LUPTELE SF. GHEORGHE LAZĂR CU DIAVOLII ÎN PUSTIE

Cu toții ne rugăm sfinților să ne ajute și să ne ocrotească, dar puțini cunoaștem luptele și nevoințele prin care ei au dobândit puterea de la Dumnezeu. Să aflăm câteva crâmpeie din astfel de lupte ascetice, lupte cu forțele nevăzute ale întunericului ce încearcă să ne oprească din urcușul nostru spre Dumnezeu. LUPTELE SF. GHEORGHE LAZĂR CU DIAVOLII ÎN PUSTIE

MOȘ GHEORGHE LAZĂR LA IERUSALIM

Timp de 40 de zile, Gheorghe va zăbovi în Cetatea Sfântă în aspre postiri și necurmată rugăciune, povățuind cu cuvântul atât cât de pricepea pe cei care îi ieșeau în cale și îi cereau sfatul. „În fiecare noapte, când veneam la Sfântul Mormânt trebuia să trec printr-o piață unde era multă lume, căci acolo târgul se ține mai mult noaptea, din pricina căldurii. Deci când mergeam la biserică, multă lume îmi ieșea în cale, mă întreba cuvinte de folos, îmi cerea sfat și mă cinstea. Iar când mă întorceam de la biserică spre gazdă, nimeni nu mă băga în seamă, nimeni nu mă cunoștea”.

ÎNTÂLNIREA CU PUSTNICUL XENOFONT

Singur, Hristos îi știa inima și pătrundea cu smerita lui iubire în ungherele cele mai tăinuite ale sufletului său, rânduind să-i descopere voia Lui printr-un pustnic cuvios care trăia în peștera Sfântului Xenofont. Când l-a zărit apropiindu-se de peșteră, sihastrul care tocmai hrănea din mâinile sale un leu, l-a strigat pe nume pe truditul călător. „Frate Gheorghe, vino și nu te teme! Pomenită să fie credința ta înaintea tronului lui Hristos și auzită să fie rugăciunea ta în urechile Domnului Savaot.

Mă veselesc de vederea feței tale și cer binecuvântarea Preasfintei Treimi peste capul tău. Căci ai voit mai degrabă a fi lepădat în casa Domnului, decât a locui în locașurile păcătoșilor. Frate Gheorghe știu dragostea și râvna inimii tale. Fericit ești că ți-ai ales a sluji toată viața lui Hristos. Dar să nu te întorci îndată în țară, ci zăbovește o vreme la mănăstirile din Palestina, în permanentă rugăciune, tăcere și post. Iar când îți va porunci Duhul Sfânt, să vii iarăși pe la mine”…

RUGĂTOR ISIHAST ÎN CUPTORUL ISPITIRILOR DIN PUSTIE

„Iar nebiruitul ostaș al lui Hristos, nici așa nu s-a lăsat biruit de vrăjmaș, ci având îndrăzneală la rugăciune, a cerut de la Dumnezeu darul să umble toată viața sa desculț atât vara, cât și iarna”.
Dincolo de limanul nisipos și uscat al deșertului udat de lacrimile anahoreților, sub mantaua soarelui dogoritor al Țării Sfinte, se întind lavrele însingurate ale Palestinei pe care fratele Gheorghe le va cerceta cu de-amănuntul, sfințindu-le cu nevoințele lui cele mai presus de fire. „Ziua se ruga într-o peșteră, citind Psaltirea luată de acasă și făcând mii de metanii. Iar noaptea se ruga în biserică cu mâinile la cer. Dormea numai două-trei ore. Dimineața și seara venea cu călugării la pravilă, apoi, după ce ajuta la udatul grădinilor de zarzavat, primea puțină hrană după asfințitul soarelui. Câțiva pesmeți, puține măsline, smochine sau portocale. Lunea, miercurea și vinerea nu mânca nimic până a doua zi”.

LUPTELE DIN PUSTIE

Reîntors la sfetnicul lui de la peștera Sfântului Xenofont, i se cere o nevoință și mai aspră menită să-l ajute să-și limpezească drumul pe care avea să-l urmeze. Să se retragă în arșița pustiei și să postească 40 de zile doar cu pâine și cu apă. Dincolo de Iordan, în inima deșertului, unde zările se luminează de auriul nisipului și privirea, cât o țin puterile, rătăcește fără opreliști peste stâncile rebele, în sufletul fratelui Gheorghe pârjolul dorului de casă, de soție și de copii. Va suferi pe trupul său uscat de asprele postiri puzderia de păduchi care, umplându-l din cap până în picioare, îl poticneau la rugăciune.

Lovit din toate părțile de ura celui pizmaș, chinuit cu năluciri și vedenii amăgitoare, în sufletul fratelui Gheorghe arde, zi și noapte, candela pătimirilor curățitoare. „Într-una din zile, vrăjmașul îi arunca mereu căciula de pe cap, vrând să-l pornească spre mânie. Iar el, de la o vreme a lăsat-o jos și s-a făgăduit înaintea lui Dumnezeu, ca până la moarte să umble vară și iarnă cu capul descoperit.

Apoi, într-o noapte diavolul i-a aruncat de la sine și bocancii, încât nu avea cu ce se mai încălța. Iar nebiruitul ostaș al lui Hristos, nici așa nu s-a lăsat biruit de vrăjmaș, ci având îndrăzneală la rugăciune, a cerut de la Dumnezeu darul să umble toată viața sa desculț atât vara, cât și iarna”.

BIRUINȚA ȘI LUMINA SF. MORMÂNT

Moșul Dumitru Bogdan Strâmbu, unul din bătrânii satului Șugag și rudă cu Moș Gheorghe Lazăr își amintește cum vrednicul nevoitor îi povestea că în cele 40 de zile de pustie, acesta a mâncat numai 250 gr. de pâine. Iar când bruma de hrană i s-a terminat, l-a luptat o foame atât de sălbatică încât a început să mănânce din rădăcinile care creșteau răzlețe printre ciulinii din pustie.

Nedespărțit de slova Psaltirii și de dulceața numelui Fiului Sfânt, fratele Gheorghe va săvârși cu bine călătoria ostenicioasă a celor 40 de zile și va pleca spre Ierusalim, purtând pe înscrisul inimii sale însemnele biruinței asupra potrivnicului.

„Și cum a intrat în Biserică să aprindă lumânarea la Sfântul Mormânt, s-a petrecut un lucru minunat: lumânarea din mâna lui s-a aprins singură, ca semn că i-a primit Dumnezeu ostenelile și rugăciunea din pustie”.

DESCOPERIREA DUMNEZEIASCĂ

Dornic să se spovedească, se reîntoarce la pustnicul de la peștera Sfântului Xenofont care îi zidește sufletul cu ultimele îndrumări. „Frate Gheorghe, Duhul Sfânt mi-a descoperit că nu ești chemat să fii călugăr, dar vei duce o nevoinţă mai înaltă decât a unui monah. Vei umbla din loc în loc în rugăciune şi multă lipsă şi vei avea mintea mereu la Dumnezeu. El va fi tot timpul cu tine. Stăruieşte în rugăciune. Asta este regula vieţii tale.

Pentru că ai biruit pe vrăjmașul în pustie și nu te-ai lăsat înșelat de cursele lui, iată ți-a dat Dumnezeu darul rugăciunii celei curate și putere asupra vrăjmașului. În toată viața ta, nu vei mai fi amăgit de diavolul și vei umbla până la moarte desculț și cu capul descoperit, căci frigul, căldura și boala nu te vor vătăma” …

(Mai multe mărturii puteți afla în Revista Atitudini Nr. 56)