MARIA TRIFAN DESPRE BĂDIA TRAIAN TRIFAN

Un cuvânt înduioșător de la fiica marelui mistic al perioadei interbelice, Bădia Traian Trifan, povățuitorul sfinților închisorilor. MARIA TRIFAN DESPRE BĂDIA TRAIAN TRIFAN

MARIA TRIFAN, FIICA LUI TRAIAN TRIFAN: „MORT NU E CINE A MURIT. MORT E CINE E UITAT”

În momentul de față, am 87 de ani. Aveam patru ani când l-au arestat pe tata. A primit 16 ani, inițial. După 16 ani, a făcut doi ani domiciliu obligatoriu în Bărăgan și într-o noapte din septembrie, l-a ridicat iar și a stat patru ani. Nu am știut nici dacă mai trăiește, nici unde este. Și ziua de azi e pentru mine este o zi, puțin zis, deosebită.

A venit acasă după 22 de ani, de sfânta zi a Crucii. Nu vă pot spune ce bucurie a putut să fie după atâția ani! La patru ani să plece tata și am avut 26 de ani când a venit acasă. Vă spun, tata a fost un om, nu zic deosebit, a fost dintre sfinții închisorilor. A avut un prieten foarte bun, Traian Marian. Erau renumiți Traianii Aiudului: Traian Trifan și Traian Marian.

Ce să vă spun? După venirea acasă a mai trebuit să lucreze puțin că nu avea ani suficienți (pentru pensie) și vă spun, tata nu era omul care vorbea mult, vorbeau ochii și glasul. A venit în ’90 și când a venit de la închisoare, avea ulcer. Și l-a îngrijit mama. În disperarea noastră, l-a așteptat 22 de ani pe tata și după puțin timp, mama a murit și atunci a plecat și bunica, iar tata a rămas în grija mea.

Avea camera ca o chilie de mănăstire

Tata a fost un om deosebit. A vrut să meargă la mănăstire și le-a făcut pe toate. Nu l-am avut pe tata în copilărie și acum, când s-ar putea să vină acasă, să meargă la mănăstire?! I-am făcut chilie în casă, numai să nu ne părăsească și am trăit alături. Tata a venit acasă cu ulcer. În fiecare toamnă și primăvară aveam probleme și în ultimul an, mâncarea nu mai cobora în stomac. Doctorul ne-a spus: îl lăsăm să moară de foame sau operația? Am ales operația. Operația a reușit foarte bine, dar ce nu au prevăzut doctorii, a fost că din cauza lipsei de proteine, după 22 de ani de închisoare, organismul nu a mai avut putere să se lipească. A adormit la spital, făcând o hemoragie internă.

Când a venit de la închisoare, recunosc, nu prea a luat legătura cu foștii deținuți. Era Securitatea de față. În locuința noastră locuia un ofițer de la Securitate, femeia de serviciu, un ofițer, șoferul. Și vă spun așa că nu a putut să ia legătura cu prietenii, dar a avut familia. Mama l-a ascultat cu atâta dragoste cum nu se poate! Am avut o mamă nemaipomenită! Nu ne-a dus la închisoare pe noi cât eram copii, să nu îl vedem pe tata într-o situație degradantă între gratii, în zeghe și cu un gardian alături. Noi l-am avut pe tata în imaginea noastră așa frumos îmbrăcat cum a plecat de acasă și, în timpul închisorii, mama nu ne-a dus. Dar cei 22 de ani ai închisorii și-au spus cuvântul.

Acasă, de ziua Crucii

Când a primit tata doi ani domiciliu obligatoriu, mama a lăsat Brașovul și s-a mutat cu totul și a stat cu el din prima zi până în ultima zi. Și într-o noapte au venit și l-au ridicat și dus a fost. Și patru ani nu am știut nimic. Și mare bucurie a fost când a venit exact de ziua Crucii acasă.

Și vă mai spun un amănunt care, sufletește m-a afectat. Mi-a plăcut mult de un băiat, dar m-a părăsit pentru că voia să se lanseze în serviciu și dacă se împrietenea cu mine sau mă lua de nevastă, își tăia craca de sub picioare. În aceeași zi în care a venit tata acasă, am aflat că băiatul care m-a părăsit, a murit în accident de motocicletă. Dimineața, bucurie nemaipomenită și la prânz, am avut curajul să merg să-l văd pe catafalc, să-mi iau rămas bun și în viața mea am avut foarte multe încercări.

Amintiți-vă de ei!

Revenind la tata, am fost surpinsă cum nu vă pot spune când, la înmormântare, a venit toată țara, și din Timișoara, Iași, Craiova. El e înmormântat în cimitirul din Brașov. Mama a murit mai devreme și vă spun sincer: eu sunt renumită, dar sunt renumită pentru că sunt fata lui Traian și toată lumea mă bagă în seamă. Mort nu e cine a murit. Mort e cine e uitat. Și pe tata nu îl uit. Particip la fiecare comemorare.

Aiudul e un loc deosebit pentru că 16 ani, tata a respirat aerul Aiudului în prima parte. Doi ani a avut domiciliu obligatoriu și după patru ani de Periprava a venit acasă.

Tata a fost un om care nu vorbea mult. Când erai în apropierea lui, te simțeai cum nu se poate! Nu-i uitați pe morți! Aproape în fiecare an am venit aici și o să vin și în continuare. Amintiți-vă de ei! Au fost oameni deosebiți. Mulțumesc în mod special tineretului că vrea să ducă mai departe trecutul și că nu lasă ca ei să fie uitați.

(Cuvânt rostit la Aiud, Mănăstirea „Sf. Cruce”, 14 septembrie 2023)

Întreaga viață a lui Traian Trifan o puteți citit aici