CUM ÎL OSÂNDIM PE APROAPELE ÎN DISCUȚIILE NOASTRE | SF. EVMENIE

Nejudecarea sa desăvârșită

Încă ceva ce îl deosebea pe părintele nostru de ceilalți și era foarte pedagogic pentru noi, era nejudecarea sa desăvârșită. Nu-i plăcea să ne audă judecând, nici să osândim pe cineva. De multe ori, când era întrebat legat de ceva, răspundea: „Nu este treaba mea aceasta”.

Era foarte atent. Se ferea tot timpul să vorbească despre lucruri care sminteau, care ar fi putut să fie vrednice de judecare. Ne sfătuia: ,,Chiar de vei auzi multe, să nu spui nimic. Nici măcar atunci când ți se va spune că așa trebuie să fie, să nu-ți spui părerea”. Părintele de obicei, asculta, zâmbea, dar niciodată nu-și exprima judecata lui în acea privință. Era foarte discret și atent.

Nu putea să asculte comentarii negative

Într-o zi, un învățător a zis vorbind către părintele: „Cât s-au schimbat copiii, părinte! Sunt ca niște drăcușori, fac gălăgie mereu. S-au sălbăticit cu totul”.

Părintele Evmenie l-a întrerupt îndată: „Vai, Măicuța Domnului! De ce să spui că s-au sălbăticit copiii? De ce să spui acest lucru?”. Ar fi fost gata să plângă. Nu putea să asculte asemenea comentarii negative.

Nici nouă, nu ne permitea niciodată să comentăm ceva nici de bine, nici de rău. Era foarte aspru în această privință. Zicea: „Unul care face cu ușurință critici, acesta va judeca cu ușurință. Nu trebuie să lăsăm sufletul să se obișnuiască cu judecăți”.

Odată am spus : „Este om sfânt Părintele Paisie, la fel și Bătrânul Porfirie”. La care părintele s-a grăbit să răspundă: „Să nu mai spuneți aceasta, să nu repetați aceasta!”. Îi respecta foarte mult, dar cu toate astea ne spunea: ,,Să nu spuneți, pentru că aceasta nu îi ajută deloc”.

„Mulți sfinți văd”

Toate erau firești la părintele și el punea înaintea lui Dumnezeu pe sinele său, în chip firesc, exact așa cum era, numai o bucurie, zâmbitor, fără urmă de emfază. Mulți îl judecau, dar el nu judeca niciodată pe nimeni.

Într-o zi, când s-a dus la o mănăstire din Attiki, a auzit pe un ieromonah punând la îndoială faptul că mai există bătrâni sfinți în zilele noastre. Adică, acesta prezenta sfințenia ca fiind ceva inexistent în epoca noastră.

Atunci părintele Evmenie, care era oarecum familiar cu spațiul acesta al sfințeniei, deși el își ascundea cu iscusință sfințenia, i-a spus pe un ton aspru: ,,Spui minciuni. Știi câți sfinți văd eu pe drum, cu fuste sau cu pantaloni, cu rasă sau fără rasă? O minunăție, părintele meu, o minunăție! Dar ce este sfințenia? Este harul Duhului Sfânt.

Vai de capul nostru, de nu vor avea creștinii har”.

(Extras din cartea „Sfântul Evmenie – bunul păstor și de minuni făcător”, editată la mănăstirea Paltin)