DE LA ATEISMUL FRANCEZ LA ORTODOXIE | PR. JOSEPH DEMANET

La vârsta de 45 de ani, cu ocazia unei vizite la fratele meu de la Mănăstirea Vatoped, în cadrul unei privegheri la care au participat egumenul, părintele stareț Efrem, părintele Iosif Vatopedinul și părintele Irineu, fratele meu, care între timp devenise ieromonah, părintele Iosif Vatopedinul mi-a spus că trebuie să devin preot.

PĂRINTELE JOSEPH ȘI MĂNĂSTIREA GODONCOURT

De un an de zile, am făcut cunoștință cu părintele Joseph Demanet, în cadrul programului liturgic al Mănăstirii Godoncourt din Franța, dar și datorită activităților cultural-educative desfășurate de Centrul de Formare Ortodoxă pentru Copii, Tineri și Adulți de pe lângă Mănăstirea Godoncourt.

Din prima săptămână, de când am ajuns la mănăstire mi s-a încredințat ascultarea de paraclisier și, astfel, am avut șansa de a sta aproape, de a observa și de a analiza mult mai atent comportamentul și atitudinea duhovnicească a părintelui. Mereu m-am întrebat cum se poate ca un preot francez, care nu cunoaște limba română, să-mi aducă atât de multă pace, dor de rugăciune și bucurie lăuntrică de fiecare dată când ne întâlneam. Chiar și simpla sa vedere trezea în mine ceva nemaiîntâlnit.

Binecuvântați, părinte! Ne bucurăm că ați acceptat să acordați acest interviu pentru frații creștini din România și nădăjduim ca toți cei care îl vor citi să se folosească de sfaturile sfinției voastre.

Doamne ajută, Gabriel! Dumnezeu să ne ajute tuturor!

Pentru început, consider că ar fi important pentru cititorii noștri să știm cine este părintele Joseph, făcând o scurtă trecere în revistă a perioadei de copilărie până la momentul hotărârii de a vă boteza ortodox.

Eu sunt un biet om. M-am născut în Franța în 1954, într-o familie despre care pot spune că este atee, sociologic vorbind catolică, ca majoritatea francezilor, dar nu mi-am văzut niciodată părinții mergând la biserică. Aceasta mi-a permis să am libertatea de a alege Biserica Ortodoxă și pe Hristos.

CONVERTIREA LA ORTODOXIE

Cum ați ales să-L cunoașteți pe Hristos în Biserica Ortodoxă?

Eu am un frate și o soră, iar sora mea era foarte pioasă. La vârsta de 16 ani, aceasta a întâlnit un preot ortodox. Fratele meu mai mic a spus la vârsta de 7 ani că își dorește să devină călugăr. La vârsta de 16 ani, acesta a părăsit liceul și a plecat în Anglia pentru a se întâlni cu Sf. Sofronie Saharov, iar Sfântul i-a zis să meargă în Muntele Athos. A devenit călugăr în comunitatea de la Mănăstirea Vatoped.

Eu sunt cel mai mare dintre frați, dar am devenit ortodox la vârsta de 20 ani, ultimul dintre toți. Suntem foarte diferiți, dar ne-am influențat, într-o formă liberă, unul pe altul. Deși sunt primul născut din familie, m-am convertit ultimul la Ortodoxie. Am avut părinți spirituali foarte buni.

Ne puteți spune cine sunt acești părinți?

Da, părintele Serge Chévitch (1903-1987), un sfânt călugăr stabilit în sudul Parisului. L-am cunoscut între anii 1974-1975 și atunci am devenit cu adevărat ortodox. Există o carte bună scrisă de Jean-Claude Larchet despre părintele Serge. Părintele Ilarion de la Stavronichita m-a învățat bazele limbii slavone dimpreună cu părintele Serge. După studiile de Litere și Filosofie, prin intermediul unui alt părinte spiritual, am fost trimis la Institutul Sf. Serghie de la Paris, o școală de Teologie, fondată de ruși în 1919.

ÎNTÂLNIREA CU GHERONDA IOSIF VATOPEDINUL

Cum ați ajuns preot?

La vârsta de 45 de ani, cu ocazia unei vizite la fratele meu de la Mănăstirea Vatoped, în cadrul unei privegheri la care au participat egumenul, părintele stareț Efrem, părintele Iosif Vatopedinul și părintele Irineu, fratele meu, care între timp devenise ieromonah, părintele Iosif Vatopedinul mi-a spus că trebuie să devin preot.

Atunci, m-a trimis către episcopul Siluan al Italiei, însă acesta nu știa unde să mă trimită ca preot, așa că nu mă hirotonise. Dar revenind aici, în Departamentul Vosges în casa de la țară, casa de vacanță, am aflat că Preasfințitul Luca al Diocezei Sârbe din Franța urma să întemeieze o comunitate de călugărițe la Godoncourt. Acesta avea nevoie de un preot. Pe vremea respectivă locuiam la Paris, dar aveam casa în care locuiesc și acum, la 10 km de Godoncourt.

Deci, după câteva discuții, Preasfințitul Luca a acceptat să mă hirotonească, deoarece aveam făcute studiile de Teologie la Sf. Serghie și eram căsătorit. Soția era pictoriță de icoane, ca și în prezent și avea un atelier de iconografie chiar în Paris. Preasfințitul Luca m-a hirotonit diacon și la opt zile după aceea, am fost hirotonit preot. Deci, am fost hirotonit diacon la Mănăstirea Godoncourt în paraclis, iar preot, la Paris, la Catedrala „Sfântul Sava” care aparține de Biserica Sârbă. Când am fost solicitat să devin preot, m-am gândit cu frică la această lucrare, cu frică de Dumnezeu. Totuși, am stat și m-am gândit câteva ore și am înțeles în inima mea că venea de la Dumnezeu această decizie.

OAMENILOR LE ESTE FRICĂ DUMNEZEU, DE BISERICĂ

Care sunt provocările pe care un preot ortodox francez le trăiește în țara sa natală, într-o lume în care nouă, celor din Est, ni se pare că Dumnezeu nu mai are loc?

Da, este foarte dificil, foarte delicat. Noi avem impresia că toată lumea este împotriva noastră. Trăim într-un spirit laic, ateu. Oamenilor le este frică de Dumnezeu, de Biserică. Și dacă suntem oameni integri, suntem considerați fundamentaliști. Și nu suntem fundamentaliști. Nu citim Biblia mot-à-mot, ci încercăm să trăim în duhul lui Dumnezeu.

Pentru sfinția voastră, care este duhul lui Dumnezeu?

Duhul lui Dumnezeu se manifestă prin teologia apofatică. Noi știm că Dumnezeu folosește cuvintele, limba pentru a ne face să intrăm în lucrurile sfinte. Dar putem spune, într-un mod paradoxal, că Dumnezeu nu este Dumnezeu. Sunt cuvintele. Și Hristos vorbește în Evanghelie sub formă de parabole. Toată lumea este simbolică și Evanghelia confirmă asta. Despre aceasta, ne vorbește foarte bine Sf. Dionisie Areopagitul și toată tradiția apofatică a Bibliei Ortodoxe.

FRANȚA ORTODOXĂ ȘI SFINȚII EI

Care este diferența dintre a fi ortodox și a trăi ortodox în Franța?

Este un proces de învățare. Bineînțeles, pe pământul Franței sunt oameni canonizați, oameni sfinți, care aparțin Bisericilor ortodoxe. De exemplu, în Ugine, un sat din Franța, a fost găsit un preot rus cu corpul intact, neputrezit. Este vorba despre părintele Alexis Medvedkov, recent canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă. Era un preot simplu pentru o comunitate de muncitori. În urma unor lucrări în cimitir, s-au descoperit sicriul și corpul său intact. Sfintele sale moaște sunt păstrate acum la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din sudul Parisului….

În primele secole, evanghelizarea creștină a teritoriului francez s-a făcut prin greci. Apoi, călugării irlandezi cu Sf. Colomban și acum recent, prin emigrația rusă de după Revoluția bolșevică din 1917.

Când a fost schimbarea de populație din Turcia și Grecia din anii ’20, o parte din grecii care locuiau în Turcia au plecat în Grecia, iar o altă parte au venit în Franța. Și, bineînțeles, astăzi avem imigrația română care e foarte importantă. Românii sunt prezenți acum peste tot cu multă discreție și autenticitate evanghelică.

Misiunea Ortodoxiei românești în Franța

Deci, acum ne aflăm la Mănăstirea Godoncourt, care este singura mănăstire ortodoxă din estul Franței. Aici sunt primiți și românii care au emigrat în Franța și locuiesc în Franța. Avem datoria de a le menține rădăcinile creștin-ortodoxe. Este prima noastră vocație. A doua chemare este să primim și alți creștini ortodocși sârbi, greci, ruși. Și a treia vocație a mănăstirii, din punctul meu de vedere, este să primească, să găzduiască, spiritual vorbind, francezi care s-au pierdut și sunt în căutarea lui Hristos.

Părinte, ați trăit minuni?

Da, da. Deja pot să spun că providența divină mi-a croit un drum. Deja, convertirea mea în Biserica Ortodoxă este o minune. Și chiar mai târziu când, din punct de vedere administrativ, am cumpărat o casă în apropierea unei mănăstiri, a mănăstirii în care slujesc. Și, în ultimul rând, un alt semn al providenței divine a fost faptul că maica stareță Doroteea a decis ca eu să fiu preotul mănăstirii. Aici, slujesc cu mare bucurie și organizez cu maica Doroteea diferite discuții teologice pentru oaspeții mănăstirii.

TRĂIREA SFINTEI LITURGHII

Ce simțiți în momentul în care slujiți Sfânta Liturghie? Am observat de foarte multe ori că aveți o anumită așezare în momentul slujirii, ceea ce vă diferențiază de alți clerici. Vă mișcați foarte puțin, închideți ochii, spuneți ecteniile încet, iar în biserică se așterne o liniște profundă caracterizată de o simțire duhovnicească deosebită.

Eu cred că scopul vieții noastre este să participăm la Liturghie. Scopul nostru de creștini ortodocși este să mergem din liturghie în liturghie. Și trebuie să ne pregătim pentru liturghie, cu rugăciunile dinaintea Sfintei Împărtășanii, dar și cu rugăciunea inimii, seara, poate și noaptea, dimineața. Și când liturghia începe, trebuie să ne concentrăm în inimă, într-o manieră totală, într-un fel radical. Să încercăm să ne coborâm mintea în inimă pentru a-L întâlni pe Hristos. Este foarte important să trăim Liturghia prin acest mod de concentrare. Ne detașăm de tot ce e efemer, de gânduri.

Dar în același timp, sunt în comuniune fidelă cu creștinii care sunt în biserică. Și mă rog ca Dumnezeu să le deschidă inimile în timp ce sunt atunci la liturghie. Și văd că Dumnezeu chiar deschide inimile oamenilor care sunt prezenți la liturghie tot timpul. Acesta este rolul nostru, al preoților, de a-i pregăti pe creștini pentru sfințire. Este prima noastră obligație, să contribuim la sfințirea oamenilor prin participarea la Sfânta Liturghie. Preotul este doar un instrument al Duhului Sfânt. Și cum zicea Părintele Ioan de Kronstadt, mare sfânt din secolul XIX: „Preotul trebuie să fie ca o fereastră curată, cea mai curată posibilă. O fereastră curată care trebuie să se deschidă pentru fiii noștri, ca să nu oblitereze energia divină, Duhul lui Dumnezeu către creștini, către credincioși”…

ÎNTOARCEREA FRANȚEI

Considerați că există posibilitatea ca Franța să revină la acea lume creștină din primele secole ale încreștinării ei, o societate care a dat mulți sfinți pe care astăzi îi regăsim în calendarele noastre?

Cred că da, dacă noi, preoții, episcopii și poporul lui Dumnezeu, trăim cu adevărat credința creștin-ortodoxă în sufletul nostru. Cred că nimic nu este imposibil la Dumnezeu. Cred că pământul Franței a fost sfințit prin diferiți sfinți și martiri din primele secole. Și avem un trecut creștinesc foarte important, numeroase sfinte moaște.

Franța a fost creștină timp de 1500 de ani. Întoarcerea este posibilă, dar trebuie ca noi să devenim mărturisitori ai lui Hristos. Și totul pleacă de la credincioși, nu de la rege, de la puterea politică. Totul pleacă de la simplii credincioși și prin munca, prin lucrarea preoților și a episcopilor. Și avem un mitropolit bun, Î.P.S Iosif al Europei Occidentale și Meridionale…

SFINȚENIA POPORULUI ROMÂN

Acum, spre finalul interviului, vă rog să le transmiteți un gând fraților români care vor afla povestea sfinției voastre.

Am fost în România, de două ori. Și prima dată am fost primit de Preasfințitul Nichifor, arhiereul vicar al Arhiepiscopiei Iașilor din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, aflată sub conducerea Î.P.S. Teofan. Seara, când aveam o discuție ca între prieteni, m-a întrebat ce am simțit când am călcat pentru prima dată pe pământ românesc[1]. Și i-am spus că atunci când am aterizat la Iași și am pus piciorul pe pământul românesc, am simțit marea sfințenie a poporului român.

Observ că v-ați emoționat.

Da. A fost un sentiment tainic, duhovnicesc pe care l-am avut. Am simțit că este o mare sfințenie, un popor sfânt cu foarte mulți sfinți. Acest lucru l-am văzut în mănăstiri și în mod special la mormântul Sfântului Cuvios Paisie Velicicovski. În regiunea Moldovei, am simțit sfințenia la preoții simpli de la sate. Ceea ce m-a uimit a fost numărul mare de monahi și monahii, oameni tineri, dar și formare teologică bună a preoților de la sate. Este incredibil!

Acum, mesajul este acesta: „Frați ortodocși români, nu vă lăsați păcăliți de modernitate! Rămâneți fideli rădăcinilor ortodoxe bizantine! România este o adevărată bogăție spirituală. Este țara care face legătura între spiritualitatea rusă și spiritualitatea greacă. Cum voi sunteți un popor latin, facilitați dialogul spiritual cu Franța. Din punct de vedere cultural și lingvistic, francezii sunt mult mai apropiați de români, decât de ruși sau de greci. Domnul ne spune tuturor: Îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (In. 16:33).

[1] În momentul interviului, vreme de aproximativ două minute părintele Joseph s-a emoționat și a început să plângă, iar din mărturia sa, se pare că acestea erau lacrimi de bucurie.

(Interviul integral îl puteți citi în Revista Atitudini Nr. 89)