De-a lungul timpului Biserica a fost mult prigonită și deposedată de multe din averile sale, câștigate cu trudă și cinste. Profesorul Ioan Vlăducă ne aduce în atenție câteva locașuri de cult desființate, dărâmate, bombardate sau transformate de autoritățile laice în diverse clădiri de administrație sau chiar penitenciare. RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA AVERILOR BISERICEȘTI. IOAN VLĂDUCĂ
Baza materială a Ortodoxiei
Baza materială a Ortodoxiei are trei componente: trupul, sfintele lăcaşuri împreună cu obiectele bisericeşti şi baza economică a dreptcredincioşilor. În prima parte a acestui articol am prezentat atacurile împotriva trupului omenesc. Acum spunem câteva cuvinte despre războiul care s-a dus şi se duce împotriva sfintelor lăcaşuri şi a averilor bisericeşti.
Acest război are ca prim scop ştergerea tuturor mărturiilor Creştinismului. Slujitorii întunericului cunosc faptul că nu pot impune ideea că Ortodoxia este un mit decât desfiinţând toate urmele şi mărturiile intervenţiei lui Dumnezeu în Biserică. Ar avea şansă de a fi crezuţi numai dacă ar distruge bisericile, mănăstirile, sfintele moaşte, sfintele icoane şi cărţile cu conţinut teologic şi istoric.
Al doilea scop al acestui război este slăbirea misiunii ortodoxe prin afectarea bazei materiale.
Cuza și răpirea averilor bisericești
În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, în 1859, guvernul a răpit averile bisericeşti ale mânăstirilor Neamţul, Secul, Agapia, Adam şi Verona, sub pretext de administraţie rea şi le-a trecut sub administrarea Ministerului de Culte. Atunci au fost luate tipografiile din Mânăstirea Neamţ, s-au desfiinţat fabricile mănăstireşti, s-au vândut la iarmaroc vitele, stupii şi toate averile mobile ale mănăstirilor, oprindu-se numai ceea ce era de absolută necesitate pentru soborul mănăstiresc. În schimb s-au făcut mănăstirilor state de plată în marginile strictului necesar şi s-au trecut la buget. Prin aceasta s-a desfiinţat autonomia economică a mănăstirilor ortodoxe, scopul fiind slăbirea Ortodoxiei.
Mănăstirile Doljeşti, lângă Roman, Zagovia din Iaşi şi 31 de schituri au fost desfiinţate, bisericile lor fiind prefăcute în biserici de mir. În Ţara Românească multe mănăstiri şi schituri au fost transformate în închisori şi ospicii.
Secularizarea averilor mănăstirești
Apoi, prin legea de secularizare a averilor mânăstireşti din 13 decembrie 1863, au fost declarate ca averi ale statului toate averile mănăstireşti din România.
Pe aceeaşi linie au mers, mai târziu, comuniştii. Mănăstirea Dervent a fost ctitorită în 1936 de monahul Elefterie Mihai cu bani strânşi de la credincioşii din satele din jur. În 1959, călugării au fost alungaţi de autorităţile comuniste. În chilii şi arhondaric s-au amenajat birourile IAS-ului din localitate, iar mănăstirea a devenit biserică de parohie. A fost reînfiinţată în 1990. Mănăstirea Găvanu, ctitorită în 1707, a fost incendiată de turci în 1821 şi refăcută în 1828. A fost desfiinţată în 1960 şi reînfiinţată în 1989.
Mănăstirea Sfânta Treime, construită în 1940 a avut o obşte numeroasă. În 1951 a fost desfiinţată. S-a făcut aici un hangar pentru tractoare şi utilaje agricole. A fost reînfiinţată în 1990.
Mănăstirea Lepşa, întemeiată în 1774 de un ucenic al Cuviosului Paisie Velicikovski cu ajutorul credincioşilor din satul Tulnici. A fost desfiinţată în 1960, devenind depozit forestier, grajd şi apoi tabără pentru copii. A fost reînfiinţată în 1990. Mănăstirea Naşterea Maicii Domnului, ctitorită în 1934 de moşiereasa Eugenia Pană, a fost desfiinţată în 1959, iar maicile au fost nevoite să plece în satele şi oraşele din jur. Complexul a fost luat de IAS. Chiliile au fost lăsate în degradare şi apoi au fost dărâmate. În faţa bisericii aflate în ruină s-au amenajat hangare pentru agricultură. A fost reînfiinţată în 1991.
Mănăstirile – închisori pentru femei
Mănăstirea Balaciu, ctitorită în 1750 de familia boierilor Piteşteanu, a fost desfiinţată în 1961 în Săptămâna Patimilor, rămânând în părăsire până când s-au dărâmat toate chiliile, iar biserica a ajuns o ruină. A fost reînfiinţată în anul 1990. Mănăstirea Plătăreşti a fost ctitorită în 1646 de Matei Basarab. După secularizarea averilor mănăstireşti, în timpul lui Al. Ioan Cuza, în fostele chilii s-a înfiinţat o închisoare pentru femei; mai târziu, aşezământul a devenit sanatoriu pentru copii. Mănăstirea a fost reînfiinţată în anul 1926. A fost desfiinţată în regimul comunist şi reînfiinţată în anul 2000.
Mănăstirea Eroii Neamului a fost construită în 1945 prin colectă publică făcută de maica Teodora şi închinată eroilor neamului. A fost desfiinţată în 1960 şi toate clădirile, inclusiv biserica, au fost dărâmate.
Mănăstirea Râmeţ, ctitorită în 1214, a fost lovită de tunurile lui Bukow în 1762, refăcută în anii următori şi distrusă din nou de armata imperială habsburgică în 1785. Este apoi refăcută, dar în 1960 este desfiinţată de comunişti şi transformată în cabană turistică. În 1982 mănăstirea este din nou autorizată să funcţioneze.
Martirajul sârbesc
Aceste apucături barbare nu se întâlnesc doar la comunişti. Prin războiul din anii 1991-1995 s-a încercat distrugerea Bisericii Ortodoxe Sârbe. Devastările au fost intenţionate, scopul fiind înlăturarea mărturiilor autentice şi a moştenirii duhovniceşti a sârbilor.
Au fost distruse 212 biserici, iar 367 au fost avariate. De asemenea, au fost distruse 111 clădiri bisericeşti, iar 107 au fost avariate.
Reşedinţa Episcopală din Pakrac a fost jefuită şi devastată. Reşedinţa Episcopală din Zagreb a fost avariată de explozibil. Reşedinţa epicopală din Karlovac a fost jefuită şi demolată în timpul crăciunului romano-catolic din 1993. Pentru nici unul din episcopii ortodocşi din fosta Republică a Croaţiei nu a fost posibilă întoarcerea la reşedinţa sa, din două motive: ori reşedinţele au fost distruse, ori autorităţile croate nu le-au permis acest lucru.
Din cele zece reşedinţe episcopale ortodoxe sârbe în fostele Republici Iugoslave ale Croaţiei şi Bosniei-Herţegovina, şapte au fost bombardate sau devastate.
Biserica din Vrbica a fost jefuită şi incendiată de croaţi în 1995; icoanele şi obiectele de cult răpite din biserică au fost duse în parohia romano-catolică din Livno. Biserica Sfântul Proroc Ilie din Vrtoće a fost deteriorată şi tâlhărită. Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Gata a fost bombardată. Biserica Botezul Domnului din Gerzovo a fost vandalizată de croaţi. Materialul pentru restaurarea bisericii a fost incendiat. Biserica Sfânta Treime din Glamoć a fost vandalizată de croaţi. Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Glogovac a fost incendiată. Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Grahovo a fost tâlhărită şi deteriorată de croaţi. Biserica Sfântul Sava din Graci a fost vandalizată şi jefuită. Biserica Adormirea Maicii Domnului din Gubin a fost distrusă cu tancul.
Toate acestea – şi altele asemenea – dovedesc faptul că duşmanii Bisericii sunt foarte slabi. Fiind înfuriaţi din cauza lipsei lor de argumente, se năpustesc mai rău ca fiarele şi se chinuiesc să distrugă orice urmă a Adevărului.
Bibliografie
- Aioanei, Cr. Troncotă, Pătimirea Bisericii în închisorile comuniste. Contra „armatei negre a călugărilor şi călugăriţelor”, Vestitorul Ortodoxiei, iulie, 1996, august, 1996.
Preot dr. Ioan Dură, Monahismul românesc în anii 1948-1989, Ed. Harisma, Bucureşti, 1994.
Pr. Dumitru Mitoiu, Crimele inchiziţiei comuniste, Vestitorul Ortodoxiei, 16-30 iunie 1996.
Cristina Păiuşan, Radu Ciuceanu, Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist, 1945-1958, vol I, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2001.
Mihai Vlasie, Drumuri spre Mânăstiri. Ghidul aşezămintelor monahale ortodoxe din România, ediţia a VII-a, Ed. Sophia, Bucureşti, 2002.
Ioan Vlăducă, Dialoguri despre ştiinţă şi credinţă, Fundaţia Justin Pârvu, 2010.
Ne vorbeşte Părintele Justin, Fundaţia Justin Pârvu, 2011.
Din învăţăturile şi minunile Părintelui Justin, Fundaţia Justin Pârvu, 2013.
Ruinele Ortodoxiei. Biserici şi mănăstiri ortodoxe sârbe distruse, pângărite şi devastate 1991-1999. Editura Scara, Bucureşti, 1999.
Comunitatea Sfântului Munte Athos (Kinotita) a făcut o vizită în Iugoslavia, Vestitorul Ortodoxiei, 1 iunie 1999.
Patriarhul Rusiei protestează împotriva batjocoririi celor sfinte de către piloţii NATO, Vestitorul Ortodoxiei, 15 aprilie 1999.
(Articol publicat și în Revista Atitudini Nr. 31)
👏