Sfântul Ierarh Acachie, episcopul Melitinei

Acest rob al lui Dumnezeu s-a născut în cetatea Melitinei, Armenia din părinți neroditori care prin post și rugăciune au dobândit de la Cel Preaînalt acest rod binecuvântat.

Crescând acesta, l-au dat la învățătura cărții și l-au dus la episcopul cetății aceleia pentru a-l da spre slujirea lui Dumnezeu (căci așa făgăduiseră).

Sfântul Otrie episcopul, văzând darul lui Dumnezeu într-însul, la făcut cleric bisericesc.

Sporind cu învățătura, înțelepciunea și cu viața bineplăcută Lui a devenit la rândul său vas ales din care se revărsa izvorul Apei Celei Vii celor care doreau să se adape din ea.

La dânsul a fost și Sfântul Eftimie cel Mare în anii copilăriei, a învățând carte, precum de aceasta se povestește în viața Sfântului. Și nu numai copiilor, ci și bătrânilor a fost învățător Fericitul Acachie, cu cuvântul și cu chipul îmbunătățitei sale vieți, după ce acum și la treapta preoției se suise.

După trecerea la cele veșnice a Sfântului Otrie, toți într-un glas l-au ales pe fericitul Acachie să fie episcop în locul său, al cetății Melitinei.

Păscând biserica lui Hristos din destul și făcând multe minuni, s-a dus către Domnul și s-a așezat lângă mormântul Sfântului Mucenic Polieuct.

Apă din cer și vin

Fiind secetă mare în acel an și foametea stând deasupra și mâhnirea poporului înmulțindu-se, s-a dus arhiereul lui Dumnezeu împreună cu poporul cel flămând la biserica Sfântului Marelui Mucenic Eustatie.

Aceasta era afară din cetate și rugau pe pătimitorul lui Hristos ca să-i ajute în rugăciunile lor și împreună să ceară de la Dumnezeu ploaie pământului celui uscat.

Și, afară de biserică, la un loc frumos făcând jertfelnic și prestol dumnezeiesc, în câmp, fără de acoperământ și poruncind cele cu cale, a început jertfa cea fără de sânge a o săvârși.

Își ridica ochii cei plini de lacrimi spre cer. Și n-a amestecat în sfântul pahar apă în vin, precum este obiceiul a amesteca, ci înălțându-și mintea la Dumnezeu, cu dinadinsul se ruga ca El Singur de sus cu apă de ploaie să amestece paharul și brazdele pământului cele uscate să le adape.

Și atât a fost de tare și de puternică la Domnul rugăciunea lui, încât îndată s-a vărsat ploaie mare și nu numai paharul a amestecat, ci și pământul a adăpat din destul.

Și s-a schimbat în bucurie mâhnirea tuturor popoarelor ce erau acolo, care se veseleau și mulțumeau lui Dumnezeu.

Și a fost în acel an îmbelșugare preaîndestulată cu rugăciunile plăcutului lui Dumnezeu Acachie.

Piatra care oprește revărsare râului

Un râu din acele părți de multe ori surpându-și malurile sale, îneca satele învecinate.

Odată atât s-a umplut, încât și casele cele mari, care erau aproape, cu totul le-a înecat, iar pe altele le dărâma și din ceas în ceas mai mult amenința cu înecarea mai multor locuințe.

Iar arhiereul lui Dumnezeu, Acachie, văzând necazul cel mare al poporului său de potopul acela și făcând rugăciune către Dumnezeu, a pus o piatră nu departe de mal și a poruncit râului să nu treacă de hotarul cel pus de dânsul.

Și îndată s-a împreunat apa în malurile sale și se vedea că-și făcea curgerea mai sus decât pământul, din cauza apei multe, iar din maluri nu se revărsa mai departe, fără numai până la piatra aceea, cu care arhiereul a încuiat râul acela în ale sale hotare.

Spânzurat în văzduh

A fost un loc elinesc, de la cetatea de acolo ca de optsprezece stadii, care se numea Miasini, foarte frumos, potrivit și desfătat, având de amândouă părțile câmp larg, care se despărțea între două dealuri. (…)

După ce sfântul a început a zidi acolo o biserică în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, atunci oamenii aceia răi îi făceau noaptea rău; pentru că cele ce ziua zideau credincioșii, pe acelea noaptea le dărâmau păgânii închinători la idoli. (…)

Să pomenim o minune preaslăvită, care s-a făcut acolo.

Vârful bisericii, din întâmplare nefiind bine întemeiat, pe când Arhiereul lui Dumnezeu săvârșea dumnezeiasca slujbă în Altar, se pleca să cadă înlăuntrul bisericii, începând chiar a cădea.

Și poporul cu mare teamă fugea afară, iar arhiereul a strigat:

„Domnul este apărătorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa?”.

Și îndată s-a ținut vârful bisericii și stătea spânzurat în văzduh, sprijinindu-se prin rugăciunea sfântului ca de un stâlp tare, până ce arhiereul a săvârșit slujba și a ieșit afară cu clerul său.

După ce a ieșit, a căzut vârful la pământ cu mare zgomot, nevătămând pe nimeni.

Și animalele ascultă de el

Într-altă biserică oarecare, la un loc ce se numea Samurie, pe când acest bun păstor dădea hrană duhovnicească la turma sa cea cuvântătoare, adică propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, vorbind către popor, o mulțime de rândunele care erau acolo, cu cântarea lor cea glăsuitoare făceau împiedicare glasului lui cel lin, asurzind urechile ascultătorilor, încât nu se auzeau bine cuvintele ce ieșeau din gura cea de Dumnezeu glăsuitoare a arhiereului.

Atunci învățătorul, încetând puțin din vorbirea cea către popor, și-a întors cuvântul spre rândunele și le-a poruncit în numele Celui de obște Ziditor al tuturor, să tacă din strigarea lor și îndată rândunelele au tăcut, fiind legate cu amuțire.

Și nu numai au tăcut, ci au și zburat mai departe, lăsându-și cuiburile.

Din acea vreme nu se mai încuibau acolo și chiar dacă una din rândunele zbura din întâmplare pe la biserica aceea, nu putea să-și dea acolo firescul său glas, ci ca o mută zbura; și îndată se ducea de acolo, ca și cum era gonită de cineva.

Pe niște broaște, care orăcăiau asurzitor într-un lac, le-a certat, poruncindu-le să tacă.

Iar după câtăva vreme miluindu-le, le-a dezlegat de amuțire, însă nu cu totul, pentru că le lăsase să-și dea glasurile, dar nu cu mare glas ca mai înainte.

(Extras din „Viețile Sfinților”, ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005)

Sinaxarul video: