STĂPÂNIREA LIMBII | SF. LUCA AL CRIMEEI

„Plecați-vă spre adâncul inimii”

Închideţi deci ochii, plecaţi-vă capetele şi îndreptaţi-vă ochii minţii spre adâncul propriei voastre inimi! Și căutaţi: ce patimi, ce şerpi se cuibăresc acolo? Găsiţi-i pe toţi, şi doar atunci să cutezaţi a veni la spovedanie. Nimic să nu ascundeţi!

Cum ne este inima, aşa ne este şi viaţa. Dacă inima este curată, sfântă, pătrunsă de dragoste fierbinte faţă de Domnul Iisus Hristos, toate faptele, toate gândurile, toată filosofia noastră de viaţă vor fi pătrunse de această simţire, de aceste sfinte porunci ale inimii. Și atunci, din vistieria cea bună a inimii noastre, vom scoate roade bune în tot ce facem. Și în primul rând în viaţa de zi cu zi, în legăturile noastre cu cei din jur.

Dacă sunteţi jigniţi, prin tăcere şi linişte îl veţi dezarma cu desăvârşire pe cel care vă defăimă şi vă jigneşte. El va amuţi aşa cum se stinge scânteia când scuipi în ea, ceea ce se poate vedea şi din vieţile multor sfinți.

Oamenii înţelepţi, care duc viaţă duhovnicească, nu grăiesc în deşert niciodată. Ei sunt întotdeauna tăcuţi, concentraţi. În Grecia antică erau la mare cinste, filosofii şi înţelepţii. Filosofii nu primeau pe nimeni ca ucenici până când cel cu pricina nu dovedea că ştie să tacă. Însă, ar fi trecut, oare, acest examen vreunul dintre flecarii noştri contemporani? Bineînţeles că nu.

Cercetarea de sine

Dacă păcatul grăirii în deșert este atât de grav, cum să scăpăm de el, ce să facem cu limba noastră neînfrânată? Trebuie să facem ceea ce făcea Sf. Efrem Sirul. Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne izbăvească de această patimă și Domnul Iisus Hristos ne va împlini cererea. Trebuie să evităm comunicarea cu cei care grăiesc în deșert. Să ne ținem cât mai departe de ei, să căutăm părtășia puținilor înțelepți, care își deschid gura doar ca să spună câte un lucru folositor, de la care nu vei auzi cuvinte deșarte, vătămătoare de suflet.

Trebuie să vă supravegheați cu foarte mare atenție. Să dobândiți obiceiul de a examina ceea ce vreți să spuneți, să vă deprindeți cu ținerea limbii în frâu. Să nu-i dăm voie să flecărească! Seara, să vă aduceți aminte ce ați spus ziua, să vedeți dacă n-ați trăcănit, dacă n-ați jignit pe cineva, dacă n-ați mințit, dacă n-ați bârfit. Dacă vă veți însuși obiceiul acesta, vă veți obișnui să vă supravegheați orice mișcare a limbii și s-o înfrânați.

Limba și vorbirea păcătoasă

Aduceți-vă aminte: cu cât omul este mai concentrat pe lucrul principal, pe cele lăuntrice, pe cele adevărate, cu cât își face mai multă vreme pentru citirea Evangheliei, a Sfintei Scripturi, a scrierilor Sfinților Părinți, cu atât se pătrunde mai mult de înțelepciunea acestora și cu atât îi va pieri mai mult pofta de a trăncăni. Mare lucru este a dobândi stăpânirea asupra propriei limbi!

Patima slavei deşarte e nesfârşit de felurită. Cu toţii ne slăvim în deşert: unii cu frumuseţea trupească, cu bogăţia şi luxul hainelor, cu vilele, cu forţa fizică; alţii cu profunzimea cugetării, cu educaţia multilaterală şi cu talentele. Cel bolnav de slava deşartă devine negreşit trufaş: el se pune mai presus de toţi, i se pare că toţi sunt mai răi.

(Extras din „Sfântul Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare”, Editura Biserica Ortodoxă)