Cine va putea spune dragostea față de cei bolnavi a acestui mare sfânt al Americii și al întregii Biserici? Pământul arid al Americii a fost însă udat cu harul ce strălucea în acest ilustru episcop de Shangai. Să urmărim o minune impresionantă a acestui sfânt mare făcător de minuni, petrecută chiar în timpul vieții sale. SF. IOAN MAXIMOVICI. CUM A READUS LA VIAȚĂ O TÂNĂRĂ ACCIDENTATĂ
Se ruga la căpătâiul bolnavilor
Lui Vlădica îi plăcea foarte mult să cerceteze pe cei bolnavi, lucru pe care-l făcea în fiecare zi, spovedind şi împărtăşind oameni. Dacă starea vreunui pacient devenea critică, Vlădica se ducea la el, la orice oră din zi şi din noapte, ca să se roage la căpătâiul lui. În cele ce urmează redăm una din minunile neîndoielnice săvârşite prin rugăciunile lui Vlădica; aceasta a fost notată în arhiva Spitalului regional din Shanghai:
Aruncată de pe cal
L.D. Sadcovskaia era foarte pasionată de sportul curselor de cai. Odată a fost aruncată jos de pe cal; s-a lovit cu capul de o piatră şi şi-a pierdut cunoştinţa. A fost adusă la spital în stare de inconştienţă. Un consiliu de medici a declarat în unanimitate că nu mai are nicio speranţă şi că este puţin probabil să mai trăiască până dimineaţa.
Aproape nu mai avea puls; craniul era fracturat în mai multe locuri, astfel încât bucăţelele din el apăsau pe creier. Într-o astfel de stare ar fi murit pe masa de operaţie. Chiar dacă inima ei ar fi rezistat unei operaţii şi dacă aceasta ar fi reuşit, tot ar fi rămas surdă, mută şi oarbă.
Vindecare minunată
Sora ei, după ce a auzit toate acestea, a alergat la episcopul Ioan disperată, implorându-l să o salveze. Vlădica a ascultat-o: a venit la spital şi le-a poruncit tuturor să iasă din cameră, unde s-a rugat timp de vreo două ore. Apoi l-a chemat pe medicul şef şi i-a cerut să o examineze din nou. Ce uimit a fost doctorul să descopere că pulsul era normal! El a fost de acord să o opereze imediat, însă numai în prezenţa episcopului Ioan.
Operaţia a reuşit şi doctorii au fost uluiţi când pacienta şi-a căpătat cunoştinţa şi a cerut ceva de băut. Acum vede şi aude foarte bine. Încă trăieşte şi poate vorbi, poate vedea şi auzi.
Astfel de minuni au fost nenumărate şi nu credem că este carte să le încapă.
(Viața pe larg a Sf. Ioan Maximovici o puteți citi aici, preluat din Revista Atitudini Nr. 13)
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.