SF. SOFRONIE SAHAROV ȘI POVĂȚUIREA DUHOVNICEASCĂ DE LA ESSEX

Metoda atipică de povățuire și organizare mănăstirească a Părintelui Sofronie a devenit cunoscută în toată lumea. Metoda sa năștea sfinți și lucrare lăuntrică. Care este aceasta aflați în textul de mai jos. SF. SOFORNIE SAHAROV ȘI POVĂȚUIREA DUHOVNICEASCĂ DE LA ESSEX

ÎNTEMEIETOR ȘI POVĂȚUITOR AL MĂNĂSTIRII SF. IOAN BOTEZĂTORUL DE LA ESSEX

„Inima starețului, subțiată de mulți ani de plâns și suferințe, ca un radar foarte sensibil, era în stare să prindă cele mai subțiri mișcări ale duhului care «suflă unde voiește»”.

Aceeași sete de rugăciune îl va determina pe părintele Sofronie să părăsească Parisul pentru a întemeia în 1958 în Anglia, la Essex, sub oblăduirea mitropolitului Antonie Bloom al Surojului, obștea monahală a Sf. Ioan Botezătorul, care ulterior în 1965, va fi trecută sub omoforul Patriarhiei ecumenice ca stavropighie. Monahii care vor ucenici în jurul arhimandritului Sofronie, vor gusta din adâncimile necuprinse de cuvânt ale teologiei marelui stareț, trăită ca pe o stare lăuntrică permanentă.

Într-una din multele cuvântări cu care avea obiceiul să hrănească sufletele care se încredințaseră povățuirii lui, „cuvântul rostit de el devenind un har povățuitor în cele ale tainelor, un fel de prelungire a stărilor liturgice înaintea Feței Domnului”[1], avea să exclame: „Mă rog lui Dumnezeu ca să se întărească în voi anume această stare. Iar aceasta este «gnoseologia[2]» noastră în calea dumnezeiască. Este calea către adevărata cunoaștere a adevăratului Dumnezeu, teologia ca stare a duhului nostru care trăiește necontenit în Dumnezeu-Duhul Sfânt”[3].

CUVINTE DE DUH

Cuvântările starețului cu frații vor adânci un făgaș al stării de har în care însuși starețul petrecea după o nevoință monahală de 67 de ani: „Trebuie să ne concentrăm toată atenția numai la faptul de a nu greși, nici înaintea lui Dumnezeu, nici înaintea omului, nici față de lucruri”, spunea el. „Și din această viață simplă, dar concentrată pe acea poruncă, se naște starea omului când el, ființial de acum trăiește în Dumnezeu. (…) Dacă vom introduce o oarecare disciplină, dacă vom începe să ne dezbinăm unul de altul, fiindcă cuiva nu-i place caracterul altcuiva, atunci mănăstirea noastră nu va avea nicio valoare. Și eu nicicum nu doresc să zidesc sau să întemeiez aici o astfel de mănăstire, unde să se ivească certuri și socoteli omenești meschine”[4].

Părintele Rafail Noica ne face câteva destăinuiri despre felul în care l-a perceput pe arhim. Sofronie în perioada petrecută la Essex: „Inima starețului, subțiată de mulți ani de plâns și suferințe, ca un radar foarte sensibil, era în stare să prindă cele mai subțiri mișcări ale duhului care «suflă unde voiește». Și parcă intrând în acel șuvoi al veșniciei, începea să vorbească, schimbându-și înfățișarea feței și dezvăluindu-se în măreția împărătească a cuvântului său. El vorbea rar, ca din inimă.

Cu toate acestea, starețul se purta totdeauna în chip cât se poate de firesc și simplu. Nu era la el nimic pretențios, neadevărat, ceva care să aducă cu un oracol pronunțând o profeție. Nu. Doar avântul rugăciunii fierbinți către Dumnezeu. Prin cuvântul lui cuprindea pe cei de față și le înălța cugetul în acea lume unde realitățile dumnezeiești se contemplează ca ceva vădit”[5].

SFATURI UTILE

De multe ori sfaturile părintelui Sofronie erau atât de practice, încât uimeau prin concretețea lor, dar și prin faptul că în chip tainic aduceau nesperate biruințe în arena luptelor duhovnicești: „Luptați-vă pe toate căile: cu osteneală, cu vreo plimbare, cu vreo îndeletnicire oarecare, intelectuală sau fizică, printr-o conversație cu vreun frate. Toate acestea, în sine, sunt lucruri mici însă rezultatul obținut într-o astfel de luptă este deosebit de prețios. Nu este cazul să ne grăbim în viața noastră. Creșterea noastră atârnă de pronia lui Dumnezeu pentru noi. Uneori se întâmplă că monahul trăiește o viață lungă, o jumătate de veac și încă nu cunoaște sensul monahismului”[6].

Mistuit de căutarea miezului vieții monahale, însetat de un povățuitor care prin prezența lui să-i deschidă adâncul vieții duhovnicești, IPS Ierothéos Vlachos, actualul mitropolit al Nafpaktosului, avea să-l întâlnească pe părintele Sofronie la Essex în 1976, lăsându-ne ca mărturie, impresiile avute în acele clipe.

„Plimbările cu el erau o întrepătrundere de respect și asceză. Pășea cu noblețe, dar și cu o smerenie ascetică. Când cineva îl vedea pe părintele pășind pe drum vedea o întrepătrundere între nobil și ascetul pustiului. Ochii lui erau albaștri, iar barba și părul ce-i cădea pe umeri erau albe. Puteau fi văzute pe fața sa strălucirea, seninătatea. Avea un glas grav, vorbea încet, curat, evlavios. Când râdea o făcea cu toată inima. Imediat însă se oprea, spunea în rusește «da» și continua cu multă seriozitate discuția. Era foarte sobru, dar în același timp plăcut. Aceste două caracteristici îi evidențiau latura ascetică și adâncimea inimii, deoarece chipul său nu avea legătură cu seriozitatea egoistă sau cu bunăvoința prefăcută. În general chipul îi arăta adâncimea lumii sale interioare”[7].

Toată viața starețului nu a fost altceva decât o confirmare tainică a crezului său ființial: „Eu nu doresc să fiu original. Eu doresc să urmez pilda de netăgăduit a Sfinților, a reprezentanților învățăturii noastre. Astfel veți putea observa că eu nimic nou sau extravagant nu-mi îngădui”[8].

SF. LITURGHIE ȘI VIAȚA ÎN HRISTOS

Centrul vieții mănăstirii Sf. Ioan Botezătorul era Sf. Liturghie, jertfa fără de sânge pe care o trăia fiecare aici: „Atunci când slujea era pe deplin concentrat, trup și suflet în lumea Liturghiei și toată lumea părea concentrată și strânsă în momentul acela în inima lui. Putea oricine observa că mintea lui era adâncită în inimă, nu îndrăznea nimeni să îl privească mult timp sau să îi vorbească. Mișcările lui erau deosebite, erau calde, blânde. Binecuvânta lumea cu conștiința a ceea ce făcea, privindu-i pe toți cei din jur. Ceea ce simțea fiecare când părintele rostea rugăciunile era faptul că mintea lui era neîncetat în inimă. Dumnezeiasca Liturghie și rugăciunea sfințeau întreaga atmosferă a mănăstirii și creșteau adâncirea atmosferei de autentică viață monahală”[9].

În ciuda bolilor care îl încercau tot mai mult, arhim. Sofronie își va împlini cu stăruință, până la capăt îndatoririle de monah în paralel cu viața lui duhovnicească intensă, rămânând credincios și străduinței de a-l face cunoscut lumii pe Sf. Siluan. În anul 1973, publică cartea Un călugăr din Muntele Athos, care cuprinde viața Sfântului, iar în 1975 editează cuvintele și notițele de jurnal ale Sfântului Siluan în cartea Înțelepciune din Muntele Athos.

Strădaniile sale vor conduce la proclamarea canonizării cuviosului Siluan de către Patriarhia ecumenică în anul 1987. Tot din truda părintelui Sofronie pentru a semăna cuvântul viu în ogorul sufletului unei generații văduvite de povățuitori, vor mai vedea lumina tiparului His life is Mine (Viața lui este a mea) în 1977 și Vom vedea pe Dumnezeu precum este (1985), criticile aspre făcute de ruși pe seama conținutului ultimei cărți agravând starea de sănătate a starețului care se descumpănește în a mai publica și alte scrieri.

BIBLIOGRAFIE

[1] ierom. Rafail Noica în Predoslovie la Cuvântări duhovnicești, vol. 1, p. 11

[2] Gnoseologia este teoria cunoașterii

[3] Cuvântarea nr. 12, 6 mai 1991

[4] Cuvântarea nr. 17, 30 septembrie 1991, p. 61

[5] ierom. Rafail Noica în Predoslovie la Cuvântări duhovnicești, vol. 1, p. 17

[6] Cuvântări duhovnicești, vol. 1, p. 274.

[7] Cunosc un om în Hristos…, p. 193.

[8] Cuvântări duhovnicești, vol. 1, pp. 95-96.

[9] Cunosc un om în Hristos…, pp. 180-181.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 47)