Ascultați cuvântul de întâmpinare al Părintelui Arhimandrit Hariton Negrea, starețul mănăstirii Petru-Vodă, la aducerea osemintelor mărturisitorului Ioan Ianolide, în mănăstirea Paltin. Reamintim faptul că Ioan Ianolide, fostul deținut politic, a fost deshumat de la mănăstirea Cernica sâmbătă 25 mai, spre a fi reînhumat în mănăstirea Paltin Petru Vodă. ARHIM. HARITON NEGREA DESPRE IOAN IANOLIDE
După video, aveți și transcriptul.
Predica Părintelui Hariton Negrea
Preacucernici părinți, preacuvioase maici și surori, dreptmăritori creștini, Hristos a înviat!
Aici, la mănăstirea Paltin Petru Vodă, în seara aceasta avem un moment deosebit, un moment liturgic pe care noi, îl întâlnim în Sfânta noastră Biserică, în sfânta noastră Tradiție, când rămășițele pământești, la cererea familiei sunt dezgropate. Și atunci, se leagă relații mutuale între Dumnezeu și cel care este pomenit, între Dumnezeu și persoanele care săvârșesc această pomenire.
În seara aceasta, aici, la mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, Paltin de la Petru Vodă, avem rămășițele pământești și consider, sfintele moaște ale martirului și mărturisitorului, Ioan Ianolide. Lucrul acesta s-a realizat, în primul rând, cu ajutorul lui Dumnezeu, și mai ales invocând ajutorul sfinților martiri și mărturisitori care au fost în temniță. Dar nu putem uita și efortul pe care l-a făcut soția, dna. Constanța Ianolide și fiica ei, Mihaela, demersul care a constat în acte, documente scrise, în așa fel încât acest moment să aibă și partea lui legală, ca nu cumva să existe un motiv de învinuire și pricină, la adresa acestui mare martir.
Mireasma sfinților martiri
Slujba săvârșită în seara aceasta este legată de slujba și pomenirea sfinților martiri și eroi, pentru că Sf. Sinod a considerat că este moment și slujbă potrivită pentru acești mari mărturisitori. Dacă privim rămășițele pământești și oasele care s-au adus din cimitirul de la Cernica aici, în biserică, se observă cu ochiul liber că sunt galbene ca ale Sfinților Părinți care au mărturisit credința și ele îmbracă mireasma sfinților martiri și mărturisitori care au fost în temniță.
Mulțumim lui Dumnezeu că avem parte și de aceste rămășițe, pentru că ele ne încredințează că pe fața pământului, în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română există mântuire. Ioan Ianolide a fost botezat, a crescut în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română. Aici, în această biserică, noi l-am primit cu evlavie în suflet. Considerăm că exemplul de viață, „întoarcerea lui la Hristos”, ne îndeamnă ca și noi să ținem seama în momentele de rugăciune, de slujbă, în momente de încercare sufletească că trebuie să avem această întoarcere către Hristos.
Un mare odor
Ioan Ianolide se prezintă ca un model pentru martiri. Dar cartea lui, cuvintele și mărturia lui, Îl prezintă ca model pe Iisus Hristos, Domnul, Cel Care l-a îmbrăcat în haina muceniciei, Cel Care l-a îmbrăcat în trupul și Sângele Lui, atunci când a fost împărtășit în Biserică. Și iată, că astăzi trăim acest moment de bucurie.
Mulțumim doamnei Constanța Ianolide și fiicei ei, Mihaela pentru că ne oferă acest mare odor. B.O.R. își va aduce aminte de acest moment pentru că, în timp și ani peste ani, sfinții martiri ni se vor arăta nouă ca exemplu de viață, spunându-ne, în mod văzut că și în zilele noastre, ne putem izbăvi de patimi, mântui, sfinți și desăvârși.
Dumnezeu să-l odihnească cu drepții și pe noi, să ne pomenească marele mărturisitor, Ioan Ianolide!
(Cuvânt susținut la mănăstirea Paltin, 25 mai)
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.