Sfântul Ioan de la Rila

Sfântul Ioan de Rila, cel mare între pustnici, era din hotarele slăvitei cetăți Sredsca, din satul care se numea Scrina, în vremea împărăției iubitorului de Hristos, Petru, împăratul româno-bulgar, și al împăratului grecesc Constantin Diogen, având părinți dreptcredincioși.

După încetarea din viață a părinților săi, toate cele rămase le-a împărțit la săraci, căci din tinerețe a iubit pe Dumnezeu și, luând chip monahicesc, a ieșit din țarina sa, neavând pe trupul său decât o haină de piele.

Suindu-se într-un munte înalt și pustiu, se nevoia acolo cu viață îmbunătățită.

Vă învit să aflați din minunile acestui sfânt:

Copacul ca peșteră

După puțină vreme, din îndemnare diavolească, au năpădit noaptea asupra lui tâlharii și, bătându-l foarte mult, l-au izgonit de acolo.

Iar Ioan, plecând din muntele acela, s-a sălășluit în pustiul Rilei și, intrând într-un copac scorburos, petrecea în post, în rugăciune și în lacrimi, rugându-se lui Dumnezeu neîncetat.

În acel loc a locuit șaizeci de ani, hrănindu-se numai cu buruieni.

Față omenească n-a văzut, ci numai fiare sălbatice.

Văzând Dumnezeu marea răbdare a lui Ioan, a poruncit ca în acel loc să crească mazăre și cu aceasta s-a hrănit fericitul mulți ani.

Necredința arhiepiscopului

Trecând multă vreme, craiul unguresc, pornindu-se cu multă oaste asupra pământului grecesc, l-a prădat și, ajungând la cetatea Sredsca, a luat racla cu trupul cuviosului.

Auzise de minunile sfântului – și a poruncit să ducă cu cinste racla în țara sa și să-l pună în biserica din cetatea care se numea Ostrogoma.

Arhiepiscopul Ostrogomei, auzind că cuviosul Ioan de la Rila este plăcut înaintea lui Dumnezeu și preamărit prin minuni în toate țările, nu credea.

„Nu știu pe acesta a fi pomenit în scripturile cele vechi”, zicea el.

Atunci nu voia să meargă să se închine sfântului.

Și de năprasnă s-a legat limba lui cu amuțire.

El, cunoscând pricina amuțirii lui, căci hulise pe cuviosul, a alergat degrabă la racla sfântului și, căzând la pământ, l-a sărutat, cerând iertare.

Iar sfântul Ioan, plăcutul lui Dumnezeu, ascultând degrabă pe arhiepiscop, în același ceas i-a dezlegat limba și iar i-a dat graiul curat.

Apoi el, câștigând tămăduire, cu plângere își mărturisea la toți greșeala săvârșită.

(sursă: „Viețile Sfinților”)