PR. CRĂCIUN OPRE – PUTEREA HARULUI ÎN ÎNCHISOARE

„Luni de zile am stat aşa, încât nici nu mă mai gândeam când voi ieşi din închisoare. Era mai tentantă bucuria aceea a harului în urma jertfei noastre decât gândul la eliberare”.

Vă oferim câteva momente impresionante din relatările Părintelui Crăciun despre lupta duhovnicească din închisoare. Cum intervenea Dumnezeu în momentele cheie și cum lucra Harul? PR. CRĂCIUN OPRE – PUTEREA HARULUI ÎN ÎNCHISOARE

Nu mai simțea bătăile

Tânărul Crăciun este arestat de Securitate în plină stradă, în cadrul internatului facultăţii de Teologie. „Ăştia m-au luat – povestea Părintele Crăciun în chilia Părintelui Justin – şi patru, cinci gealaţi mă aşteptau într-o casă naţionalizată. Eram pedagog la un internat de liceu în cadrul facultăţii şi mă ia de la masă flămând – m-au săturat ăia – şi, cum am intrat, m-au trântit jos şi celelalte pe care le ştiţi. Mi-am împreunat palmele şi am zis Tatăl nostru, nu o dată, ci de repetate ori. Nu am mai ştiut că mă bat”.

Ajutorul Pr. Arsenie Boca

După anchetă Părintele Crăciun este condamnat de Tribunalul Militar din Timișoara, pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”. Relatăm acum o întâmplare pe care Părintele Crăciun obişnuia să o pună pe seama altui deţinut (ori că o făcea din smerenie, ori că sunt cazuri similare). Însă de două ori Părintele însuși ne-a mărturisit că despre sfinţia sa era vorba. „Dar am păţit eu următorul lucru: mă anchetau după declaraţiile celorlalţi colegi şi ştiindu-mă fugit, îmi puseseră în cârcă verzi şi uscate.

Înainte de proces îţi dădea voie să te uiţi în dosar, ca să vezi acuzele care ţi se aduc. Și, uitându-mă peste el, am constatat că cei care m-au anchetat pe mine, când au dat paginile, două din ele s-au lipit una de alta. Pentru că dacă ar fi fost să mă judece după ce scria acolo, mi-ar fi dat 25 de ani. Şi m-am pomenit că mi-au dat doi[1] ani. Minunea aceasta am pus-o pe seama rugăciunilor părintelui Arsenie” (Părintele Arsenie Boca era şi sfinţia sa anchetat şi arestat în acea perioadă. Dar cu Părintele Arsenie avea să vorbească mai târziu).

Rugăciunea în temniță

De la Arad e dus la Oradea, apoi la Timişoara. Aici – continuă Părintele – „eram câte 20 de oameni în celulă, toţi elevi sau studenţi. Ne aruncau câte trei pâini să ne împărţim. O făceau anume, ca să ne batem pentru mâncare. Întotdeauna erau neînţelegeri, că unul are o felie mai mare, altul mai mică…

La o anumită oră, seara, ne încuia. Şi dacă mureai, nu mai deschideau uşa până dimineaţa. Prima zi, după ce s-a făcut închiderea de seară, i-am invitat pe ceilalţi colegi să ne rugăm. Am citit Acatistul Maicii Domnului. Pe atunci aveam şi câte o cărticică de rugăciuni. Şi ne-am rugat. Cum am început rânduiala aceasta de rugăciune, de meditaţie religioasă, nu a mai fost nicio dezbinare. Şi când a început atmosfera asta de rugăciune, au uitat toţi că sunt închişi, au devenit toţi iarăşi fraţi.

Luni de zile am stat aşa, încât nici nu mă mai gândeam când voi ieşi din închisoare. Era mai tentantă bucuria aceea a harului în urma jertfei noastre decât gândul la eliberare”.

Visul

„Pe mama am visat-o când a murit. Mi-a spus atunci, în vis, că mai am 7 ani de făcut închisoare”. Părintele nu a ştiut că mama sa murise decât după ce a ieşit din închisoare, totuşi i s-a arătat în chip minunat. Tot în chip minunat i s-a arătat şi în noaptea de Crăciun a anului ’54, spunându-i ca va mai sta 3 luni în închisoare. Şi chiar aşa s-a şi petrecut.  În ziua de Bunavestire, adică exact după trei luni, a fost eliberat”.

Rugăciunea lui Iisus

Era atât de slăbit încât gardienii puneau pariuri când o să moară. Şi nu au reuşit să îl omoare. Ce l-a ţinut în viaţă, mărturiseşte Părintele, cu multă sfiiciune: „Eu am învăţat rugăciunea lui Iisus la Canal. Seara spuneam rugăciunea împreună, apoi zile şi nopţi întregi şi niciunul dintre noi n-a murit şi nici n-a rămas schilod. Dar nu ne-am dat seama de lucrarea ei, până n-am scăpat afară.  Şi cei ce nu erau credincioşi şi-au dat seama de importanţa rugăciunii şi au făcut-o”.

[1] Părintele Crăciun în total a primit 8 ani de închisoare, pentru că pedeapsa i-a fost comutată ulterior, nevrând să pactizeze cu sistemul comunist.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 23)

Foto credit: George Crasnean