S-A PRIVATIZAT COMUNISMUL? DR. GALINA RĂDULEANU

Să o ascultăm pe doamna Dr. Psihiatru Galina Răduleanu, pătimitoare în temnițele comuniste și luptătoare împotriva tiraniei și abuzurilor sistemului bolșevic. De unde găsim puterea de a rezista unui sistem totalitar opresiv? S-A PRIVATIZAT COMUNISMUL? DR. GALINA RĂDULEANU

Oricând e posibil să te redresezi

Care e forța din om care-l propulsează spre bine, în situațiile limită? Dumneavoastră ați fi putut să nu vă păstrați verticalitatea, dar ați avut puterea să o faceți. De unde ați avut-o?

Să știi că pe moment nici nu-ți dai seama de decizia ta. După ce ai trecut de acea situație, te întrebi: „Doamne, ce-am făcut?”. Sunt foarte multe lucruri pe care le-ai făcut, zicând: „E firesc să le fac, că așa face toată lumea”. Și pe urmă, vine un moment în care te întrebi: „Dar, de ce l-am făcut?”. Să știi că este și momentul de pocăință, de părere de rău. Zici: „Așa ceva nu trebuia să fac. Doamne, iartă-mă!”. Numai așa scapi. Sigur că, poți să ai și o clarviziune foarte limpede și să spui: „Aceasta nu e de făcut. Nu se poate”. Și în închisoare, au fost oameni care au cedat. 

Ce-i trebuie omului ca să nu cedeze?

Nu toți au fost cu puterea de a ceda, dar după aceea s-au ridicat. Au căzut. Și Părintele Calciu a fost un om care a cedat, care a crezut că face bine, făcând ceea ce face. Și pe urmă, și-a dat seama de cădere și s-a redresat așa de mult, încât a schimbat întregul proces. Tot procesul a fost schimbat datorită lui. Și el s-a schimbat și toată viața lui. Deci, se poate! Oricând, se poate.

Securitatea s-a bazat pe oamenii care au cedat

Deci, cumva decizia aceasta înspre bine e dincolo de noi și e insuflată de sus…

Este legată și de puterea pe care ți-o dă Cel de Sus, de la care o ceri: „Doamne, arată-mi ce să fac!”. Și, de fapt, esențialul creștinului este: „Facă-se voia Ta!”. Dacă ajungi să simți că aceasta este voia Lui, chiar dacă te dezavantajează din punct de vedere lumesc, trebuie să ai tăria s-o urmezi. „Domnule, aceasta e voia Lui, eu nu pot să mă vând. Nu pot să cedez pentru că înseamnă că nu mai sunt eu, că am venit degeaba pe pământ și că viața mai nu mai are niciun rost”. Sigur că ai parte de niște consecințe care nu sunt totdeauna plăcute.

Cel puțin, în închisoare n-a fost deloc plăcut, și chiar și în viață. Toată Securitatea s-a bazat pe oameni care au cedat și care, nici măcar după ’90, n-au zis: „Măi, iertați-mă!”. Am avut un informator pe care l-am găsit în dosar că mă turna. Am copiat declarația lui împotriva mea și am pus-o într-un plic. Și l-am trimis în provincie unde era el. N-am primit decât o recomandată cu aviz de primire. Era semnată și acolo unde trebuia să spui cine ești, după ce a citit, el a scris: „O rudă”. Adică, el era rudă cu mine. Și după ce a citit, n-a mai dat niciun semn.

Sistemul comunist nu și-a recunoscut vina

Cineva care era în pragul morții și care a fost unul din cei care au torturat la Pitești, era un om foarte bun, un om excepțional. Dar totuși întotdeauna mă gândeam că are ceva în ochii lui, ceva rece și metalic. Ei, și a făcut o boală foarte gravă.

Și când am fost la el la spital, l-am întrebat, pentru că citisem într-o carte chiar despre el, despre ce se întâmplase la Pitești. Și l-am întrebat: „Măi, e adevărat ce se spune în cartea aia despre tine?”. „Nu e adevărat!”. Peste câteva zile, a murit.

În țara noastră, poate doi au recunoscut că au fost oamenii Securității. În rest, toți au zis: „Nu am putut altfel, așa a făcut toată lumea”. De aceea, se întâmplă tot ce se întâmplă. Era un banc care zicea: „Comunismul nu a dispărut. Se privatizează”.

Iubirea vrăjmașilor

Cum ați reușit să iertați, în chip deplin, pe cei care v-au chinuit?

Păi, nici nu i-am urât. Poate fi și un fel de orgoliu, pentru că nu-i consideram oameni, un soi de „nimeni”. Citindu-l pe Sf. Siluan Athonitul care vorbește tot timpul despre iubirea vrăjmașilor, mi-am dat seama că eu, totuși nu i-am iubit. Și pe urmă, îmi spuneam: „Cum să-l iubesc pe Stalin? Pe Ceaușescu, cum să-l iubesc?”. Dar, totuși se poate. Gândește-te că erau sfinți care au avut o milă, o compasiune – nu cred că poate fi vorba de iubire – față de diavol. Totuși, el e un nefericit. Omul rău este un om nefericit. Dar până una, alta, îți face atâta rău!…

Să nu cedăm lupta!

În momentul în care simți că mori sufletește, ce poți face?

Moartea spirituală poate fi întoarsă oricând. În primul rând, nu cred că se întâmplă pe moment. Cred că este o chestiune graduală. De aceea, și întoarcerea nu poate să fie pe moment. De exemplu, cazi într-o groapă. Nu poți să ieși imediat, dar totuși îți faci trepte ca să ieși.

Odată ajuns pe fundul prăpastiei, de acolo, direcția poate să fie doar în sus. Când ai ajuns în talpa iadului, de acolo nu mai poți merge în jos. 

Eu nu sunt de acord cu chestiunea aceasta, pentru că mi-aduc aminte de o întâmplare, de  un fel de fabulă care mi s-a spus în copilărie, tocmai ca să-mi dea impulsul de a lupta în anumite situații. Două broaște au căzut în două hârdaie cu lapte. Și una a zis că nu mai e nimic de făcut și s-a înecat. Cealaltă a început să dea din picioare până când a făcut unt. Și așa s-a ridicat. Deci, nu întotdeauna dacă ai ajuns la fund, înseamnă că nu mai e nimic de făcut.

(Selecții din Revista Atitudini Nr. 89)