Când eram la mănăstire, în Iannița, a venit un ieromonah aghiorit, care avea experiența Rugăciunii. Într-o noapte, m-a luat într-un paraclis al mănăstirii. Era ora două și jumătate. Mi-a spus: „Ia un scăunel și stai aici, aproape! Zi rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă, concentrându-ți mintea pe cuvintele Rugăciunii, fără a lăsa în minte vreo altă închipuire!”.
„Fără un dascăl încercat al Rugăciunii inimii, nu poate învăța cineva să se roage”
Este important să mai căutăm, în aceste timpuri, povățuitori ai „Rugăciunii”, ai Harului?
Nu este important, este esențial! Fără un dascăl încercat al Rugăciunii inimii, nu poate învăța cineva să se roage. Noi, de mici copii, am fost aproape de părinții aghioriți. Aveam pe bătrânii noștri care ne învățau viața ascetică, dar Rugăciunea inimii nu o știau prea mulți în lume. De aceea, am ucenicit la părinți care știau Rugăciunea din experiență.
Când eram la mănăstire, în Iannița, a venit un ieromonah aghiorit, care avea experiența Rugăciunii. Într-o noapte, m-a luat într-un paraclis al mănăstirii. Era ora două și jumătate. Mi-a spus: „Ia un scăunel și stai aici, aproape! Zi rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă, concentrându-ți mintea pe cuvintele Rugăciunii, fără a lăsa în minte vreo altă închipuire!”.
„Eu am crezut că este un lucru ușor”
Eu am crezut că este un lucru ușor. Ziceam Rugăciunea și înainte de asta, dar abia atunci când o iei în serios, începe și vrăjmașul să te ia în serios. A trecut un sfert de oră și, deși m-am străduit, nu am reușit să mă concentrez. I-am zis: „Părinte, am obosit, nu mai pot!”. „Cum ai obosit? Stai și continuă!”.
Ca să-i fac hatârul, am făcut cum a zis. După încă un sfert de oră, îi zic din nou: „Părinte, am terminat?”. „A, nu, nu am terminat. Avem drum lung”… „Dar nu pot să mă concentrez, îmi fuge mintea”. „Dacă fuge, trage-o înapoi și fă-o atentă din nou asupra cuvintelor Rugăciunii”.
Cât credeți că m-a ținut în exercițiul acesta? Două ore și jumătate. Mi-a fost foarte greu și vă mărturisesc că în acel moment nici nu am simțit ceva deosebit. Singura mea dorință era să terminăm odată.
Puterea Rugăciunii lui Iisus
După aceasta, s-a dus și părintele la chilie să se odihnească, și eu. Îndată ce am ajuns la chilie, însă, văd în inima mea altceva, ce nu mai simțisem niciodată. Am stat mult și am cugetat, ce este ceea ce simt și am văzut două lucruri: pe de-o parte, era ceva care parcă îmi topea patimile, îmi micșora egoismul, mânia. Pe de altă parte, simțeam în inima mea o bucurie și o veselie pe care nu le mai simțisem până atunci.
Părintele aghiorit a plecat în scurt timp de la noi, dar eu, pentru ceea ce am simțit atunci, am continuat acest exercițiu noapte de noapte. Timp de 10 ani, m-am trezit în fiecare dimineață la ora 5 și timp de două ore și jumătate ziceam Rugăciunea. Aveam dificultăți, fugea mintea și câte altele. În acești zece ani, am devenit și preot și am început să slujesc Liturghia.
Ascultarea – marea ajutătoare
Pe de altă parte, odată cu studiile universitare, dar și cu experiența mănăstirească, citeam scrierile Sfinților Părinți și învățam ascultarea. Prin urmare, de-a lungul celor zece ani, am îmbinat trei lucruri: primul a fost exercițiul continuu al Rugăciunii, pe care nu l-am abandonat niciodată. Atunci când oboseam, alergam la citirea scrierilor duhovnicești, în special la Părinții noetici. Cel mai mult îmi plăcea Sf. Maxim Mărturisitorul. În paralel, slujeam Sf. Liturghie.
Acești trei factori: Rugăciunea, citirea Sfinților Părinți și Sf. Liturghie au făcut ca în cei zece ani să petrec, ca și când aș fi fost în afara limitelor vieții.
(Interviul integral îl puteți citi în Revista Atitudini Nr. 89)
Notă:
Părintele Arhimandrit Maxim Kiritsis s-a născut într-un sat de munte din Nafpaktia în 1945. Este licențiat al Facultății de Teologie din cadrul Universității Aristotelis din Tesalonic. Ca monah a învățat ascultarea lângă un stareț aspru și înțelept. În 1987, a devenit întâistătătorul Sfintei Mănăstiri „Cuviosul Dionisie din Olimp”. Este un cleric cărturar, cu o bogată experiență duhovnicească, atât ca părinte duhovnicesc al multor creștini, dar mai ales ca stareț al unei mari frății monahale. Părintele Maxim este, de asemenea, povățuitorul duhovnicesc a două mănăstiri de maici din nordul Greciei.
(Interviu realizat de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă, decembrie 2024)
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.