STAREȚUL HARALAMBIE DIONISIATUL – RÂNDUIALA SA ȘI ASCEZA ATHONITĂ

Deoarece pe 1 ianuarie s-a prăznuit trecerea la Domnul a marelui ascet și stareț athonit, Gheronda Haralambie Dionisiatul, ucenic apropiat al Sf. Iosif Isihastul și dascăl al Rugăciunii lui Iisus, vă prezentăm un interviu realizat de maicile de la mănăstirea Paltin despre viața acestui mare ascet athonit, prezentată cu multă delicatețe duhovnicească de către Părintele Iosif Dionisiatul.

După interviu aveți și un video cu o selecție a mărturiilor relatate de Părintele Iosif.

Părintele Iosif Dionisiatul despre Starețul Haralambie

Părinte, vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre bătrânul Haralambie Dionisiatul, părintele duhovnicesc al sfinției voastre. Ați scris și o carte despre viața și ucenicia lui față de Sf. Iosif Isihastul.

Da, am scris mai demult o carte care a fost tradusă și în limba dumneavoastră. Este un ieromonah evlavios, părintele Ștefan, de la Schitul românesc Lacu, care a tradus multe cărți din grecește. A tradus și despre papa Haralambie și despre Gheronda Arsenie Spileotul. Părintele Arsenie a fost un mare ascet și împreună nevoitor cu Sf. Iosif Isihastul despre care, noi am crezut întotdeauna că este sfânt și făcător de minuni încă din timpul vieții, dar și după aceea. Moaștele lui au o mireasmă deosebită și avem semne că este unul dintre marii sfinți contemporani.

ÎNTÂLNIREA CU PĂRINTELE HARALAMBIE

Când l-ați cunoscut pe părintele Haralambie și cum ați ajuns la el? L-ați prins în viață pe bătrânul Iosif Isihastul?

Din păcate, nu l-am prins în viață pe Sfântul Iosif. Când am ajuns în Sf. Munte, în 1964, trecuseră deja, cinci ani de la adormirea lui. L-am cunoscut pe părintele meu, papa Haralambie și de atunci am rămas cu el. La început, am stat la Nea Skiti.

Când l-am cunoscut pe părintele, viețuia de unul singur. Înainte să se mute la Domnul, Gheronda Iosif le spusese: „După ce voi muri eu, fiecare dintre voi să-și facă obștea lui”. După cum vă spuneam, când am ajuns eu, în 1964, părintele Efrem (Filotheitul) se nevoia la coliba Buna Vestire și mai avea cu el doi, trei călugări. Părintele meu, însă, era singur.

Am început să construim. În timpul acelui an, au mai venit câțiva. Am ajuns să fim patru la număr. Când a început să se răspândească faima lui Gheronda, au început să vină și alții, dar nu aveau loc. Era foarte mică coliba. Am construit și noi, a construit și papa Efrem câteva camere, dar veneau încontinuu și Gheronda trebuia să aleagă: sau să tot construim sau să înceteze să mai primească frați.

În acea perioadă, au venit unii și ne-au spus că existau niște colibe părăsite, care aparțineau rușilor și care pe vremuri, adăpostiseră mulți monahi, dar în timpul comunismului au încetat să mai vină frați și cu trecerea timpului s-au pustiit. Ne-am dus să le cercetăm. Părintele Efrem a găsit o colibă închinată Sfântului Artemie, care aparținea schitului Provata și s-a mutat cu obștea lui, acolo.

Noi aveam o legătură foarte bună cu monahii sârbi. Era un nevoitor sârb care a scris și o carte. Îl chema Gheorghe Vitkovici. Acesta fusese viețuitor în obștea lui Gheronda Iosif (Isihastul). După moartea Sfântului Iosif a găsit o mănăstire veche, care aparținea Rusikonului. Mănăstirea se afla în pădure și era într-un loc foarte liniștit. S-a retras acolo și se nevoia.

OBȘTEA ȘI RÂNDUIALA STAREȚULUI HARALAMBIE

Întotdeauna a avut o legătură foarte strânsă cu Gheronda nostru, pe care îl avea ca duhovnic. Venea la noi în mod regulat. El a vorbit la mănăstirea Hilandar pentru noi. Astfel, părinții de acolo ne-au chemat și ne-au dat o chilie foarte mare, care se chema Burazeli și care se afla într-o zonă centrală a Sfântului Munte. Era aproape de orașul Karies, capitala Sfântului Munte, dar era un loc liniștit. Ne-am mutat acolo și am rămas timp de 12 ani.

Aveam liniște și eram mulțumiți. Gheronda nu voia să mai plece nicăieri în altă parte, dar în aceea perioadă majoritatea mănăstirilor se confruntau cu o lipsă mare de viețuitori, de aceea au început să ne necăjească încontinuu și să ne cheme într-o parte și în alta. Părintele Efrem a fost nevoit să se mute la mănăstirea Filotheu.

Noi am rămas o vreme la Burazeli, dar în final, a trebuit să ne mutăm și noi la mănăstirea Dionisiu unde părintele nostru a fost numit stareț. A stărețit 10 ani, dar pentru că era obișnuit mai mult cu liniștea, nu a mai vrut să continue. A lăsat un ucenic în locul lui, iar el s-a retras. De atunci, a continuat să se liniștească la chilia lui. Spovedea, povățuia pe frați și în felul acesta a mai trăit 10 ani.

A avut sfârșit cuvios, cunoscând dinainte că va pleca. Era bolnav și a simțit că i se apropie plecarea. Părinții voiau să-l ducă la spital, dar el i-a rugat să-l lase să moară în mănăstire, pentru că știa că nu va mai trăi. Egumenul a insistat, însă, și a fost dus la spital. A murit acolo, dar se pare că și aici a fost iconomia lui Dumnezeu, pentru că avea foarte mulți fii și fiice duhovnicești care nu ar fi putut să vină în Sfântul Munte pentru a-și lua rămas bun.

Înainte să fie adus înapoi la mănăstire pentru a fi înmormântat, a fost așezat într-o biserică din apropierea spitalului. Timp de câteva zile, biserica a devenit un adevărat loc de pelerinaj. Multă lume venea să i se închine și să primească binecuvântare. După aceea, a fost adus în Sfântul Munte și a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii.

„PENTRU RUGĂCIUNILE PĂRINTELUI MEU, DOAMNE, AJUTĂ-MĂ SĂ-L RIDIC!”

Vă rugăm să ne spuneți cum petrecea părintele Haralambie. Care erau virtuțile lui?

Papa Haralambie era și el foarte nevoitor. Din obștea „bunicului” nostru Iosif, aș putea să spun, că era cel mai nevoitor. Era și foarte ascultător. Orice i-ar fi zis bătrânul împlinea fără ezitare. Se silea tot timpul să-l odihnească și pe Gheronda, și pe frați. Se jertfea de fiecare dată.

Să vă povestesc un exemplu. Venise într-o zi o corabie, jos, la mare și le adusese un butoi cu ulei de măsline. Pe atunci, locuiau încă la Sf. Ana Mică, care era situată foarte sus, la distanță mare de apă, iar cărarea de acces către mare era foarte abruptă și anevoioasă. Căpitanul vaporului a strigat de jos: „Gheronda Iosif, am adus uleiul, veniți să-l luați!”. Toată lumea era obosită pentru că munciseră mai mult în acea zi. Bătrânul Iosif nu se încumeta să trimită pe cineva, știind că sunt cu toții obosiți.

Părintele meu, însă, a simțit gândul bătrânului și a zis: „Gheronda, vrei să merg eu ca să aduc uleiul?”. „Da, fiul meu, te rog să mergi! Mă rog să te întărească Maica Domnului să poți să-l aduci!”. A alergat imediat până jos la mare. A găsit butoiul și a încercat să-l pună în spate, legându-l cu o sfoară. Era foarte greu, în jur de 70 de litri. Când a dat să-l ridice pe spate, a văzut că este foarte greu și în momentul acela s-a gândit la cuvântul bătrânului. A făcut cruce și a spus: „Pentru rugăciunile părintelui meu, Doamne, ajută-mă să-l ridic!”.

La început, cu fiecare pas, butoiul i se părea tot mai greu, dar a continuat să urce, zicând încontinuu rugăciunea. Treptat, pe măsură ce înainta, butoiul parcă se făcea tot mai ușor: 60 de litri, 40 l, 20 l, până când a simțit că poartă o pană în spate. Acel drum se făcea, în mod obișnuit în două ore, dar părintele Haralambie l-a făcut în doar jumătate de oră și cu butoiul în spate.

Când a ajuns, a dat jos butoiul și s-a dus la starețul Iosif: „Gheronda, am ajuns, cu rugăciunile sfinției tale!”. Când l-a văzut bătrânul, l-a îmbrățișat bucuros și i-a zis: „Tu, copilul meu, vei izbândi în viață!”, apoi l-a luat cu el: „Vino puțin la chilie să vezi ceva!”. Când a intrat în chilie, părintele Haralambie a văzut că podeaua era udă și a întrebat: „Ce-i asta, Gheronda, apă?”. „Nu. De când ai coborât, nu am încetat să rog pe Domnul să te ajute să poți urca, știind că este foarte greu vasul cu ulei”.

Rugăciunile părintelui său l-au ajutat și a putut ajunge înapoi cu ușurință, dar și pentru că avea dispoziție sufletească spre jertfă. Avea dorința de a-l odihni pe bătrânul său, de aceea i-a dat Domnul foarte mult har. Avea multe descoperiri și cercetări ale Duhului Sfânt. Îi spunea adesea bătrânul Iosif: „Copilul meu, ceea ce ți-a dat ție Dumnezeu, cu atâta ușurință, noi, cu Arsenie, a trebuit «să scuipăm sânge» ca să dobândim. Și aceasta pentru că faci ascultare!”.

O ÎNCERCARE GREA, DAR PLINĂ DE FOLOS, PENTRU PR. HARALAMBIE

Viața Starețului Iosif era una minunată. O să vă povestesc și altă întâmplare. Odată Starețul Iosif a vrut să-l încerce pe părintele Haralambie, care era încă începător. I-a zis: „Dacă urci un pic mai sus, o să găsești o peșteră. O să mergi acolo, ca să te nevoiești până o să te chem eu. Du-te și îți promit că acolo vei găsi raiul”.

Părintele Haralambie a făcut ascultare. I-a făcut metanie și a urcat la peșteră. Peștera era părăsită de ani de zile. A găsit-o într-o stare jalnică. Era și foarte joasă, trebuia să apleci capul ca să poți intra în ea. După starea în care se găsea, ți se făcea și frică să intri înăuntru, pentru că puteau să fie șerpi, păianjeni și cine știe ce alte vietăți. Când a intrat și a văzut cum era peștera, s-a gândit că l-a trimis la iad, nu la rai, dar a zis: „Dacă a zis Gheronda, voi sta aici, chiar dacă ar fi să stau ca în iad!”.

Astfel, s-a așezat acolo și a început nevoința duhovnicească. La început, i-a fost puțin greu, dar spunând rugăciunea continuu, inima lui s-a încălzit și a ajuns în starea în care simțea că se află în rai. A pățit precum ucenicii lui Hristos, care au urcat pe Tabor și Îl rugau pe Domnul să facă acolo trei colibe.

Nevoindu-se după cuvântul bătrânului său, a simțit mireasma raiului și se gândea cu teamă, ca nu cumva să-l cheme înapoi. După câteva zile, bătrânul Iosif l-a strigat: „Haralambie, coboară!”. Când a auzit glasul bătrânului s-a întristat. Se gândea: „Vai de mine! Unde să mă întorc? Aici petrec în rai, cum să plec de aici? Dar ce să fac, dacă a spus starețul meu, trebuie să mă supun”.

Când a coborât, chipul lui era transfigurat de lumina harului. Bătrânul Iosif l-a văzut și l-a luat deoparte, întrebându-l: „Ia să-mi spui sincer: ai văzut raiul acolo sau nu?”. „Da, Gheronda, la început am crezut că e iadul, dar încet-încet s-a transformat în rai”.

(Interviul  a fost realizat în incinta Bisericii Sfântului Mormânt, cu bătrânul Iosif Dionisiatul, autorul biografiei Cuviosului Haralambie Dionisiatul, ucenicul Sfântului Iosif Isihastul. Traducere de monahia Ierusalima)

Mai multe mărturii despre Părinți athoniți cu viață sfântă, ucenici ai Sf. Iosif Isihastul,  puteți afla în ultimul număr al Revistei Atitudini, Atitudini Nr. 83