noi, să ne privim și noi, unul pe altul.

Dragostea niciodată nu înșeală, nu poate înșela. E vorba de dragostea lui Dumnezeu, după care și în care este și dragostea a tot creștinului. În aceasta constă și sfințenia de care zice Apostolul că e calitatea sau însușirea celui ce Îl urmează pe Hristos, spunând: „Aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și prea iubiți”. „Sfinți și prea iubiți” constituie, deci, o contopire desăvârșită, binefăcătoare, de viață între oameni, și între oameni și Dumnezeu. Cine iubește cu adevărat este un sfânt, pentru că iubirea duce la făptuirea a tot binele, și aceasta e sfințenia.

Dacă observi că lângă tine e un om care nu-i cum trebuie și pentru care nu poți interveni nicidecum, te uiți la faptul tainic că îl ține Dumnezeu chiar și așa, în halul în care se prezintă el la momentul respectiv. Omul își zice: „N-am nimic cu nimeni” și i se pare că toate sunt bune. „N-am nimic cu nimeni, merg în drumul meu, dau pace la toată lumea, îi acord omului dreptul său și, deci, sunt normal”.

Analiza lăuntrică

Dar nu ne aducem aminte că dacă stăm bine să ne examinăm, pe parcursul gândirii noastre continue – căci gândim încontinuu – se pot observa atâtea și atâtea scăzăminte de inimă care trec, așa, ca într-un film, neobservate.

Nu întotdeauna suntem atenți să ne facem o imagine curată despre câte cineva. Suntem superficiali în a ne închipui valoarea cuiva.

Să luăm aminte că, lângă orice aspect al vieții ce îmi iese-n cale, este prezența lui Dumnezeu! Zărim pe câte cineva și ne pare urât, scârbos, neinteresant. E o cădere de la lumină. La orice îmi iese în cale, să mă uit cu duh de bine, cu duh de a îndrepta totul. Pentru că știu că aceasta este dorința Tatălui, de a nu rămâne nimic interpretat și văzut greșit de către om. Totul are valoare dumnezeiască. De aceea, ni se spune: să nu osândești! Ușurătatea cu care privim, asta să ne-o corectăm.

Păcatul este lipsa de dragoste în modul nostru de întâlnire cu oamenii. Multele greșeli, cele fără de dragoste, se iartă prin multa, multa dragoste ce se pune în locul golului pe care noi îl numim răutate. Omul iartă, dar ține minte. Nu se poate smeri, punându-și inima la dispoziția lui Hristos pentru a ști să ia atitudinea cuvenită. Ține mai mult la el însuși. „Pe mine m-a jignit”. Nu-i pasă omului că, de fapt, jignirea e adusă Mântuitorului. Pe om, îl doare inima doar pentru ofensa adusă lui. Te socotești mai de valoare decât Dumnezeu când nu ierți. Să nu cazi în această eroare! Dau de gândit cuvintele: „mult i se iartă, pentru că mult a iubit”.

(Extras din „Imperativul trezviei în teologhisirea părintelui Miron Mihăilescu”, ediție îngrijită de pr. Răzvan Andrei Ionescu și Laura Vasiu, Ed. Apostolia, vol. 2)