NEVOINȚELE ȘI ASCEZA SF. IOAN MAXIMOVICI

Minunat este a vedea cum un sfânt al secolului XX este împodobit cu daruri și nevoințe precum sfinții din vechime. Sf. Ioan nu doar că era un neobosit propovăduitor al credinței, în slujba sa episcopală, nu doar un mare filantrop, întemeind zeci de orfelinate și case pentru bolnavi, dar și un mare ascet. Despre ascezele și lucrarea sa duhovnicească, din perioada când era episcop în Shanghai, aflați în materialul de mai jos. NEVOINȚELE ȘI ASCEZA SF. IOAN MAXIMOVICI

SF. IOAN MAXIMOVICI – Episcop de Shanghai

În 1934, Sfântul Ioan a fost trimis să conducă turma ruşilor din Shanghai. Aici s-a făcut repede cunoscut ca un păstor iubitor care se dăruia în întregime turmei sale, ajutându-i pe toţi, şi ca un om sfânt a cărui rugăciune săvârşea minuni.

Primul lucru pe care l-a făcut a fost să refacă unitatea Bisericii. A restabilit legăturile cu sârbii, cu grecii, cu ucrainienii. A devenit imediat ocrotitorul a diferite societăţi de caritate şi binefacere şi a luat parte în mod activ la munca acestora, cu deosebire după ce a văzut cât de strâmtoraţi erau cei mai mulţi dintre păstoriţii săi, refugiaţi din Uniunea Sovietică. Nu s-a dus niciodată la ceai la cei bogaţi, dar putea fi văzut oriunde erau oameni în nevoie, indiferent de oră sau de vreme.

Orfelinat de 3500 de copii

A întemeiat o casă pentru orfani şi pentru copiii cu părinţi nevoiaşi, încredinţând-o ocrotirii cereşti a unui sfânt pe care-l preţuia foarte mult, Sfântul Tihon din Zadonsk, care iubea copiii. Vlădica însuşi aduna copiii bolnavi şi înfometaţi de pe străzile şi aleile întunecoase ale mahalalelor din Shanghai. Cu opt copii la început, orfelinatul a adăpostit mai târziu până la 100 de copii o dată şi în total cam 3500. Când au venit comuniştii, Vlădica a evacuat întregul orfelinat, mai întâi pe o insulă din Filipine, apoi în America.

Miezul ascezei sale erau rugăciunea şi postul. Mânca o dată pe zi, la ora 12 noaptea. În prima şi ultima săptămână din Postul Mare, nu mânca deloc, iar în restul acestui post şi în cel al Crăciunului, mânca numai pâine de la altar. Din pricina postului aspru se spune că avea şi acel defect la maxilar, defect ce se accentua în timpul posturilor, lucru pentru care şi pronunţa mai greu cuvintele.

Răbdarea cu demnitate a bolilor trupești

Slujea în catedrală în fiecare dimineaţă şi seară, chiar şi când era bolnav. Săvârşea zilnic Sfânta Liturghie, aşa cum avea să facă tot restul zilelor sale. Și, dacă dintr-un motiv oarecare nu putea, tot primea Sfânta Împărtăşanie.

„Odată, după cum mărturiseşte cineva, piciorul lui Vlădica era îngrozitor de umflat şi consiliul de medici, temându-se de o cangrenă, i-a prescris o spitalizare imediată, ceea ce Vlădica a refuzat categoric. Membrii Consiliului parohial, după ce l-au rugat îndelung să aibă milă şi l-au ameninţat că-l iau cu forţa, l-au silit pe Vlădica să accepte şi a fost trimis la Spitalul Rusesc în dimineaţa zilei dinaintea praznicului Înălţării Sfintei Cruci. La ora 6 însă Vlădica a venit la catedrală pe jos, şchiopătând şi a slujit. Într-o zi umflătura i-a dispărut în întregime”.

Vlădica purta haine din cel mai ieftin material chinezesc şi papuci sau sandale moi, totdeauna fără şosete, indiferent de vreme. Adeseori mergea desculţ, uneori după ce-şi dăduse sandalele unui sărac. Chiar şi slujea desculţ, lucru pentru care era criticat cu asprime.

Milostenia desăvârşită

Vlădica a cercetat şi închisoarea unde săvârşea Sfânta Liturghie pentru condamnaţi, pe o masă mică.

Însă cea mai înaltă faptă de milostenie a Vlădicăi considerăm că a fost cercetarea celor bolnavi mintali şi a celor îndrăciţi, pe care-i deosebea limpede de ceilalţi. În afara oraşului Shanghai se găsea un spital de boli mintale şi numai Vlădica avea puterea spirituală de a-i vizita pe aceşti oameni, îngrozitor de bolnavi. Le dădea Sfânta Împărtăşanie, iar ei, uimitor, o primeau liniştiţi şi-l ascultau. Întotdeauna aşteptau cu nerăbdare vizitele sale şi-l întâmpinau cu bucurie.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 13)