CUM ERA VALERIU GAFENCU ÎNAINTE DE ARESTARE?

Descoperiți-l pe Valeriu Gafencu, tânăr, adolescent, în mărturisirile surorilor sale, Eleonora și Valentina Gafencu. Faptele sale de sfințenie și jertfă pentru aproapele se pot întrezări ușor, încă din copilărie. Cum era Valeriu Gafencu înainte de arestare?

EXEMPLU DE MORALITATE ȘI RESPONSABILITATE ÎNCĂ DIN COPILĂRIE

Aș vrea să vă întreb pentru început dacă aveți amintiri legate de bunătatea lui Valeriu Gafencu, pentru că cei care l-au cunoscut în temniță mărturisesc că Valeriu Gafencu era de o bunătate și de o blândețe nemaiîntâlnite…

Valentina Gafencu: Eu am clasificat viața lui Valeriu în trei mari etape: copilăria, care a fost în Sângerei, comuna natală unde s-a născut Valeriu în 1921, dintr-o familie de credincioși, tata și mama. Valeriu era singurul băiat și noi, trei fete, iar el ne ocrotea, ne sfătuia, mai bine-zis.

Valeriu iubea foarte mult porumbeii. Le-a făcut cușcuțe la porumbei, tot căuta să mai aibă și mai mulți, cumva îi momea din zbor și îi aducea. În continuarea bucătăriei de vară, era o cameră special făcută pentru Valeriu unde erau inelele, trapezul, masa de ping-pong și tot ce era plăcut pentru el. Îi plăcea sportul. Și îl mai făcea mai deosebit față de alții. Bineînțeles că era foarte prietenos.

Veneau copiii, băieții. La un moment dat aduna mai mulți copii, ne aranja el pe băncuțe și o făcea pe profesorul și noi stăteam cuminți și ascultam ce ne sfătuia el. Care erau sfaturile lui? Să fim cuminți, ascultătoare, să fim bune gospodine, să învățăm frumos la școli, să fim exemplu pentru alții mai mici. Acesta era el. Și noi, bineînțeles că nu ieșeam din cuvântul lui, fiind mai mare. În afară de programul acesta de casă, de familie, îi plăcea să se ducă și la biserică. Se ruga de pe atunci.

JERTFITOR PENTRU NEVOILE ȚĂRII ȘI SOCIETĂȚII

La 16 ani, el începuse cu politica. Dar ce fel de politică? Să fie bun cu toată lumea, să fie exemplu și model pentru toată lumea, asta era politica. La un moment dat, „tuța”, cum îi spuneam noi lui tata, îl sfătuia: ,,Valeriu, nu e cazul să faci politică la 16 ani! Eu am făcut la 50 de ani”, că tata a fost deputat în Sfatul țării. Tuța era credincios, corect, ajuta chiar și vecinii noștri care erau mai săraci, îi ajuta și pe ei. Ce a fost mai impresionant în toată copilăria lui…

La un moment dat, cum aveam grâul cel mai bun din județ, lângă comună, care era cea mai mare din județ, unde era și spital, prefectură, iar tata era în legătură cu toți oamenii aceștia de bază, la un moment dat strigă cineva: ,,A luat foc aria!”. Care era aria? Aria era un loc unde adunau oamenii grânele și făceau stoguri mari. Când a auzit el, a fugit să apere averea.

Altă dată, a venit de la liceu cu un pachet de fel de fel de afișe, tot în legătură cu buna conduită, cu credința. A început să le lipească pe zidurile sau pe gardurile oamenilor din Sângerei. Când a văzut Tuța treaba asta, bineînțeles că nu i-a convenit. Copilul lui de 16 ani să vină de la liceu și să lipească prin Sângerei, afișele astea.

Și atunci a început să alerge după el pe dealuri să-l prindă, voia chipurile, să îl bată. De unde?! El alerga ca o săgeată, nu avea cum să-l ajungă Tuța din urmă. Mama alerga și ea ca nu cumva să-i bată copilul. Da, și până la urmă, bineînțeles că s-au împăcat. Chiar fusese cumva și arestat, îl duseseră din post în post până la Biliceni, parcă așa se chema comuna alăturată și Tuța a intervenit, bineînțeles să îi dea drumul, să fie liber. Aceasta a fost copilăria.

DRAGOSTEA DE NEAM ȘI UNITATE

A existat un moment critic, crucial al vieții lui?

Da, trecem la perioada arestării lui. Deci, a terminat cu bacalaureatul. Mama nu a știut că el voia să treacă Prutul ca să vină în România. Tuța s-a înțeles cu ceilalți care au participat la Sfatul Țării, la unirea Basarabiei cu România să nu lase Basarabia așa a nimănui: ,,Dar dacă plecăm și noi, cine o să mai lupte în continuare pentru alipirea Basarabiei cu România? Dar, pe tine, Valeriu, te trec Prutul să te duci în România să-ți urmezi Facultatea”, că nu era Facultate în Bălți, nici în Basarabia nu erau. Și atunci l-a trecut Prutul, iar Tuța s-a întors acasă.

 Valeriu, trece la perioada a doua a vieții lui, cea de studenție. Și ca student a fost tot un model. El a organizat, dar fără gânduri anume de politică, o adunare cu elevii de la Liceul Militar, într-o pădure pe lângă Iași și a fost denunțat. A fost arestat fără drept de apel și condamnat la 25 de ani de muncă silnică.

Tuța a fost deportat în Siberia, iar mama, săraca a rămas cu gospodăria și cu cei patru copii, noi trei fete și Valeriu, fiind student, dar fără nimic, nicio pensie, niciun ban, doar pământul pe care-l avea și gospodăria de lângă casă. Aveam suta de hectare, eram cei mai bogați din Sângerei, cei mai avuți. Mama, singură, nu dovedea cu patru copii, chiar dacă avea tot timpul pe cineva.

,,DE CÂND SUNT PROFESOR NU AM AVUT UN ELEMENT CA VALERIU”

Fiind arestat, pentru Valeriu, a început o perioadă foarte, foarte grea. În aceeași dubă cu el, l-au luat și pe Ioan Ianolide. Acesta era tot la Drept în anul II. Valeriu era în anul I. Nu am precizat ceva, că la proces, mama nu a avut bani să pună un avocat, dar din oficiu, Anghelescu, profesorul lui, a vorbit de Valeriu mult și frumos și a spus: ,,De când sunt profesor nu am avut un element ca Valeriu și e păcat ca acest copil să înfunde pușcăriile când el este foarte bun în societate”.

A apărat, dar fără niciun rezultat.

Absolut. A fost condamnat fără drept de apel la 25 de ani muncă silnică. Așa a început chinul, calvarul mare acolo, în închisoare. Primii ani, a fost greu de tot! Nu l-au bătut, așa am auzit de la ceilalți prieteni de-ai lui cu care era închis.

Nu l-au bătut ca pe Ianolide, dar…

Ianolide a fost bătut, chinuit tare. Era altă fire, era mai iute. Valeriu era supus: ,,Faceți ce vreți cu mine, din mine. Ce ziceți aia fac”. L-au ținut în zarca aia dezbrăcat, nemâncat, gol și el spunea: ,,Mamă, mi-e foame și mi-e frig și aș mânca o pâine cât o roată de mare”, așa de flămând și de nemâncat l-au ținut acolo.

 SMERENIA DIN ÎNCHISOARE

În perioada asta, eu am avut curajul, pentru că nu-mi dădeau voie să mă duc la vorbitor, să-l opresc pe stradă pe directorul închisorii. M-am prezentat frumos: ,,Sunt Valentina, sora lui Valeriu Gafencu și vă rog frumos, vreau să-l văd și eu pe fratele meu”. Atât a spus: ,,Dacă țara asta ar avea numai câțiva cavaleri ca Valeriu, nu ar ajunge în halul în care a ajuns”. El m-a lăsat și s-a dus mai departe. A spus doar: ,,Să vii pe urmă!”. Într-adevăr, directorul s-a dus la închisoare și a aranjat acolo ca să pot să intru și eu.

Și am stat mult, mult de vorbă cu el, tot așa ne sfătuia: „Voi să vă urmați școlile. Mama poate se va descurca. O să trăiască dacă o să primească ceva arendă”, că plătea în continuare taxe pe la școli. Mama, nu știu cum s-a descurcat fără o pensie, fără nimic. E adevărat că îi arendase lui Bârlădeanu și el îi aducea banii.

În sfârșit, asta a fost perioada cea mai grea. S-a mai îmblânzit pe urmă. Chiar după ce am vorbit eu, lui Valeriu i-au dat voie să scrie și o sfătuia și pe mama și pe mine prin cărți poștale cenzurate, cum să ne conducem mai departe viața. Eu am continuat studiile la Iași, sora mea Conservatorul și școala de asistente de ocrotire, iar sora mea cea mai mică, Elisabeta, ingineră. Toate trei ne-am făcut o situație. Valeriu s-a bucurat foarte tare când a auzit că eu am terminat și am intrat în învățământ.

 (Extras din revista Atitudini Nr. 81)