HARUL RUGĂCIUNII NEÎNCETATE | O SFÂNTĂ NECUNOSCUTĂ

Iubirea divină care arde și nu mistuie

Fiul meu, atunci când omul ajunge prin harul lui Dumnezeu la rugăciunea neîncetată, mintea i se curățește și toate îl cuprind în sine pe Dumnezeu. Adică: cunoștința, simțirea, gândirea și toate celelalte. Însă când iubim pe Cel ce ne iubește, acea iubire depășește simțirea, lucrând înlăuntrul nostru Însăși Iubirea divină. Și, atunci, inima strigă: Iisuse al meu, Dulcea mea iubire, Lumina sufletului meu, Cel ce ești suflarea și viața mea, aflatu-m-am în întuneric și m-ai adus la lumină, trezitu-m-a dulcele Tău glas. Bucuria și mângâierea mea sufletească!

Iubirea care arde și nu mistuie!

Așadar, fiul meu, când această iubire începe să ardă, atunci vei iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți.

Dacă te vei îngriji de păcatele tale și vei spune neîntrerupt rugăciunea lui Iisus, atunci va veni Harul lui Dumnezeu. Iar când va veni iubirea desăvârșită și puterea Harului, îți vei aminti de cuvintele Apostolului Pavel. Ce anume ne desparte de iubirea lui Dumnezeu? De vreme ce, iubitul meu, Apostolul spune: „Dumnezeu este dragoste și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el”. Când iubirea vine, atunci ea arde și nu mistuie. Inima arde din pricina acestei iubiri.

Învrednicește-ne, Doamne, să Te iubim așa cum ne iubești Tu!

Nu te întrista că nu dobândești întotdeauna har la rugăciune. Harul pleacă și vine ca să-l cauți cu mai multă ardoare. Pentru că Bunul Dumnezeu știe, iubitul meu, că omul este trândav din fire. Iar când îl stăpânește obișnuința, încetează lupta duhovnicească, adică tăind în fiecare zi câte puțin din rugăciune, ne biruiește obișnuința și cădem în lenevire și în îndepărtarea de Dumnezeu. Însă prin harul divin, inima se îndulcește din nou și, astfel, continuăm lupta duhovnicească.

Iubitul meu, să nu renunți la luptă niciodată, să nu primești de la diavol gândul că nu rodești duhovnicește. Chiar și niciun pas să nu facem, dorința de mântuire și strădania noastră se vor măsura în fața lui Dumnezeu. Pe când lipsa de strădanie este socotită aducătoare de moarte. Așadar, fiul meu, să ne înarmăm zilnic cu semnul crucii și să mergem tot înainte.

Cea mai înaltă stare duhovnicească

Zi și noapte să rostești rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, cu străpungere de inimă, gândindu-te că acum vei muri și trebuie să-L rogi pe Dreptul Judecător să te mântuiască. Acest gând îți va aduce durere, suferință, pocăință. Iar rugăciunea va ieși dintr-o inimă îndurerată, înflăcărată. Și va veni cucernicia, fericita tristețe, ceea ce duhovnicește înseamnă „plânsul cel aducător de bucurie”.

Să nu ai niciodată cuvinte de laudă pentru tine însuți, pentru că diavolul se bucură când ne mândrim.

Prin rugăciunea „Doamne, miluiește-mă”, harul divin va veni îndată. Și atunci o stare duhovnicească mai înaltă nu va exista pentru om, nici nu-și va mai dori nimic niciodată.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 42)