CARE ESTE CEA MAI MARE PUTERE PE CARE O DĂ IISUS APOSTOLILOR?

Cine poate ierta păcatele?

Ca unor prieteni ai Săi și fii ai lui Dumnezeu, Iisus le dă ucenicilor Săi putere și stăpânire care se află doar în puterea lui Dumnezeu, zicând: „pe bolnavi vindecați… dracii scoateți” (Mt. 10:8). Acea putere și stăpânire este răspândită de la Apostoli la Sfânta Biserică a lui Hristos.

Cum se face că Dumnezeu dă atâta putere și stăpânire unor mărunte zidiri omenești? El a adat ucenicilor Săi ceva și mai mult, și anume iertarea păcatelor. Că oamenii pot săvârși minuni, asta știau și fariseii, și cărturarii evrei. Dar ca cineva, afară de Dumnezeu să poată ierta păcatele, asta nici nu știau, și nici nu voiau să știe.

„Ce acesta așa grăiește hule? Cine poate ierta păcatele, fără numai Unul Dumnezeu? (Mc. 2:7). Nebăgând de seamă aceste spuse ale unor neștiutori, Domnul a dat stăpânire dumnezeiască prietenilor Săi. „Cărora veți ierta păcatele, se vor ierta lor” (Ioan 20:23). Ca și când un domnitor ar da dregătorilor săi dreptul de a ridica osândire la moarte..

Un dar mai mare decât facerea de minuni. Cea mai mare putere

Nicicând de la zidirea lumii, nu s-a auzit ori s-a întâmplat ca Dumnezeu să dea oamenilor stăpânirea Sa de a ierta păcatele. Acesta este un dar mai mare decât facerea de minuni. Iar dacă a dăruit ceea ce este mai mare, cum să nu dăruiască ceva mai mic? Le-a dat pe amândouă. În canonul Sfinților Apostoli, pe 30 iunie, se citește: „Vă este dat harul vindecărilor și iertării păcatelor”. Le-a dat tot.

Le-a dat tot: „Și orice veți cere în numele Meu, aceea voi face”. „Și toate, ori câte veți cere în rugăciune, crezând, veți lua”. „Cereți și vi se va da vouă”. Acestea nu sunt cuvintele unui om de neîncredere, nici nu sunt făgăduințele unui muritor, pe care moartea într-o clipă îl ia și îi zădărnicește făgăduințele. Acestea sunt cuvintele Celui mai de încredere, făgăduințele Celui fără de moarte, veșnic Viu.

Pavel, vasul alegerii, cel plin de putere dumnezeiască

Lui Dumnezeu i-a fost plăcut, zice preaslăvitul Pavel, „ca să descopere pe Fiul Său întru mine” (Gal. 1:16). Și a înțeles aceasta și cu grijă a urmărit cum Hristos Se sălășluiește întru el până când, în cele din urmă, a putut glăsui: „De acum Hristos viază întru mine” (Gal. 2:20).

Pavel! Om mărunțel și încovoiat, cu chelie și socotit la vorbă, îmbrăcat simplu și hrănit prost, cu vederea slabă și neîngrijit – sub același înveliș înșelător se ascundea un mic dumnezeu și fiu al lui Dumnezeu, împărat și preot. Mii și mii au urmat după el, milioane și milioane, care după cele de dinafară erau cei din urmă, dar, după cele lăuntrice, primii între oameni.

Lumina aceasta nu era vrednică de ei, după cuvintele aceluiași Pavel. Ei sunt biruitorii sinelui și lumii, care acum strălucesc ca sorii în Împărăția Cerurilor și cântă cu îngerii în jurul Dumnezeului slavei, Mielul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Iisus Hristos.

(Extras din cartea „Sfântul Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei și Jicei, Capete”, Editura Predania)