PĂRINTELE JUSTIN: PĂȚANII CU ÎNVĂȚĂTORUL

Bucurii și năzdrăvănii în școală, mai ceva ca la Ion Creangă. Despre importanța învățământului în formarea caracterului copilului, Părintele Justin ne vorbea adesea. „Ca să schimbi o Românie, avem nevoie de mame și învățători buni”, ne învăța Părintele. Astăzi vă prezentăm câteva întâmplări hazlii din copilăria Părintelui Justin, din care reiese cum erau împletite la români: umorul, școala, dragostea de neam și credința. Strictețe și binefacere! PĂRINTELE JUSTIN: PĂȚANII CU ÎNVĂȚĂTORUL

Misiunea învățătorului

Și toate, împletite în învățătorii noștri care făceau educație copiilor în școală. Era preocuparea principală ca să-l faci un bun creștin. În școală, se făceau orele acelea frumoase, dar mai venea și puțină asprime. Nu rareori, luai la palmă câte 6, 7 lovituri. Luai și câte 12, depindea de gravitate. Dar era foarte bună treaba asta pentru că democrația era la locul ei, în sfințenia ei. Iar educația și formarea erau în mâna creștinului.

Învățătorul, cum era văzut?

Erau trei instituții mari de educație: școala, Biserica, familia. Ele stau la baza formării și educării unui popor. Învățătorii noștri erau foarte bine pregătiți în măsura în care era atunci pregătirea unui învățător. Un învățător cunoștea și contabilitate și sociologie, cunoștea și teologie și filosofie. Povestea cineva că misiunea catolică e puternică pentru că un preot care se duce în Africa, de pildă, trebuie să cunoască, pe lângă teologie, și medicină, și tot ce ține de viața și necesitățile unui stat sălbatic.

Prezența învățătorului în biserică

Deci, misiunea învățătorului, a profesorului este foarte importantă pentru formarea copilului…

Să luăm un exemplu bun de la comuniști. Știți prea bine că ei au venit după actul din 23 august 1944, act de mare importanță nu numai pentru țara noastră, ci și pentru Europa, care și astăzi zace în întuneric. Europa occidentală era deja atacată. A mai venit și partea asta masonică și a acoperit-o definitiv.
Învățătorul, dragii mei, era duminica, în sărbători, în biserică. El citea Cazania, citea Apostolul, se spovedea, se împărtășea, dacă era un început de post, de pildă, Paști sau Crăciun.

Directorul Petrescu și respectul copiilor

Părintele Petrescu – Dumnezeu să-l ierte! – era directorul școlii. Ce să vă spun, dragii mei? Era atâta strictețe și binefacere!… Îl pândeam pe părintele dintr-un colț al curții școlii, de unde se vedea direct până la casa parohială. De la 300-400 metri, 80, 150 de copii: „Băieți, a închis poarta!”. Venea părintele mândru, pe marginea drumului, urca o pantă până ce intra în curtea școlii. Eram 150 de copii, dar vă spun, nu se auzea musca. Dacă o pasăre trecea pe deasupra școlii, se auzea fâlfâitul aripioarelor ei.
Când intram în clasă, la fel. Fiecare era la locul lui. Părintele stătea la catedră și urmărea: „Măi, tu, de ce mergi așa? Ai învățat ceva astăzi?”. Te întreba de tata, de mama, dacă mai ai frați. Te lua după îmbrăcăminte să vadă dacă ești hrănit sau ești flămând, sau ești beteag. Dacă spuneai că ești răcit, că ai căzut în baltă, zicea: „Treci la o parte! Ora asta nu răspunzi, nici nu te întreb. Mâine, stăm de vorbă”. Începea ora, toată lumea deschidea cărțile. Era un singur manual și începea fie cu biologia, fie cu istoria sau cu religia, ori cu alt obiect.

Am uitat să vă spun că rugăciunea era după fiecare oră. De Paști, era cântarea Hristos a înviat de trei ori, Luminează-te, luminează-te. Și când venea celălalt învățător care era civil, îi cântam câte un Axion, ca să terminăm ora mai repede. A mers o oră, două, până când l-a întrebat pe director dacă așa e obiceiul să cântăm rugăciunile. Și când a aflat că noi, de fapt, trăgeam de timp, cântam Hristos a înviat, de trei ori și: „Stai jos!”. Începea ora.

Părintele Justin și pățania cu macul și măselarița

Acasă, am avut cu vecinii niște necazuri. Era o plantă, măselarița, cu boaba exact ca macul. Și ce am făcut eu într-una din zile cu vreo 3, 4 copii? Am cules niște mac și i-am dat unui copil. Toată noaptea, copilul acela nu a dormit și a doua zi, era buimac, nu prea știa ce-i cu el. Sigur că s-a aflat până la urmă ce s-a întâmplat cu măselarița și cu macul.

Mama a venit la învățător, că directorul era aspru. Când greșeai, avea deasupra catedrei o nuielușă și îți aplica câteva. Sigur că nu dădea el cum trebuia să dea, ca în armată. Iar eu eram în necazul acesta. Părintele m-a luat la întrebări și m-a ținut cam două luni în asprimea aceasta. Dar m-a făcut un copil cum mai rar întâlnești! (râde glumind)… Spre deosebire de vremurile de acum când aud de drepturile copilului, despre drepturile omului, ale femeii, despre drepturile aerului…

Colaborarea dintre părinți și învățător

La școală, părinții veneau, nu ca să-l apere pe copil. Venea mama și spunea: „Domnule învățător, copilul acesta nu mă ascultă. Îmi face numai greutăți”. „Ei bine, lasă că aranjăm noi”.
Acum vin părinții să-l ia la rost pe învățător, că de ce l-a notat cu notă așa slabă sau îi cer socoteală că i-a vorbit copilului cam aspru. Și noi ne bucurăm. Copilul se bucură că trece timpul, dar trece pe socoteala lui, iar învățătorul îl lasă de capul lui.
Îmi spunea o învățătoare dintr-un sat din Roman, acum câteva zile, că s-a îmbolnăvit de inimă. Are o clasă de țigani, un singur român și acela, baptist. Copiii nu mai au nicio lege. Intră pe o ușă, ies, se urcă pe bănci, iar ea e năucă de cap. Nu știe ce să mai facă. Și am întrebat-o: „Dar, nu ai oleacă de autoritate să-i iei de urechi?”. „Păi, da’ mâine, am ieșit din școală. Și îmi pierd și pâinea. Am doi copii acasă”.

Salariile profesorilor

De ce credeți că ține statul profesorii cu salarii așa de mici și în condiții atât de proaste?

Ca să nu facă nimic. Statul nostru nu vrea decât să-l degradeze cât mai mult pe țăranul nostru, să-l aducă la ignoranță, să-l îndobitocească, să nu mai știe nimic, să fie ca o turmă de oi. Acesta e scopul acestui stat. Nu, realizarea omului, nu, bunul mers al unui sat. Noi am avut o viață ocrotită în ceea ce privește instrucția, pregătirea aceasta profesională. Așa cum a fost comunismul, totuși copiii noștri erau pregătiți. Ei au făcut față peste tot.
Astăzi, copilul nostru este din ce în ce mai slab pregătit și nenorocit. Iar clasa burgheză actuală, își trimite copiii în Franța, în Germania, în America. Se duc să-și petreacă vacanțele în Thailanda, își fac case, vile ca pe timpul comuniștilor. Membrii de partid își aveau magazinele lor, livezile lor, casele lor, își aduceau zarzavatul din nu știu ce țară, că nu le mai convenea cel din țară.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 85)